Sfântul Nicolae a fost contemporan cu împăratul Constantin cel Mare (306-337). S-a născut într-un oraş din Asia Mică, Patara. A fost hirotonit preot, apoi episcop al cetăţii Mira din ţinutul Lichia (astăzi localitatea Demre din Turcia, aflată pe malul Mării Mediterane).

A fost întemniţat în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor decretate de împăraţii romani Diocleţian (284-305) şi Maximilian (286-305). În urma Edictului de la Milan din 313, dat de Constantin cel Mare, care acorda libertate deplină creştinismului, Sfântul Nicolae s-a întors în scaunul episcopal din cetatea Mira. A participat la primul Sinod ecumenic şi s-a dovedit un puternic apărător al credinţei creştine împotriva ereziei ariene. Sinodul I ecumenic s-a deschis oficial la Niceea, în 20 mai 325, şi a durat până la 25 august acelaşi an. La şedinţa deschiderii oficiale şi la cea de închidere a asistat însuşi împăratul Constantin.

Sfântul Ierarh Nicolae este patronul marinarilor şi al copiilor, salvatorul celor din temniţă şi primejdii, ajutătorul săracilor şi al celor nedreptăţiţi, protector al fecioarelor şi al călugărilor.

Exemplu de milostenie este ajutorul pe care Sfântul Nicolae l-a dat unui om de neam bun, care sărăcise însă cu totul. Trăia în cea mai neagră mizerie cu cele trei fete ale lui, care din această pricină nu-şi puteau face un rost în viaţă, prin căsătorie. "Tatăl, flămând şi zdrenţuit, nu a mai văzut o altă cale de a scăpa din această stare înfiorătoare decât aceea de a-şi împinge fiicele la viaţa de desfrâu, frumuseţea fetelor asigurând succesul acestor drumuri neruşinate". ("Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

Căci sărăcia şi lipsa aruncă pe om în multe păcate, spune părintele Cleopa Ilie.

Auzind de aceasta, Sfântul Nicolae s-a dus noaptea, pe ascuns, la casa săracului şi i-a aruncat o pungă cu galbeni pe fereastră, apoi s-a întors la episcopie neştiut de nimeni. Aflând banii, tatăl a mulţumit lui Dumnezeu şi cu ei şi-a căsătorit prima fiică.

După un timp, Sfântul Nicolae a aruncat noaptea prin fereastra săracului o altă pungă cu galbeni şi îndată s-a făcut nevăzut. Aşa omul a căsătorit-o şi pe cea de-a doua fiică.

Ştia de acum săracul că o a treia zestre va veni şi pentru a treia fată. A stat la pândă noapte după noapte.

"Când, într-o noapte, căzu şi a treia pungă pe fereastra odăii celei de-a treia fete, bătrânul ieşi din odaie, fugi după cel ce se strecura pe lângă ziduri şi, când îl ajunse din urmă, se aruncă la picioarele lui, mulţumindu-i printre lacrimi şi gemete de smerenie, ruşine şi totodată bucurie. Sfântul Nicolae îl ridică de jos şi îl rugă să nu destăinuie nimănui despre fapta sa, ci să rămână o taină a lor. Poate că bătrânul a ascultat de voinţa Sfântului cât timp a fost în viaţă, dar pe patul de moarte nu a putut tăcea, socotind povestirea binefacerii Sfântului Nicolae o recunoştinţă mărturisită. Astfel, binefacerea Sfântului a ajuns până la noi". ("Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

Scenă cu Sfântul Nicolae înveşmântat într-o pelerină care îl acoperea în întregime, cu mâna întinsă spre o fereastră deschisă, şi având în mână o pungă cu bani este pictată în toate icoanele mai mari, între scenele mici de pe margine.

Arhiepiscopul Nicolae s-a arătat ca părinte al orfanilor, apărător al văduvelor prigonite, mângâietor al tuturor săracilor şi nevoiaşilor.

