O PERSONALITATE PE ZI: Inginerul suedez Nils Gustaf Dalén, laureat al Premiului Nobel
Nils Gustaf Dalén a fost fizician, inventator, antreprenor şi inginer suedez, care a fost distins cu Premiul Nobel pentru Fizică, în 1912, pentru inventarea, în 1907, a unui regulator automat pentru aprinderea farurilor cu acetilenă folosite în navigaţie, potrivit www.nobelprize.org.
Gustaf Dalén s-a născut în Stenstorp, în provincia Västergötland din Suedia.
Inventivitatea lui Gustaf Dalén a devenit evidentă înainte de a urma studii de perfecţionare. A dezvoltat un dispozitiv care putea fi folosit pentru a determina conţinutul de grăsime al laptelui, cunoscându-l astfel pe inginerul Gustaf de Laval. Impresionat de talentul tânărului Dalén, l-a convins să se îndrepte spre studii tehnice.
Astfel, în loc să preia ferma familiei, a studiat la Universitatea de Tehnologie Chalmers din Göteborg, între 1892-1896, devenind inginer. Apoi, a studiat ingineria mecanică timp de un an la Politehnica din Zurich (azi Institutul Federal Elveţian de Tehnologie din Zurich).
A lucrat în industria privată, inclusiv la Compania de turbine cu abur De Laval Turbine. În 1904, Aktiebolaget Gas-Accumulator (AGA), l-a angajat pe viitorul câştigător al Premiului Nobel, care în 1906 a devenit inginer şef.
AGA a dezvoltat faruri folosind invenţiile şi cercetările făcute de Dalén. În 1910, compania a cumpărat un imobil mare în Lidingö şi a construit o fabrică de producţie care a fost finalizată în jurul anului 1912, când s-au mutat din unităţile din Stockholm. În următorii ani, sub conducerea lui Dalén, AGA a dezvoltat un sistem de iluminat pe bază de gaz pentru faruri (AGA-Fyren) şi noi suporturi de gaz (cu compus de umplere Agamassan pentru acetilenă).
Dalén a dezvoltat şi o sobă pe gaz, aragazul AGA. În timpul vieţii sale, AGA a fost una dintre cele mai inovatoare companii din Suedia.
Şi-a pierdut vederea în 1912, într-o explozie accidentală, în timpul unui experiment, dar a rămas activ în controlul AGA până în 1937.
A studiat şi a construit numeroase tipuri de turbine, un domeniu în care nordicii au excelat. Invenţia sa, pentru care a primit Premiul Nobel, a permis farurilor să funcţioneze fără a fi necesar ca o persoană să le supravegheze permanent. El a dezvoltat, de asemenea, o substanţă, care a făcut ca manipularea acetilenei, un gaz extrem de exploziv folosit ca combustibil, să fie mult mai sigură, potrivit physicstoday.scitation.org
Timp de secole, farurile au făcut navigaţia mai sigură. Dalén a făcut posibil, prin invenţia sa, ca geamandurile să ilumineze doar noaptea, prelungindu-şi perioada de funcţionare. Pentru o zonă de coastă accidentată precum Scandinavia, aceste geamanduri, cu o întreţinere minimă şi o durată mai lungă de funcţionare, produse în serie, au reprezentat un avantaj semnificativ pentru siguranţă şi o economie considerabilă, după cum menţionează www.scientificlib. Gustaf Dalén a primit peste 100 de brevete în timpul vieţii.
A fost căsătorit şi a avut patru copii. A murit la 8 decembrie 1937, la vârsta de 68 de ani, la Lidingö, în Stockholm, Suedia. AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.thefamouspeople.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











