O PERSONALITATE PE ZI: Ion Băieşu, scenarist, prozator, dramaturg şi publicist
Ion Băieşu (nume real Ion Mihalache), scenarist, prozator, dramaturg şi publicist, s-a născut la 2 ianuarie 1933, în satul Băieşti, comuna Aldeni, judeţul Buzău.
A urmat cursurile Liceului Comercial din Buzău (1944-1951), apoi cursurile Şcolii de Literatură "Mihai Eminescu" din Bucureşti, se menţionează în "Dicţionarul general al literaturii române" apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2004).
A lucrat ca redactor la "Albina" (1952) şi "Scânteia tineretului" (1954-1964) şi a fost redactor-şef al revistei studenţeşti "Amfiteatru" (1965-1968). După debutul cu versuri, în anul 1951, în "Viaţa Buzăului", a publicat un prim volum de schiţe - "Necazuri şi bucurii" (1956).
Prin următoarele scrieri se afirmă ca un autor de schiţe şi de foiletoane umoristice, caracterizate printr-un ascuţit simţ al mişcării şi al replicii de tip caragialian: "Sufereau împreună" (1965), "Iubirea e un lucru foarte mare" (1967). Acesta din urmă, constituind scenariul serialului televizat cu acelaşi nume, al cărui cuplu era reprezentat de Tanţa şi Costel (interpretaţi de actorii Coca Andronescu şi Octavian Cotescu), i-a adus o maximă popularitate scriitorului.
Ca dramaturg, Ion Băieşu cultivă formula pieselor-parabolă (drama "Dresoarea de fantome", 1970) în care introduce procedee fantastice sau specifice teatrului absurd. Influenţa lui Caragiale este vizibilă în comedii, unde predomină comicul de limbaj, mişcarea scenică accelerată, specifică farselor comice.
Printre comediile care l-au consacrat se află "Preşul" (1970), "Alibi", "În căutarea sensului pierdut" (1979), "Escrocii în aer liber", iar printre drame - "Chiţimia" (1975), "Iertarea", "Jocul", "Autorul e în sală" (1987). A mai publicat volumele "Fotbalul - joc de bărbaţi" (1971), "Pompierul şi opera" (1980), "Umorul la domiciliu" (1981), culegerea de teatru "Boul şi viţeii" (1982). Alte scrieri ale sale, apărute după 1989, sunt "Acceleratorul" (1990), "Un activist al suferinţei" (1991), "Tristeţea vânzătorului de sticle goale" (1992) ş.a.
De un succes deosebit s-a bucurat romanul "Balanţa" (1985), care a stat la baza scenariului filmului cu acelaşi titlu, regizat de Lucian Pintilie (1992).
Ion Băieşu a fost distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor (1968, 1973, 1979), al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti (1978), Premiul "I.L. Caragiale" al Academiei Române (1971), precum şi cu Premiul Asociaţiei Cineaştilor pentru scenariile filmelor "Mere roşii" (1977) şi "Omul care ne trebuie" (1978).
A murit la 21 septembrie 1992. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











