Entomologul Grigore Eliescu s-a născut la 25 ianuarie 1898, la Bucureşti. A absolvit Facultatea de Ştiinţe, Secţia Ştiinţe Naturale, din Bucureşti, apoi şi-a continuat studiile la München, unde a obţinut doctoratul în anul 1930, potrivit dicţionarului "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Ed. Enciclopedică/Ed. Academiei Române, Bucureşti, 2003).

A fost asistent (1923-1940), conferenţiar (1940-1941) şi profesor (1941-1960) la Catedra de Botanică şi Zoologie Forestieră a Facultăţii de Silvicultură din Bucureşti, apoi la cea din Braşov.

Grigore Eliescu a condus Muzeul Silvic (1922), Casa Autonomă a Pădurilor Statului (1930-1933) şi Laboratorul de protecţia plantelor (1933-1958), al cărui fondator a fost.

Foto: www.printrecarti.ro

"Activitatea sa de cercetare datează din 1927, când a abordat studierea comportamentului şi dezvoltarea dăunătorilor forestieri. S-a preocupat de inventarierea principalilor dăunători forestieri şi ierarhizarea lor din punct de vedere al importanţei atacurilor cauzate; a întocmit determinatoare necesare pentru recunoaştere atât pentru agenţii în sine, cât şi după formele de atac; s-a aplecat asupra studierii marilor defoliatori din România", se menţionează pe pagina de facebook a Academiei Române Filiala Cluj-Napoca, https://www.facebook.com/Acad.Ro.Fil.Cj/. Ulterior, s-a ocupat de dinamica populaţiilor de insecte. A făcut şi studii referitoare la păsările din pădurile României, publicând determinatoare ale răpitoarelor şi agăţătoarelor.

Rezultatele cercetărilor sale au fost publicate în numeroase lucrări, precum: "Contribuţii la cunoaşterea morfologică şi bionomică a lăcustei Isophya speciosa" (1935); "Determinarea păsărilor răpitoare" (1936); "Determinarea păsărilor agăţătoare" (1938); "Elemente statistice relative la protecţia pădurilor" (1938); "Observaţiuni privitoare la studiul metodei în protecţia pădurilor" (1939); "Reflecţii pe marginea teoriei tipurilor de arborete" (1939); "Contribuţiuni la cunoaşterea insectelor vătămătoare pădurilor din România" (1939); "Protecţia pădurilor" (1940); "Asupra uscării în masă a stejarului" (1943); "Duşmanii pădurilor" (1946); "Omida stejarului" (1949), "Principalii gândaci de scoarţă ai molidului şi combaterea lor" (1949); "Coropişniţa" (1949); "Principalele animale vătămătoare pădurilor, recunoaşterea şi combaterea lor" (1949); "Gândacii de frunză şi combaterea lor" (1954) ş.a.

În 1932 Grigore Eliescu a participat la o vastă campanie naţională de combatere a omizii stejarului, iar după 1951 a organizat şi a condus acţiunea de luptă împotriva insectelor dăunătoare pădurilor.

A iniţiat, pentru prima oară în sud-estul Europei, investigaţii ample privind repartizarea geografică a insectelor defoliatoare, oferind date pentru stabilirea celor mai bune metode pentru combaterea lor. Timp de 15 ani, în calitate de conducător al Secţiei de Ecologie Animală din cadrul Institutului de Biologie "Traian Săvulescu" din Bucureşti, s-a ocupat de zoocenoze, studiate în context ecologic.

La 1 noiembrie 1948 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. A fost, de asemenea, membru al Academiei de Ştiinţe din România şi membru de onoare al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice. A fost distins cu "Ordinul Muncii", cls. I (1968).

Grigore Eliescu a murit la 26 august 1975, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.bunicutavirtuala.com