Când nu era grâu în toată Lichia, Biserica era grânarul săracilor, dar se întâmpla să se golească şi acest ultim grânar, singura nădejde a populaţiei. Atunci, Sfântul Nicolae se ruga lui Dumnezeu să fie ajutat.

"Ce îi cerea lui Dumnezeu? Îi cerea să vină corăbii încărcate cu grâu şi în portul Mirei şi, întotdeauna, Dumnezeu îi asculta rugăciunea, trimiţând un vânt puternic asupra corăbiilor încărcate cu grâu din Egipt, îndreptându-le spre Mira Lichiei. Astfel de minuni s-au repetat adeseori". ("Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

"Puterea de a face minuni a Sfântului Nicolae era cu adevărat dumnezeiască, iar izvorul ei era trăirea sa în Dumnezeu. Nu vreo profundă învăţătură teologică l-a adus pe Sfântul Nicolae la starea lui de sfinţenie şi de apropiere de Dumnezeu, ci lupta nevăzută cu el însuşi, lupta de fiecare clipă, neîncetată, mereu perfecţionată. Prin luptă a câştigat daruri cereşti. (...) Orice lirism ce se urca în inima lui a fost cu asprime filtrat. Gol de orice patimă, L-a urmat pe Hristos Cel gol. Despărţit de tot, dar unit cu toţi, sufletul marelui Ierarh Nicolae s-a înălţat pentru unirea cu Dumnezeu. Întreaga lui viaţă a fost o muncă pentru unificarea fiinţei sale lăuntrice. S-a iniţiat în felul cel mai direct în experienţa Sfântului Pavel: 'Nu mai sunt eu care trăiesc, ci Hristos trăieşte în mine' (Galateni 2, 20). De aceea putea face minuni, şi minuni de un caracter ce depăşeşte puterile obişnuite ale sfinţilor. Însuşi gândul lui, voia lui, dorinţele lui erau pe loc transformate în faptă". ("Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

O altă minune a Sfântului Nicolae este învierea unui corăbier mort în timpul unei călătorii pe mare, când s-a stârnit o puternică furtună. Acesta murise în timpul furtunii, iar ceilalţi marinari credeau că din pricina creştinului pe care îl luaseră pe vas, Sfântul Ierarh Nicolae, a venit nenorocirea, ei nefiind botezaţi. Când strigătele s-au mai potolit, dar nu se potolise încă furtuna, episcopul Nicolae s-a ridicat în picioare, s-a aplecat asupra corăbierului mort, a făcut o rugăciune şi semnul crucii asupra trupului mort, iar corăbierul înţepenit a deschis ochii şi s-a ridicat. "Apoi, cu aceeaşi linişte, Sfântul Nicolae întinde mâna spre vântul ce sufla cu îndârjire şi, întocmai ca Mântuitorul în corabia ucenicilor Săi, potoleşte vântul, furtuna, valurile mării. Atunci s-au înspăimântat corăbierii păgâni şi au crezut în puterea Sfântului Nicolae. Poate chiar că se vor fi încreştinat, dar este un lucru ştiut, că toţi corăbierii, creştini sau încă păgâni, au înfiptă pe lemnul corăbiei lor icoana Sfântului Nicolae, pe care şi l-au luat drept ocrotitor. Eu însămi am văzut în Egipt, în anul 1933, la un corăbier arab, icoana Sfântului Nicolae atârnată la proră". ("Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu)

Pe acest mare făcător de minuni îl ştie Răsăritul şi Apusul, şi toţi creştinii cunosc nenumăratele lui minuni. Acum însă de s-ar fi povestit milele lui una câte una şi câte îndurări a arătat către cei săraci, pe câţi flămânzi a hrănit, pe câţi goi a îmbrăcat şi pe câţi a răscumpărat de la datornici, apoi nici vremea n-ar fi de ajuns a le povesti, se spune în viaţa Sfântului Nicolae. (surse: "Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an", arhim. Cleopa Ilie, 1996; "Viaţa Sfântului Nicolae", Olga Greceanu; https://www.crestinortodox.ro; vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Marina Bădulescu, editor online: Adrian Dădârlat)