18 decembrie - Ziua minorităţilor naţionale din România
Ziua minorităţilor naţionale din România este sărbătorită anual la 18 decembrie. La această dată, în anul 1992 a fost adoptată, prin Rezoluţie a Adunării Generale a ONU, "Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice", se arată pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice.
Declaraţia cu privire la drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale, etnice, religioase şi lingvistice oferă o garanţie a drepturilor minorităţilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanţa prin declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale.

România s-a raliat acestui context internaţional prin aprobarea HG nr. 881/1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale din România. Aceasta este sărbătorită de toate minorităţile etnice din ţara noastră, care, potrivit organizaţiilor înscrise pe site-ul Departamentului pentru Relaţii Interetnice, sunt: albanezi, armeni, bulgari, croaţi, greci, evrei, germani, italieni, maghiari, polonezi, romi, ruşi-lipoveni, sârbi, slovaci, cehi, tătari, turci, ucraineni, macedoneni, ruteni.
Potrivit Hotărârii de Guvern mai sus menţionate, în fiecare an, cu prilejul acestei zile, sunt organizate acţiuni culturale, simpozioane, mese rotunde şi alte acţiuni cu tematică specifică, cu sprijinul Departamentului pentru Protecţia Minorităţilor Naţionale şi al Ministerului Culturii, împreună cu autorităţile administraţiei publice.

În anul 2017, cei 17 deputaţi aparţinând Grupului minorităţilor naţionale au iniţiat un proiect de lege pentru ridicarea la nivel de sărbătoare naţională a acestei zile. Astfel, proiectul de lege pentru instituirea Zilei minorităţilor naţionale din România ca sărbătoare naţională a fost adoptat de Senat la 23 octombrie 2017 şi de Camera Deputaţilor la 21 noiembrie 2017, iar decretul privind promulgarea Legii nr. 247/2017 pentru instituirea acestei zile a fost semnat de preşedintele Klaus Iohannis la 7 decembrie 2017.
Potrivit prezentei legi, manifestările dedicate sărbătoririi acestei zile pot fi organizate cu sprijinul autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, precum şi al organizaţiilor neguvernamentale interesate, iar Societatea Română de Televiziune şi Societatea Română de Radiodifuziune, în calitate de servicii publice, vor include în program emisiuni ori aspecte de la manifestările ocazionate de această zi.

La data intrării în vigoare a prezentei legi, s-a abrogat Hotărârea Guvernului nr. 881 din 9 decembrie 1998 pentru declararea zilei de 18 decembrie ca Zi a minorităţilor naţionale din România.
Departamentul pentru Relaţii Interetnice din cadrul Secretariatului General al Guvernului României în colaborare cu Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Institutul Cultural Român organizează în data de 18 decembrie 2022 o serie de evenimente dedicate sărbătoririi Zilei Minorităţilor Naţionale, potrivit unui comunicat de presă al Muzeului Naţional al Satului "Dimitrie Gusti". Astfel, la Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti", pe scena Sălii Victor Ion Popa, va avea loc între orele 12.00 - 16.00 un spectacol susţinut de ansambluri ale organizaţiilor minorităţilor naţionale.

De la ora 17.00, va avea loc Gala Premiilor Minorităţilor Naţionale şi Desemnarea Ambasadorilor Firescului, titluri oferite de Institutul Cultural Român reprezentanţilor minorităţilor naţionale care, prin munca lor susţinută, contribuie la păstrarea şi promovarea valorilor minorităţilor. De asemenea, va avea loc vernisajul expoziţiei "Comunitate, multiculturalitate, dezvoltare", organizată de Muzeul Naţional al Satului "Dimitrie Gusti" şi Departamentul pentru Relaţii Interetnice, Secretariatul General al Guvernului, ce cuprinde fotografii care ilustrează patrimoniul cultural şi istoric, obiceiurile locale, valorile legate de limbă, religie şi tradiţii, precum şi diversitatea culturală a minorităţilor naţionale, se menţionează în comunicatul de presă. AGERPRES/(Documentare - Andreea Onogea, Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)
Foto: (c) Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 10 august
Este a 222-a zi a anului 2026. Au mai rămas 143 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 13 m și apune la 20 h 29 m. Luna răsare la 02 h 26 și apune la 19 h 16 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
PERSONALITATEA ZILEI: Actrița Audrey Tautou
Actrița Audrey Tautou s-a născut la 9 august 1976, la Beaumont, Auvergne, în Franța. Și-a început cariera în filme de televiziune la sfârșitul anilor 1990 și a câștigat un concurs de căutare a talentelor sponsorizat de o companie media franceză în 1999. Mai târziu în acel an, a apărut în primul ei rol impor












