Fostul internaţional italian de fotbal Gianluca Vialli s-a stins din viaţă, la 6 ianuarie 2023, la vârsta de 58 de ani, după o luptă grea cu o boală dificilă, potrivit anunţului clubului de fotbal Sampdoria Genova, indică Reuters. A fost unul dintre cei mai prolifici atacanţi italieni.

Gianluca Vialli s-a născut la 9 iulie 1964 la Cremona (Italia), potrivit https://www.transfermarkt.com/.

A început fotbalul la nivel profesionist în 1980 la clubul local Cremonese, activând în Serie C1, potrivit https://biographymask.com/. Atrăgând atenţia antrenorilor în privinţa calităţilor sale pentru acest sport, Vialli a fost, ulterior, achiziţionat, în 1984, de Sampdoria Genova şi a jucat în eşalonul superior Serie B şi ulterior pe prima scenă. La clubul care l-a propulsat în fotbalul mare, Vialli a făcut echipă în atac cu cel care avea să fie bunul său prieten Roberto Mancini. Cei doi au fost denumiţi de presa de specialitate ''gemenii golului'' pentru multele goluri înscrise. A câştigat titlul în Serie A în 1991, la capătul acestui sezon fiind şi jucătorul cu cele mai multe goluri marcate (17) în campionat. A câştigat trei cupe ale Italiei (1985, 1988, 1989), Supercupa Italiei (1992) şi Cupa Cupelor (1990). A marcat în total 85 de goluri în cele 223 de apariţii pentru clubul Sampdoria.

După Campionatul european din 1992, Gianluca Vialli a semnat cu Juventus Torino, unde avea să câştige Cupa UEFA, într-o echipă cu nume mari ale fotbalului precum Roberto Baggio, Pierluigi Casiraghi, Paolo Di Canio.

După primul său sezon la Juventus avea să devină un jucător de bază pentru ''Bătrâna Doamnă'', reuşind să înscrie 38 de goluri în cele 102 partide jucate în tricoul alb-negru al lui Juventus. A câştigat în 1995 titlul în Serie A cu Juventus, al doilea din carieră, Cupa Italiei (1995), Supercupa Italiei (1996), Cupa UEFA (1993) şi Liga Campionilor (1996).

În vara lui 1996 a semnat un contract cu Chelsea Londra, unde avea să facă un nou duo de succes, de data aceasta alături de Gianfranco Zola.

După câteva sezoane petrecute în tricoul londonezilor de pe Stamford Bridge, în 1998 a preluat şi atribuţiile de pe banca tehnică îmbrăcând astfel şi costumul de manager, fiind jucător-antrenor, potrivit https://www.skysports.com/. A reuşit performanţe frumoase în cupele europene, câştigând Cupa Angliei (1997), Cupa Ligii (1998), Cupa Cupelor (1998) şi Supercupa UEFA (1999), potrivit https://www.transfermarkt.com/.

La finalul sezonului 1998-1999 a atârnat ghetele în cui şi s-a dedicat carierei de antrenor la clubul londonez, unde a activat până în sezonul 2000-2001.

Pentru naţionala Italiei a îmbrăcat tricoul în 59 de partide şi a reuşit 16 goluri.

A colaborat iarăşi cu bunul său prieten Roberto Mancini pe banca naţionalei Italiei, în calitate de tehnicieni, reuşind câştigarea Campionatului EURO 2020, desfăşurat la Londra, în anul 2021.

Iubitor al fotbalului, nu a părăsit domeniul, activând şi în calitate de comentator pentru Sky Italia.

În 2006, alături de reputatul jurnalist de fotbal Gabriele Marcotti, a lansat cartea ''The Italian Job: A Journey to the Heart of Two Great Footballing Cultures'', o incursiune într-o paralelă formidabilă despre fotbalul englez şi cel italian.

A fost diagnosticat, în 2017, cu o formă de cancer pancreatic. A dus acest meci cu încredere, aşa cum avea să mărturisească în martie 2022, într-un documentar pentru o reţea americană de filme, indică agenţia Reuters. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Gabriela Badea)