Începând din 1990, Ziua Naţională a României este sărbătorită, în fiecare an, la data de 1 Decembrie. În 1918, la această dată, Marea Adunarea Naţională de la Alba Iulia adopta rezoluţia Unirii Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Între anii 1866-1947, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită la data de 10 Mai, dată care are o triplă semnificaţie. La 10 mai 1866, principele Carol de Hohenzollern-Sigmaringen sosea la Bucureşti şi depunea, în faţa Parlamentului, jurământul de credinţă, fiind proclamat Domnitor al României, sub numele de Carol I. La aceeaşi dată, în 1877, Carol I promulga Legea pentru desfiinţarea tributului către Înalta Poartă, în urma proclamării Independenţei de Stat a României care avusese loc la 9 mai 1877, în cadrul sesiunii extraordinare a Adunării Deputaţilor. La 10 mai 1881, era proclamat Regatul României.

Participanţi la parada militară prilejuită de sărbătoarea Naţionala a României (1866-1947). Data de 10 mai reprezintă ziua in care Regele Carol I a venit in România, 1946.

Foto: (c) Arhiva istorică AGERPRES 

După abdicarea, în urma presiunilor regimului comunist, la 30 decembrie 1947 şi plecarea din ţară, în ianuarie 1948, a regelui Mihai I (1927-1930; 1940-1947), Ziua Naţională a României a fost sărbătorită între 1948 şi 1989 la data de 23 august. La această dată, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, România ieşea din alianţa cu Puterile Axei (Germania, Italia şi Japonia), declara încetarea unilaterală a războiului împotriva Aliaţilor (Franţa, URSS, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii) şi declara război Germaniei naziste şi Ungariei horthyste.

În 1990, Parlamentul României a hotărât prin Legea nr. 10 din 31 iulie, proclamarea zilei de 1 Decembrie ca Zi Naţională a României. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 95 din 1 august 1990, potrivit http://www.cdep.ro/.

Defilarea soldaţilor români pe sub Arcul de Triumf din Bucureşti, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, 1990.

Foto: (c)  CORNEL MOCANU/ Arhiva istorică AGERPRES  

La 1 Decembrie 1990, Ziua Naţională a României a fost sărbătorită atât la Alba Iulia, unde la ceremoniile organizate au participat numeroase oficialităţi române, cât şi la Arcul de Triumf din Bucureşti unde a fost organizată parada militară. Începând din 1990, în Bucureşti şi în alte oraşe din întreaga ţară se desfăşoară parade militare şi sunt organizate numeroase ceremonii ce cuprind depuneri de coroane, dar şi manifestări culturale.

***

Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România a încheiat procesul de făurire a statului naţional unitar român, proces început la 24 ianuarie 1859, prin Unirea Moldovei cu Ţara Românească, sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), continuat prin unirea Dobrogei la 14 noiembrie 1878, după încheierea Războiului ruso-româno-turc de la 1877-1878, care a marcat cucerirea pe câmpul de luptă a independenţei de stat a României, în timpul domniei lui Carol I (domnitor 1866-1881; rege 1881-1914), a Basarabiei în 27 martie 1918 şi a Bucovinei în 28 noiembrie 1918, sub regele Ferdinand (1914-1927).

Militari din cadrul Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul, la Ziua Naţională a României organizată la Alba Iulia, 1990.

Foto: (c) VASILE MOLDOVAN/ Arhiva istorică AGERPRES 

La 18 noiembrie/1 decembrie 1918, pe lângă cei 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului, în sala Casinei din Alba Iulia, se aflau şi reprezentanţi ai diferitelor instituţii şi organizaţii politice, culturale, profesionale, de învăţământ, religioase, militare, de femei, de sindicat, delegaţi ai Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti, în total 1.228 de delegaţi. Alţi participanţi "peste 100.000 de ţărani, muncitori şi orăşeni veniţi din toate părţile unde se vorbea româneşte, de la Iza maramureşeană până la Dunărea bănăţeană, din ţara Bârsei până la Crişuri" erau adunaţi pe Câmpul lui Horea, aşteptând Rezoluţia Adunării, arată lucrările "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003) şi "Scurtă istorie a românilor" (Constantin C. Giurescu, Dinu C. Giurescu, 1977).

Militari din cadrul Regimentului 30 Garda Mihai Viteazul, defilând la Ziua Naţională a României, 1999.

Foto: (c)  SORIN LUPSA/Arhiva istorică AGERPRES 

În primul articol al Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale, ce decreta unirea tuturor românilor într-un singur stat, se arăta: "I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre." ("Unirea Transilvaniei cu România 1918", Editura Politică, 1978).

