TEATRU ŞI FILME ROMÂNEŞTI: "Singurătatea florilor" (1975)
Filmul "Singurătatea florilor", regizat de Mihai Constantinescu după un scenariu scris de Teodor Mazilu şi Octav Pancu-Iaşi, a avut premiera în 1975. Drama psihologică redă o zi din viaţa medicului Ovidiu Pavel, de fapt prima zi din concediul acestuia, pe care o petrece într-un taxi, făcând diverse drumuri şi discutând cu şoferul taximetrist.
"Un medic însingurat, egoist şi orgolios primeşte, într-o zi, un buchet de flori care-l pune pe jar. Un modest taximetrist, familist şi coleg devotat, îl ajută să-l identifice pe expeditor şi să se regăsească pe sine.", nota cricul de film Tudor Caranfil în volumul "Dicţionar de filme româneşti" (2003), potrivit site-ului https://www.cinemagia.ro/.
Filmul îl are în centrul acţiunii pe medicul Ovidiu Pavel (interpretat de actorul Radu Beligan), care lucrează la o mare unitate economică din Bucureşti. Pavel este un bărbat divorţat de trei ani, care fusese căsătorit cu Ema, tot medic, cei doi având o fiică - Mirela - absolventă de liceu, care nu reuşise să intre la facultate şi urma să se angajeze la unitatea unde lucra tatăl ei. Aşteptând-o să iasă din instituţie, medicul intră într-o cafenea, unde o florăreasă îi oferă un buchet de flori. Acest gest îi aminteşte o întâmplare din trecut, când în prima sa zi de concediu primise un buchet de flori, expediat de o femeie numită Olimpia Dumitran, care lucra la aceeaşi unitate economică unde lucra şi el. Pavel se urcă într-un taxi şi îi spune şoferului Grigore Pascu (interpretat de actorul Toma Caragiu) să îl ducă la cabinetul medical al unităţii economice şi să îl aştepte. Asistenta îi explică medicului că florile erau de la o pacientă pe care o tratase colegul lui Pavel, medicul Dănilă. Pavel se urcă din nou în taxi, gândindu-se să ofere florile altcuiva.
Ajuns la apartamentul unde locuiau fosta soţie şi fiica lor, intră cu gândul de a le lăsa lor florile. Dar şi Ema, şi Mirela îi reproşează că nu l-a mai interesat mult timp ce fac ele, iar acum vine cu flori. Ele refuză buchetul. Pavel se urcă din nou în taxi şi îi spune şoferului să îl ducă la stadionul unde colegul său antrena o echipă de rugby, spunându-i că florile sunt de la o pacientă, dar şi acesta le refuză.
Mirat, taximetristul Pascu observă că Pavel se întoarce de fiecare dată cu buchetul de fiecare dată şi îi spune: "Am citit într-o revistă că florile au suflet ca şi oamenii, sunt sensibile la problemele de morală". Apoi îl anunţă pe medic că urma să-şi încheie tura, urmând să vină schimbul lui la volanul taxiului, Gică. Pascu îl invită pe medic la el acasă, unde acesta îi cunoaşte familia. Doctorul îi admiră copiii şi Pascu îl invită să bea un pahar de vin. Totodată, fiul cel mare al taximetristului îl recunoaşte pe Pavel, care îi fusese profesor de anatomie în liceu. Medicul îi oferă florile soţiei taximetristului, dar fiul cel mare i le aduce înapoi la taxi.
Pavel pleacă spre casa fratelui său mai mare, Dumitru, care îşi sărbătorea ziua de naştere. Mirat că Pavel îşi amintise de aniversarea lui, Dumitru îşi atenţionează fratele asupra singurătăţii în care trăia şi asupra lipsa bucuriei de a trăi printre oameni. Medicul pleacă de la fratele său cu florile în mână, ajunge acasă şi le lasă pe treptele de la intrarea în bloc. Dar în apartamentul său îl aştepta Mirela, care îi adusese alte flori şi le pusese într-o vază. Momentul acela îl face pe medic să se gândească mai mult la viaţa sa şi la relaţia lui cu fiica şi cu fratele, dar şi cu oamenii, în general.
Criticul de film Alice Mănoiu scria, într-o cronică publicată în revista "Cinema" nr. 2 din februarie 1976, că "Singurătatea florilor, dar mai ales a oamenilor, a acelor oameni care nu pot, care nu vor, care nu ştiu să fie altfel decât cu ei şi pentru ei - este, da, un motiv poetic demn de numele scriitorilor Teodor Mazilu şi Octav Pancu-Iaşi."
"În căutarea sentimentului pierdut - s-ar mai putea intitula cursa aceasta ciudată, prin oraş, cu taxiul, într-o zi de vară, a unui medic ursuz ce primeşte un buchet cu flori, încearcă să se debaraseze de el ca de o bombă cu hidrogen, ar vrea să-l ofere cuiva, dar rând pe rând cei din jur resping o probă de generozitate ce le pare suspectă din partea unui egocentrist înveterat. Un tată ce-şi plăteşte corect pensia alimentară, dar nu şi pe cea afectivă faţă de fiica aflată la o vârstă critică; un fost soţ civilizat, ce-şi aminteşte ziua soţiei, dar pe baza unui aide-mémoire protocolar, un prieten ce-şi lasă colegul să fie învinuit pe nedrept, deşi el cunoaşte adevărul, un frate care... (...) Victima e din toate părţile, noroc cu subtilitatea interpretului ce înnobilează personajul, cu răceala tristă, cu surâsul obosit, cu stânjeneala discretă a distinsului actor Radu Beligan, pentru care nu există doar culori tranşante, ci şi tonuri şi semitonuri, nu există acuzaţi fără apel şi acuzatori fără pată, ci oameni pur şi simplu, în aliaje imperfecte. De o partitură mai generoasă a dispus Toma Caragiu, numai căldură şi farmec personal, bonomie şi umor înţelept, chiar în scenele mai dificile, de imixtiune în viaţa personală a pasagerului său. Replici de duh (...), replici cu măsură şi armonie, culoare.", nota criticul de film, potrivit site-ului http://aarc.ro/.
Într-o cronică semnată de criticul Adina Darian, publicată în revista "Cinema" nr. 8 din august 1975, regizorul Mihai Constantinescu mărturisea, referindu-se la mesajul filmul "Singurătatea florilor": "Prin viaţă, nu poţi trece oricum. Vine o zi, vine o clipă când rămâi singur cu tine însuţi şi fără să ştii prea bine cine sau de ce, ceva te îndeamnă la un examen de conştiinţă. Cum ai trăit? Ce ţintă ai avut? Nu este totul că ţi-ai făcut meseria cu dăruire, cum se întâmplă cu eroul meu doctorul. (...) Cred că esenţa filmului e redată cel mai exact de replica rostită de şoferul de taxi: 'Când simţi că ceva nu e în regulă înapoi, nu te grăbi să o iei înainte!' ", potrivit site-ului http://aarc.ro/..
Din distribuţia filmului mai fac parte actorii: George Constantin, Colea Răutu, Valeria Gagealov, Gheorghe Visu, Adina Popescu, Coca Andronescu, Mihaela Caracaş, Constantin Fugaşin, Eugenia Bosânceanu, Dumitru Crăciun, Paula Chiuaru şi alţii, precizează site-ul https://www.imdb.com/. Coloana sonoră a peliculei include muzica discretă şi rafinată a compozitorului Temistocle Popa. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.imdb.com
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











