Prozatorul Emil Gârleanu s-a născut la Iaşi, la 5 ianuarie 1878.

În 1889 a început studiile liceale la Iaşi, însă după primele trei clase alege Şcoala Fiilor de Militari, tot la Iaşi. La scurt timp, se înscrie la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie, devenind, în 1898, sublocotenent de infanterie în Regimentul 13 ''Ştefan cel Mare'', potrivit ''Dicţionarului Scriitorilor Români'' (Ed. Fundaţiei Culturale Române, Bucureşti, 1998).

În 1900, devine student la Facultatea de Litere a universităţii ieşene, fără să urmeze cursurile.

Adept al mişcării sămănătoriste, a debutat literar în revista ieşeană ''Arhiva'' (1900), cu poezia ''Iubitei'' şi cu schiţa ''Dragul mamei'', semnate cu pseudonimul Emilgar pentru a nu fi recunoscut de superiori, notează emilgarleanu.ro.

Sursa foto: galeriaportretelor.ro 

A devenit redactor la revista sămănătoristă ''Făt-Frumos'' (pe care a editat-o în colaborare, 1904-1905), a mai colaborat la reviste ca ''Luceafărul'', ''Albina'', ''Neamul românesc'', ''Convorbiri literare'', ''Convorbiri critice'', semnând şi cu pseudonime.

A debutat editorial cu volumul ''Bătrânii. Schiţe din viaţa boierilor moldoveni'' (1905), urmat de ''Nucul lui Odobac'' (1910), ''Cea dintâi durere'' (1907), ''1877 - schiţe de război'' (1908) ş.a.

Cea mai cunoscută operă a lui Emil Gârleanu o reprezintă poemele în proză cuprinse în volumul ''Din lumea celor cari nu cuvântă''. A fost publicată în 1910, la Bucureşti. Textele cuprinse în volum pot fi caracterizate drept poeme în proză naturiste, pline de lirism, duioşie şi ironie blândă, în care sunt descrise întâmplări alegorice din viaţa gâzelor, păsărilor, animalelor sau plantelor. Textul are un uşor aer moralizator, intenţia autorului fiind atât de a-i face pe cei mici să îndrăgească fiinţele necuvântătoare, dar şi să înveţe să evite unele din pericolele în care Gârleanu îşi imaginează simpaticele personaje. Câteva dintre povestirile adunate în "Din lumea celor cari nu cuvântă" sunt: "Când stăpânul nu-i acasă!", "Grivei", "Musculiţa", "Gândăcelul", "În curtea mea".

Alături de poeţii Cincinat Pavelescu (care va deveni primul preşedinte al noii Societăţi, 1908-1909), Şt.O. Iosif şi Dimitrie Anghel, în aprilie 1908 a pus bazele Societăţii Scriitorilor Români prin convocarea, la 28 aprilie, a unei adunări a scriitorilor bucureşteni, la care au participat şi scriitori din provincie. La primul Congres al scriitorilor, din 3 septembrie 1909, Emil Gârleanu a fost ales secretar al Societăţii Scriitorilor Români, alături de Mihail Sadoveanu - preşedinte, şi de D. Anghel - vicepreşedinte. Între anii 1911 şi 1912, a fost preşedintele Societăţii.

Ca director al Teatrului Naţional din Craiova (1911-1914), a contribuit semnificativ şi la realizarea filmului ''Cetatea Neamţului'' (1913), ale cărui scenariu şi regie le-a semnat.

A îngrijit ediţii de popularizare din opera lui Vasile Alecsandri, Grigore Alexandrescu, Ion Creangă, Mihail Kogălniceanu sau Costache Negri. S-a remarcat şi prin traduceri din Maupassant, Alphonse Daudet ş.a.

Emil Gârleanu s-a stins din viaţă la 36 de ani, la 2 iulie 1914, la Bucureşti. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: galeriaportretelor.ro