Proclamaţia Emancipării şi al Treisprezecelea Amendament puse în dezbatere în plan public de Războiul Civil au reprezentat piloni hotărâtori în contribuţia decisivă la eradicarea sclaviei în Statele Unite ale Americii.

Încă de la debutul administraţiei sale, aboliţioniştii şi republicanii radicali au exercitat presiuni asupra lui Abraham Lincoln pentru emiterea Proclamaţiei de Emancipare, potrivit Library of Congress - https://www.loc.gov. Preşedintele american Lincoln a fost un puternic contestatar al sclaviei, dar la nivel decizional a fost captiv autorităţii sale constituţionale de preşedinte în ce priveşte atacarea problematicii sclaviei în contextul măsurilor necesare de război. A avut reţineri faţă de posibilele reacţii ale statelor din zona de graniţă unde sclavia era legală, confesându-se apropiaţilor asupra necesităţii păstrării în Uniune a tuturor statelor din acea zonă. ''Sper ca Dumnezeu să fie de partea mea, dar trebuie neapărat să am Kentucky'', motiva preşedintele american, conform site-ului https://www.loc.gov.

Sursa foto: nmaahc.si.edu 

Rapiditatea derulării evenimentelor a determinat autorităţile statelor din nord să pună în discuţie problematica emancipării persoanelor aflate în sclavie. În mai 1861, Frank Baker, Shepard Mallory şi James Townsend au fugit din Hampton, statul Virginia, unde lucrau în folosul Confederaţiei şi au cerut protecţie Uniunii, respectiv fortăreţei Monroe, înainte ca aceasta să-i trimită şi mai mult în zona de sud. Colonelul Charles K. Mallory din partea Confederaţiei a cerut revenirea celor trei în baza prevederilor legii sclavilor fugari, însă generalul Benjamin F. Butler din partea forţelor Uniunii i-a luat de partea sa, apreciind eforturile de muncă ale acestora. Administraţia Lincoln a aprobat decizia generalului Butler, ceea ce avea să declanşeze curând fuga altor persoane aflate în sclavie, căutând libertate dincolo de limitele teritoriale ale Uniunii, notează site-ul https://www.loc.gov.

Numărul tot mai mare de fugari de pe diferite proprietăţi şi aspectele privind statutul lor au împins Congresul să adopte măsuri în acest sens. La 6 august 1861, Congresul a trecut Legea primei confiscări care dezaproba proprietarilor cerinţele asupra sclavilor evadaţi a căror muncă a fost folosită în beneficiul Confederaţiei. În 1862, Congresul a acţionat împotriva sclaviei în zone aflate sub jurisdicţia guvernului federal. Congresul a abolit sclavia la nivel federal în Districtul Columbia la 16 aprilie 1862 prin intermediul unui program de emancipare prin compensaţii. Această măsură a mulţumit în mod special cerinţele preşedintelui Abraham Lincoln, care - în calitate de congresman în anii 1840 - redactase un proiect de lege pentru abolirea sclaviei în Districtul Columbia. Negăsind suportul necesar avansării acestui proiect, Lincoln nu l-a putut avansa, indică portalul Library of Congress - https://www.loc.gov. În iunie 1862, Congresul a avansat şi mai mult în scoaterea sclaviei în afara legii în teritoriile federale.

Pe fondul unei frecvenţe tot mai mari a evenimentelor de eliberare din sclavie prin fuga de pe proprietăţi, la data de 1 ianuarie 1863 a intrat în vigoare Proclamaţia Emancipării sau Proclamaţia 95, emisă la data de 22 septembrie 1862, şi prin care preşedintele Abraham Lincoln declara libere de forma sclaviei toate persoanele care se aflau pe teritoriul statelor aflate în luptă împotriva guvernului Statelor Unite.

Sursa foto: nmaahc.si.edu  

Declaraţia de emancipare a fost emisă sub forma unei măsuri de conflict în timpul Războiului Civil American pentru toate acele zone unde se desfăşurau lupte sau chiar pentru acele instituţii aflate în subordinea guvernului (inclusiv armată sau forţe de marină) ale Statelor Unite. Momentul ales de preşedintele american pentru emiterea acestui document a venit imediat după victoria de la Antietam, din 22 septembrie 1862, decisivă pentru cursul războiului, şi care i-a alimentat lui Abraham Lincoln încrederea în necesitatea schimbării obiectivelor războiului, scrie site-ul www.biography.com.

Ordinul executiv fusese emis pe fondul mai multor avertismente emise în acest sens în vara anului 1862, în baza celei de-a doua legi a Confiscării, prin care mulţi susţinători ai Confederaţiei din Sud au avut posibilitatea de a se preda sau le-au fost confiscate terenurile şi persoanele aflate în sclavie. Acest ordin executiv al preşedintelui Abraham Lincoln a schimbat statusul federal legal pentru circa 3 milioane de persoane din zece state aflate în Sud, cât şi din alte zone.

Sursa foto: nmaahc.si.edu   

La 19 noiembrie 1863, Lincoln a susţinut ceea ce avea să devină faimosul său discurs şi unul dintre cele mai importante discursuri din istoria americană - Discursul de la Gettysburg. Pe unul dintre cele mai sângeroase câmpuri de bătălie ale războiului civil, Abraham Lincoln s-a adresat unei mulţimi formate din 15.000 de oameni. ''Războiul Civil'', spunea Lincoln, ''reprezintă testul final de apărare a Uniunii create în 1776 şi cei morţi la Gettysburg au luptat pentru menţinerea acestei cauze''. Lincoln a făcut referire la Declaraţia de Independenţă, spunând că este de datoria celor vii să se asigure că ''guvernarea poporului, de către popor, pentru popor nu trebuie să dispară de pe pământ''. Preşedintele Abraham Lincoln extindea, astfel, cauza războiului civil de la reunificarea Uniunii la lupta pentru egalitate şi abolirea sclaviei.

Prin impactul său extraordinar privind respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale, dar şi în ce priveşte evoluţia socială a Statelor Unite, Proclamaţia de Emancipare constituie unul dintre cele mai importante documente pentru istoria democraţiei americane, conform site-ului www.whitehouse.gov. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: whitehouse.gov