SPORTIVI DE LEGENDĂ: Iolanda Balaş-Sőtér, o campioană olimpică la înălţime
Fosta mare atletă Iolanda Balaş-Sőtér, prima campioană olimpică română la săritura în înălţime, s-a născut la Timişoara, la 12 decembrie 1936.
Înaltă de 1,85 m, Iolanda Balaş-Sőtér a dominat timp de un deceniu, la nivel mondial, proba de săritură în înălţime.
A urmat Liceul Catolic de Fete din Timişoara şi a absolvit Institutul de Educaţie Fizică şi Sport, specializarea atletism (1966).

Atletele Iolanda Balaş (ctr-stg) şi Mihaela Peneş (ctr-dr), la ceremonia sosirii delegaţiei de sportivi de la Jocurile Olimpice de Vară - Tokio, 1964.
Foto: (c) ION DUMITRU/Arhivă istorică AGERPRES
A început să practice atletismul la vârsta de 12 ani. Primii paşi în atletism i-a făcut în oraşul său natal, la Clubul "Electrica" (devenit "Progresul"), sub îndrumarea antrenoarei Luize Ernst-Lupşa, multiplă campioană naţională, potrivit cărţii "Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România" - Volumul II (Ed. Aramis, Bucureşti, 2002).
În 1951 a stabilit recordul naţional la săritura în înălţime (1,48 m). În 1953, s-a transferat la Clubul Central al Armatei (CCA) Bucureşti (din 1961, "Steaua"), unde s-a pregătit sub îndrumarea antrenorului emerit Ion Sőtér (cu care s-a căsătorit în 1967).

Atleta Iolanda Balaş evoluează la proba de săritură în înălţime din cadrul Jocurilor Olimpice de Vară - Tokio, 1964.
Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES
În 1956 a stabilit primul record mondial din carieră (1,75 m), care va fi urmat de alte 13, în numai cinci ani. Recordul său din 1961, de 1,91 m, a rămas neegalat timp de zece ani. A cucerit două titluri de campioană olimpică: Roma (1960, cu 1,85 m) şi Tokyo (1964, cu 1,90 m), reuşind de fiecare dată să-şi domine adversarele.
Timp de peste zece ani a înregistrat 142 de victorii consecutive (decembrie 1956 - iunie 1967), performanţă înscrisă în Cartea Recordurilor. La Campionatele Europene de atletism de la Stockholm (19-22 aug. 1958), Iolanda Balaş a câştigat prima medalie de aur la săritura în înălţime, aducând primul titlu european în această disciplină sportivă României. În 1962, la Belgrad, a cucerit titlul european, cu 1,83 m.
În strălucitul său palmares ca remarcabilă săritoare în înălţime, se înscriu: 19 titluri de campioană naţională (16 la senioare şi trei la junioare), 63 de recorduri naţionale (41 la senioare şi 22 la junioare), evoluând în lotul naţional de atletism de 41 de ori, se notează în Enciclopedia Educaţiei Fizice şi Sportului din România.

Atleta Iolanda Balaş este premiată cu medalia de aur în proba de săritură în înalţime, din cadrul Jocurilor Olimpice de Vară de la Tokio, 1964.
Foto: (c) Arhivă istorică AGERPRES
S-a retras din activitatea competiţională în 1967, după 19 ani de atletism, din cauza unui traumatism la tendonul lui Achile al piciorului de bătaie. După abandonarea activităţii de performanţă a fost antrenoare, profesoară, metodistă la Cabinetul metodic şi cercetări ştiinţifice la Clubul Steaua Bucureşti. Din 1988 şi până în 2005 a fost preşedintele Federaţiei Române de Atletism (FRA); preşedinte de onoare al FRA. În perioada 1998-2002 a ocupat funcţia de vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român.
A înfiinţat, în 1993, Fundaţia Atletismului Românesc, una dintre primele fundaţii cu profil de sport, pentru susţinerea atletismului românesc şi a echipei reprezentative a României. Meritele sportive i-au fost recunoscute, primind în 1958 titlul de Maestru Emerit al Sportului, în 1962, Ordinul Steaua României, Ordinul Meritul Sportiv (1966), Ordinul Naţional Steaua României în grad de Ofiţer (2000). A fost distinsă cu ''Colanul de Aur'', cea mai înaltă distincţie a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român.

Iolanda Balaş-Sőtér, preşedintele FRA, la conferinţa de presă prilejuită de organizarea Campionatelor Internaţionale de Atletism ale României, Bucureşti, 5 iunie 2003.
Foto: (c) VLAD STAVRICĂ/Arhivă istorică AGERPRES
În luna octombrie 2009, cu prilejul evenimentului intitulat ''Legendele Stelei'', desfăşurat la sediul Ministerului Apărării Naţionale, Iolanda Balaş-Sőtér s-a aflat printre legendele Stelei care au fost premiate. Regele Mihai i-a conferit la 13 septembrie 2010, în cadrul unei ceremonii desfăşurate la Palatul Elisabeta din Bucureşti, Decoraţia regală "Nihil Sine Deo", pentru merite deosebite aduse sportului românesc.
La 27 noiembrie 2012, la împlinirea a 100 de ani de existenţă, Federaţia Internaţională de Atletism şi-a premiat sportivii, "eroii de ieri şi de azi". Cu acest prilej, a fost inaugurat Hall of Fame-ul atletismului mondial, printre cele 13 legende alese numărându-se şi Iolanda Balaş-Sőtér.
A scris lucrări metodice consacrate sportului de înaltă performanţă. Autoare a lucrării "Studiu şi istoric al pregătirii sportivilor de înaltă performanţă la altitudine" (1988). A iniţiat apariţia revistei "Atletismul Românesc".
În 1963, CIO i-a decernat "Trofeul Mohammed Taher Pacha", pentru contribuţia adusă la propagarea olimpismului. În 2000, a fost nominalizată printre primele zece atlete din lume ale secolului XX.
A murit la 11 martie 2016, la Bucureşti. Preşedinţia României i-a conferit, post-mortem, Ordinul naţional "Steaua României" în grad de Mare Ofiţer, menţionează site-ul https://www.cosr.ro. Stadionul Tineretului din Bucureşti, situat în apropierea Arcului de Triumf din Bucureşti, a purtat numele marii sportive române. În prezent, Complexul Sportiv "Iolanda Balaş-Sőtér", din aceeaşi zonă a Capitalei, este administrat de Federaţia Română de Atletism. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, editor: Roxana Losneanu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