Adunarea Naţională a procedat, apoi, la alegerea unei Adunări legislative numită Marele Sfat Naţional, compus din 250 de membri, dintre care 200 să fie aleşi de Adunare imediat, iar restul de 50 să fie cooptaţi de către însuşi Marele Sfat Naţional; acesta la rându-i numea guvernul provizoriu, Consiliul Dirigent.

Cei peste 100.000 de participanţi la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia au aprobat cu aclamaţii entuziaste hotărârea de unire necondiţionată şi pentru totdeauna a Transilvaniei cu România. Rezoluţia votată a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Manifestări prilejuite de Ziua Naţională a României la Alba Iulia, 1997.

Foto: (c) ALEX TUDOR/ Arhiva istorică AGERPRES 

În aceeaşi zi, regele Ferdinand şi regina Maria intrau în Bucureşti, după doi ani petrecuţi în refugiu, la Iaşi, oraşul redevenind capitala României întregite.

Sfârşitul anului 1918 a fost însoţit de un sentiment naţional de recunoştinţă pentru cei ce s-au luptat şi s-au jertfit în războiul întregirii naţionale, după cum notează istoricul Ioan Scurtu, în volumul "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947). Ferdinand I" (Editura Enciclopedică, 2004). Profesorul Vasile Pârvan, de la Universitatea din Bucureşti, şi-a inaugurat cursul pe această temă, a sacrificiului, spunând, în faţa părinţilor, îmbrăcaţi în negru, care se aflau în primele bănci din sală: "Cu anii lor cei tineri, au înmulţit anii nesfârşiţi ai patriei. Somn blând, copiii mei, somn lin!".

La 1/14 decembrie 1918, delegaţia Marelui Sfat Naţional, alcătuită din episcopii Miron Cristea şi Iuliu Hossu, Alexandru Vaida-Voevod, Vasile Goldiş şi Caius Brediceanu, a prezentat guvernului şi suveranului actul unirii Transilvaniei cu România. Regele Ferdinand a subliniat, în discursul său: "Ne-aţi adus nu numai dorul împlinit al câtorva milioane de suflete, ne-aţi adus inimile lor, şi în primirea plină de dragoste frăţească ce aţi găsit-o la noi, aţi putut simţi pulsul ţării mume ce bate în acelaşi ritm cu al vostru. [...] După Basarabia, după Bucovina, mai lipsea o piatră din cele mai scumpe: Ardealul cu ţinuturile din Ungaria locuite de români. Astăzi ne-aţi adus şi această ultimă piatră a clădirii, care încoronează marea operă de Unire. Putem privi cu încredere în viitor, căci temeliile sunt puternice, bazate pe principii democratice ce sunt o chezăşie pentru dezvoltarea firească a unei vieţi sănătoase, ele sunt alimentate de credinţa nestrămutată a unui şir de generaţii, de apostoli ai idealului naţional, ele sunt sfinţite prin sângele vitejilor mei ostaşi care au luptat şi au murit pentru Unire".

Ziua Naţională a României, sărbătorită la Alba Iulia, 1997.

Foto: (c) SIMION MECHNO/ Arhiva istorică AGERPRES 

Regele Ferdinand a emis la 11/24 decembrie 1918 Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu România şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei. La 29 decembrie 1920, Parlamentul a votat legile de ratificare a unirii Transilvaniei, Crişanei, Maramureşului, Banatului, Bucovinei şi Basarabiei cu România.

În primăvara anului 1919, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins, pentru prima dată, un lung turneu în Transilvania. Însoţiţi de Iuliu Maniu, preşedintele Consiliului Dirigent şi de alte oficialităţi, ei s-au oprit la Braşov, Făgăraş, Sibiu, Blaj, Alba Iulia, Ţebea, Câmpeni, Turda, Cluj, Bistriţa, Careii Mari, Baia Mare, Oradea, bucurându-se de o primire călduroasă, se arată în volumul "Istoria Românilor în timpul celor patru regi (1866-1947) Ferdinand I" (Editura Enciclopedică, 2004).

La 15 octombrie 1922, la Catedrala Reîntregirii Neamului din Alba Iulia, oraşul Marii Uniri, Ferdinand I a fost încoronat rege al tuturor românilor, alături de regina Maria. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; redactori Arhiva Foto: Elena Bălan, Mihaela Tufega, Vlad Ruşeanu; editor: Roxana Losneanu, editor online: Andreea Preda)

* Explicaţie foto din deschidere: Marcarea pentru prima dată a Zilei Naţionale a României, la 1 Decembrie; depuneri de coroane la statuia lui Mihai Viteazul din Alba Iulia.