logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

12 decembrie - Ziua internaţională pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate (ONU)

Image

Ziua internaţională pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate este sărbătorită anual la 12 decembrie. La această dată, în anul 2012, Adunarea Generală a ONU a aprobat o Rezoluţie prin care îndeamnă ţările să accelereze progresul spre acoperirea universală cu servicii de sănătate - în ideea că toată lumea, pretutindeni, ar trebui să aibă acces la servicii de îngrijire medicală de calitate şi accesibile - ca o prioritate esenţială pentru dezvoltarea internaţională.

La 12 decembrie 2017, prin Rezoluţia 72/138, ONU a proclamat ziua de 12 decembrie ca Ziua internaţională pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate, se arată pe site-ul Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), http://www.un.org.

Tema Zilei internaţionale pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate din 2022 - "Build the World We Want: A Healthy Future for All" - face referire la construirea unei lumi pe care o dorim, cu un viitor sănătos pentru toţi, după cum indică site-ul https://universalhealthcoverageday.org/. În lumea pe care o dorim, toţi oamenii trebuie să poată avea acces la servicii de sănătate de calitate fără să îndure dificultăţi financiare. Acoperirea universală cu servicii de sănătate scoate oamenii din sărăcie, promovează bunăstarea familiilor şi a comunităţilor, protejează împotriva crizelor de sănătate publică, se menţionează pe site-ul amintit.

Ziua internaţională pentru acoperirea universală cu servicii de sănătate are drept scop creşterea gradului de conştientizare privind necesitatea unor sisteme de sănătate puternice şi trainice şi a unei acoperiri universale cu servicii de sănătate, cu implicarea mai multor părţi interesate. Pentru a promova sănătatea fizică şi psihică şi bunăstarea şi pentru a creşte speranţa de viaţă pentru toţi, trebuie să se realizeze o acoperire universală cu servicii de sănătate şi accesul la o îngrijire medicală de calitate.

Rezoluţia privind sănătatea globală şi politica externă (A/RES/67/81) din 12 decembrie 2012 a recomandat includerea acoperirii universale cu servicii de sănătate în discuţiile privind agenda de dezvoltare post-2015, în contextul provocărilor globale din domeniul sănătăţii. Statele membre au recunoscut importanţa acoperirii universale cu servicii în sistemele naţionale de sănătate, în special prin asistenţa medicală primară şi mecanismele de protecţie socială, pentru a asigura accesul la servicii de sănătate pentru toţi, şi în special pentru cele mai sărace segmente ale populaţiei.

La 25 septembrie 2015, rezoluţia privind ''Transformarea lumii în care trăim: Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă'' (A/RES/70/1) a inclus obiectivul de acoperire universală cu servicii de sănătate până în 2030, inclusiv asigurarea riscurilor financiare, accesul la servicii de sănătate esenţiale de calitate, accesul la medicamente esenţiale sigure, eficiente, de calitate şi la preţuri accesibile, precum şi la vaccinuri pentru toţi.

ONU a mai adoptat la 12 decembrie 2017 o rezoluţie privind sănătatea şi politica externă la nivel mondial - abordarea sănătăţii celor mai vulnerabili pentru o societate incluzivă (A/RES/72/139). În rezoluţie s-a decis organizarea unei reuniuni la nivel înalt a ONU, în timpul Adunării Generale a ONU din 2019, privind acoperirea universală cu servicii de sănătate. Rezoluţia privind sănătatea şi politica externă la nivel mondial invită statele membre să promoveze şi să-şi consolideze dialogul cu celelalte părţi interesate, inclusiv societatea civilă, mediul academic şi sectorul privat, pentru a-şi maximiza angajamentul şi contribuţia la implementarea obiectivelor privind sănătatea printr-o abordare intersectorială şi multilaterală.

Sistemul Naţiunilor Unite, partenerii de dezvoltare şi alte iniţiative relevante, precum Parteneriatul Internaţional pentru Sănătate pentru UHC2030, acordă sprijin statelor membre pentru dezvoltarea şi consolidarea durabilităţii acoperirii universale cu servicii de sănătate la nivel naţional, cu scopul de a promova accesul la servicii de sănătate pentru cei mai vulnerabili, se mai arată pe site-ul http://www.un.org. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: www.universalhealthcoverageday.org

Afisari: 41

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le