Acordul Schengen, semnat la 14 iunie 1985, reprezintă un tratat care a făcut ca o mare parte a ţărilor europene să renunţe la graniţele naţionale pentru a crea o Europă fără frontiere, cunoscută drept ''Spaţiul Schengen''. Spaţiul Schengen este cea mai mare zonă din lume în care se poate călători liber, conform https://www.schengenvisainfo.com.

Deşi o astfel de idee apăruse după cel de-Al Doilea Război Mondial, primele acţiuni concrete privind libera circulaţie în ţările europene au avut loc în anii '80. Franţa şi Germania sunt statele pioniere care au făcut pasul către un concept de liberă circulaţie. La 17 iunie 1984, cele două state au ridicat această problemă în cadrul Consiliului European de la Fontainebleau, unde s-a ajuns la un acord privind definirea condiţiilor necesare pentru libera circulaţie a cetăţenilor. Ca un punct final al acestui demers, ''Acordul Schengen'', ce acoperea renunţarea graduală la graniţele interne dintre ţări şi control extins la graniţele externe, a fost semnat la 14 iunie 1985. Acordul a fost semnat de Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg şi Olanda, într-o mică localitate din sudul Luxemburgului - Schengen.

La 19 iunie 1990, a fost semnată o Convenţie pentru implementarea Acordului Schengen. Documentul acoperea aspecte legate de anularea controalelor interne la frontiere, definirea procedurilor pentru eliberarea de vize uniforme, operarea unei singure baze de date pentru toţi membrii, cunoscută ca SIS - Schengen Information System, precum şi stabilirea unei structuri de cooperare între ofiţerii interni şi cei de imigrare. În acest fel, Spaţiul Schengen a cunoscut o expansiune continuă.

Deşi tratatele şi reglementările din Acordul Schengen fuseseră stabilite, implementarea efectivă a Spaţiului Schengen a început la 26 martie 1995, când şapte ţări membre Schengen (Franţa, Germania, Belgia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania) au decis să renunţe la verificările de la frontierele lor interne.

Un alt moment important a fost în mai 1999, când Tratatul de la Amsterdam a încorporat Acordul Schengen în cadrul legal al Uniunii Europene. Până atunci, tratatele şi reglementările Schengen erau implementate autonom. Un Protocol ataşat Tratatului de la Amsterdam încorporează acquis-ul Schengen în cadrul legislativ şi instituţional al Uniunii Europene.

Acquis-ul Schengen se referă la Acordul Schengen, Convenţia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile şi declaraţiile adoptate de către Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, protocoalele şi acordurile de aderare care au urmat, precum şi toate actele adoptate de Consiliul UE după momentul 1999. Membrele UE candidate sunt obligate să accepte acquis-ul Schengen şi să-l aplice din momentul în care au intrat în Uniunea Europeană, arată www.schengenvisainfo.com/.

În prezent, Spaţiul Schengen include 26 de ţări (Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Islanda, Italia, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia şi Elveţia), ultimul stat care a aderat fiind Principatul Liechtenstein, la 19 decembrie 2011, conform https://www.mae.ro/. Toate aceste ţări sunt în Europa, din care: 22 implementează integral aquis-ul Schengen; patru sunt membre EFTA - Asociaţia Europeană a Liberului Schimb şi implementează acquis-ul Schengen prin intermediul unor acorduri specifice legate de Acordul Schengen; Islanda, Norvegia, Elveţia şi Liechtenstein sunt membre asociate ale Acordului Schengen, dar nu sunt membre UE. În plus, Monaco, San Marino şi Vatican şi-au deschis graniţele, dar nu sunt membre ale zonei de circulaţie liberă, Insulele Azore, Madeira şi Insulele Canare sunt parte din UE şi din Spaţiul Schengen, chiar dacă sunt localizate în afara continentului european. Alte cinci state membre UE care nu sunt membre ale Spaţiul Schengen sunt: Irlanda, care şi-a menţinut opţiunea de a nu adera, şi România, Bulgaria, Croaţia şi Cipru, care aşteaptă aderarea.

În vederea consolidării Spaţiului de liberă circulaţie, Comisia Europeană a lansat, în cursul anului 2017, noi proiecte legislative care vizează modificarea ţintită a Codului Frontierelor Schengen, în sensul posibilităţii prelungirii controalelor la frontierele interne ale Spaţiului Schengen, dar şi pentru stabilirea unui cadru necesar interoperabilităţii, la nivelul UE, a sistemelor informatice în materia cooperării poliţieneşti, judiciare sau în materie de azil şi migraţie. Totodată, la 12 septembrie 2018, Comisia Europeană a propus o serie de proiecte legislative având drept scop consolidarea securităţii interne în cadrul UE, printre care: reformarea Regulamentului privind Agenţia Europeană pentru Frontieră şi Gardă de Coastă (EBCG) sau propunerea de Regulament privind prevenirea diseminării conţinutului terorist în mediul online.

În contextul provocărilor persistente la adresa securităţii interne, Comisia şi-a concentrat eforturile pe adoptarea măsurilor necesare pentru consolidarea frontierelor externe, lupta împotriva terorismului sau a criminalităţii transfrontaliere, măsuri evidenţiate inclusiv în cel de-al 16-lea raport al Comisiei privind progresul către o securitate efectivă şi autentică, publicat la 10 octombrie 2018.

În iunie 2021, Comisia a prezentat Strategia privind spaţiul Schengen, făcând bilanţul provocărilor cu care s-a confruntat spaţiul Schengen în ultimii ani şi trasând o cale de urmat pentru a consolida spaţiul Schengen şi pentru a institui o guvernanţă Schengen solidă, potrivit https://romania.representation.ec.europa.eu/.

Spaţiul Schengen înseamnă libera circulaţie pentru peste 420 de milioane de cetăţeni UE, alături de cetăţeni din afara UE care trăiesc sau vizitează Uniunea Europeană ca turişti, studenţi sau în scop de afaceri. Potrivit statisticilor din ultimul raport al Comisiei, publicat în mai 2022, pe site-ul https://ec.europa.eu/, aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-un stat Schengen şi lucrează în altul şi 3,5 milioane de persoane tranzitează zilnic dintr-un stat Schengen în altul. Graniţele externe ale Spaţiului Schengen măsoară o distanţă de 50.000 kilometri, din care 80% este pe apă. Zona cuprinde sute de aeroporturi şi porturi maritime, multe puncte de frontieră terestre, cu o suprafaţă de peste 4,3 milioane kilometri pătraţi. AGERPRES/(Documentare - Roxana Losneanu, editor: Andreea Onogea, editor online: Ady Ivaşcu)