Retrospectiva evenimentelor interne 23-27 ianuarie 2023
Au continuat discuţiile pe marginea aderării României la spaţiul Schengen. Datele Comisiei Naţionale de Prognoză arată că Produsul Intern Brut în 2022 a crescut cu 49 miliarde la euro faţă de 2021. Evaluarea Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) arată că România a realizat "un progres semnificativ" în anul 2022 faţă de anul anterior. Distribuirea cardurilor de energie va începe din 1 februarie 2023, iar primele plăţi aferente ajutorului de încălzire se vor putea face din 20 februarie, potrivit anunţului ministrului Investiţiilor şi Proiectelor Europene. Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a realizat anul trecut investiţii de 709 milioane de euro în 32 de operaţiuni din România, cel mai înalt nivel în mai mult de un deceniu. Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat lansarea campaniei naţionale "Barometrul nostalgiei comuniste".
SCHENGEN
* Ministrul român al afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a participat la reuniunea miniştrilor afacerilor externe din statele membre ale UE - Consiliul Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, din 23 ianuarie. În marja reuniunii, acesta a vorbit cu omologul său italian, Antonio Tajani, precum şi cu omologul belgian, Hadja Lahbib, despre aderarea ţării noastre la Spaţiul Schengen. Demnitarul român a subliniat "necesitatea găsirii unei soluţii constructive de deblocare a situaţiei, având în vedere că cetăţenii români sunt îndreptăţiţi pe deplin să beneficieze de drepturile apartenenţei la Schengen". De asemenea, în marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, Aurescu a avut o întrevedere bilaterală cu omologul său olandez, Wopke Bastiaan Hoekstra.
* Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, a avut, la 26 ianuarie, la Sibiu, o întrevedere bilaterală cu omologul său din Regatul Ţărilor de Jos, Wopke Bastiaan Hoekstra, iar agenda de discuţii a inclus, în mod prioritar, subiectul aderării României la spaţiul Schengen şi demersurile în curs pentru avansarea acestui important dosar, conform unui comunicat al Ministerului Afacerilor Externe, transmis la 27 ianuarie.
* Ministrul afacerilor interne, Lucian Bode, i-a cerut omologului suedez, Gunnar Strommer, un plan concret pentru deblocarea dosarului Schengen în perioada următoare. "Am participat astăzi (n. r. 26 ianuarie), la Stockholm, la secţiunea afaceri interne a Consiliului informal Justiţie şi Afaceri Interne, organizat de Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene. În ceea ce priveşte dialogul cu Preşedinţia suedeză a Consiliului Uniunii Europene, am avut o întrevedere foarte bună cu omologul meu suedez, Gunnar Strommer, pentru a ne coordona demersurile în vederea continuării şi finalizării acestui proces", a scris Lucian Bode pe pagina sa de Facebook.
AFACERI EUROPENE
* La 26 ianuarie, Comisia Europeană a solicitat unui număr de 14 state membre, printre care şi România, să îşi respecte angajamentele de reducere pentru mai mulţi poluanţi atmosferici, astfel cum impune Directiva (UE) 2016/2284 privind reducerea emisiilor naţionale de anumiţi poluanţi atmosferici ("Directiva privind plafoanele naţionale de emisie" sau "Directiva NEC"), conform unui comunicat al executivului comunitar. Celelalte state atenţionate sunt Bulgaria, Danemarca, Irlanda, Spania, Cipru, Letonia, Lituania, Luxemburg, Ungaria, Austria, Polonia, Portugalia şi Suedia.
POLITIC
* Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, la 26 ianuarie, la începutul şedinţei de Guvern, că, potrivit datelor de la Comisia Naţională de Prognoză, Produsul Intern Brut în 2022 a crescut cu 49 miliarde la euro faţă de 2021, menţionând că pentru acest an economia are o prognoză favorabilă, cu o sporire de 2,8%. Potrivit premierului, pentru 2023 datele de la Comisia Naţională de Prognoză sunt, de asemenea, pozitive.
JUSTIŢIE
* Ministerul Justiţiei a precizat, la 25 ianuarie, că evaluarea Grupului de State împotriva Corupţiei (GRECO) subliniază faptul că România a realizat "un progres semnificativ" în anul 2022. Potrivit sursei citate, concluzia generală cu privire la România a fost aceea că actualul nivel de conformitate al României nu mai este "global nesatisfăcător", aşa cum era în anul 2021, deoarece România a implementat "satisfăcător" sau a tratat "într-o manieră satisfăcătoare" 7 din 13 recomandări cuprinse în raportul de evaluare aferent rundei a patra şi 3 din 5 recomandări din Raportul follow-up la Raportul ad-hoc. Potrivit Ministerului Justiţiei, GRECO a apreciat adoptarea, în Parlament, în 2022, a Legilor Justiţiei.
SOCIAL
* Distribuirea cardurilor de energie va începe din 1 februarie 2023, iar primele plăţi aferente ajutorului de încălzire se vor putea face din 20 februarie, a declarat, la 25 ianuarie, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş. Sprijinul în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023, va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023, pentru perioada 1 ianuarie 2023 - 30 iunie 2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023, pentru perioada 1 iulie 2023 - 31 decembrie 2023.
* Numărul de reclamaţii primite de Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a crescut cu 64% anul trecut, în special în ceea ce priveşte facturarea, a informat ANRE, la 26 ianuarie. Pe parcursul anului 2022, au fost aplicate 2.776 de sancţiuni contravenţionale operatorilor economici din sectorul energiei, în valoare totală de 37,19 milioane de lei: Electrica Furnizare (760.000 lei), Enel Energie Muntenia (500.000 lei), E.ON Energie România (475.000 lei), Enel Energie (470.000), Hidroelectrica (365.000 lei) şi CEZ Vânzare (90.000 lei).
ECONOMIC
* Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali au crescut în luna decembrie 2022 cu 3,6% faţă de luna anterioară, până la nivelul de 513,288 miliarde de lei, iar faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior s-au majorat cu 7,1% (-8% în termeni reali), potrivit unui comunicat al Băncii Naţionale a României, din 25 ianuarie.
* Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a realizat anul trecut investiţii de 709 milioane de euro în 32 de operaţiuni din România, ca parte a nivelului record de investiţii în regiunile unde este prezentă instituţia, de 13,1 miliarde de euro în 2022, a informat BERD la 26 ianuarie. Acesta a fost cel mai înalt nivel al investiţiilor BERD în România în mai mult de un deceniu, al doilea cel mai înalt nivel atins vreodată şi mult peste nivelul realizat de BERD în 2021, de 546 milioane de euro. Investiţiile cumulate ale BERD în România au depăşit pragul de 10 miliarde de euro.
CULTURĂ
* Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la 24 ianuarie, cu prilejul Zilei Principatelor Române, că reuşitele din 1859, când s-a realizat Unirea Principatelor Române, reprezintă o "lecţie veritabilă de responsabilitate pentru noi toţi" şi a reiterat apelul de a se utiliza toate instrumentele la dispoziţie pentru finalizarea reformelor de care are nevoie România şi pentru a "eradica disfuncţionalităţile care trenează de prea mult timp".
* Premierul Nicolae Ciucă şi preşedintele Camerei Deputaţilor Marcel Ciolacu au participat, la 24 ianuarie, la manifestările organizate la Iaşi şi Focşani cu prilejul Zilei Principatelor Române. Nicolae Ciucă a declarat, în context, că, asemenea tuturor democraţiilor europene, sub impactul crizelor multiple generate de război, mişcări politice extremiste încearcă, şi în România, să influenţeze societatea şi a subliniat că societăţile democratice au propriile mecanisme de respingere.
* Expoziţia ''Războiul în 24 de clipe'', care cuprinde fotografii realizate în Ucraina de jurnaliştii Cristian Lupaşcu (AGERPRES) şi Ilie Pintea (Radio România Actualităţi) a fost vernisată la 24 ianuarie, la Muzeul de Artă din Cernăuţi.
* Ministrul Culturii, Lucian Romaşcanu, a transmis, la 27 ianuarie, de Ziua Comemorării Victimelor Holocaustului, un mesaj în care îndeamnă la păstrarea memoriei "imensei tragedii suferite de evrei", pentru ca "niciodată să nu mai fie posibilă ura unora împotriva altora, sub nicio justificare".
* Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a anunţat, la 26 ianuarie, lansarea campaniei naţionale "Barometrul nostalgiei comuniste", în cadrul căreia va monitoriza manifestările şi actele publice "de reabilitare" a comunismului. Potrivit sursei citate, începând cu data de 1 februarie, IICCMER va lansa Programul de monitorizare a manifestărilor şi actelor publice de relativizare a naturii criminale a regimului comunist "Barometrul nostalgiei comuniste". AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Liviu Tatu)
*** Sinteza a fost realizată pe baza ştirilor AGERPRES.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le
15 octombrie - Ziua Părinților de Îngeri
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua Părinților de Îngeri, o zi în care sunt comemorați copiii decedați în timpul sarcinii, la naștere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, potrivit https://www.cdep.ro/. Un proiect de le
Cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival (15-18 octombrie)
În intervalul 15-18 octombrie 2026, este programată cea de-a XIV-a ediție a Dracula Film Festival, la Cinema Astra din Brașov, potrivit draculafilm.ro. Evenimentul este dedicat în exclusivitate producțiilor cinematografice horror, SF, thriller, fantasy și supranaturale. În program sunt inclu
Consiliul European de toamnă din 15-16 octombrie 2026
Consiliul European de toamnă se reunește în zilele de 15 și 16 octombrie, la Bruxelles, pentru a lua în discuție competitivitatea, Ucraina, securitatea și apărarea europeană, migrația, extinderea UE etc. Bugetul pe termen lung al UE se va afla în centrul dezbaterilor, mai ales în condițiile propunerii recente a președinției irlandeze a Uniunii de a re
15 octombrie - Ziua internațională a femeilor din mediul rural (ONU)
La 15 octombrie este sărbătorită, sub auspiciile Națiunilor Unite, Ziua internațională a femeilor din mediul rural pentru a aduce în atenția publică rolul femeilor din comunitățile rurale în asigurarea bunăstării familiilor lor, a dezvoltării economiei rurale, dar și a comunității rurale în ansamblul său, potrivit











