Săptămâna europeană 14-18 noiembrie 2022
Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care a cerut Consiliului să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen. Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns la un acord asupra bugetului UE pentru 2023. A intrat în vigoare Regulamentul privind serviciile digitale, care prevede un nivel fără precedent de supraveghere publică a platformelor online în întreaga Uniune. Uniunea Europeană a marcat 5 ani de la adoptarea Pilonului european al drepturilor sociale. Acestea reprezintă o parte dintre evenimentele care au avut loc în instituţiile europene în perioada 14-18 noiembrie 2022.
Comisia Europeană
* La 16 noiembrie 2022, Comisia Europeană a adoptat o decizie prin care a cerut Consiliului, să ia deciziile necesare, fără nicio întârziere, pentru a permite aderarea deplină a României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen. "Bulgaria, România şi Croaţia sunt pregătite să adere (la spaţiul Schengen - n.r.). Iar UE este pregătită să le primească", a declarat comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, într-o conferinţă de presă la Bruxelles.
În aceeaşi zi, europarlamentarul Corina Creţu a salutat decizia adoptată de Colegiul Comisarilor privind aderarea României la Schengen, arătând că acum există şanse reale ca, până la finalul anului, Consiliul Uniunii Europene să voteze intrarea României în spaţiul de liberă circulaţie.
* La 16 noiembrie, a intrat în vigoare Regulamentul privind serviciile digitale, noul set de norme de referinţă ale UE pentru un mediu online mai sigur şi mai responsabil. Regulamentul prevede un nivel fără precedent de supraveghere publică a platformelor online în întreaga Uniune, atât la nivel naţional, cât şi la nivelul UE. Comisia are competenţa de a supraveghea în mod direct platformele online foarte mari şi motoarele de căutare online foarte mari, adică cele care, luate fiecare în parte, sunt utilizate de peste 10% din populaţia UE, adică de aproximativ 45 de milioane de persoane. În urma intrării în vigoare a Regulamentului privind serviciile digitale, platformele online vor avea la dispoziţie 3 luni pentru a raporta numărul de utilizatori finali activi de pe site-urile lor web (adică până la 17 februarie 2023), mai scrie site-ul Comisiei, https://ec.europa.eu/.
* La 16 noiembrie, în cadrul COP27, de la Sharm el-Sheikh, UE şi Uniunea Africană au anunţat o nouă iniţiativă a Echipei Europa privind adaptarea la schimbările climatice şi rezilienţa în Africa, ca parte a pachetului de investiţii UE-Africa Global Gateway. Această iniţiativă a Echipei Europa va reuni programele existente şi noi de adaptare la schimbările climatice, în valoare de peste 1 miliard de euro şi îşi va mări impactul printr-o mai bună coordonare şi printr-un dialog politic consolidat între UE şi UA, notează https://ec.europa.eu/.
* La 17 noiembrie, UE a sărbătorit cea de a 5-a aniversare a Pilonului european al drepturilor sociale. În 2017, în cadrul Summitului social de la Göteborg, Parlamentul European, Consiliul şi Comisia au proclamat Pilonul european al drepturilor sociale. De atunci, acest angajament a fost reafirmat în cadrul Summitului social de la Porto din 2021 de către liderii UE, partenerii sociali şi organizaţiile societăţii civile. Comisia a prezentat peste 130 de iniţiative, pentru a pune în aplicare pilonul în statele membre şi cu scopul de a crea o Europă socială echitabilă, favorabilă incluziunii şi plină de oportunităţi, se arată pe site-ul Comisiei.
* Autoritatea pentru Pregătire şi Răspuns în domeniul Sănătăţii din cadrul Comisiei (HERA), a semnat, la 17 noiembrie, un contract-cadru de achiziţii publice comune cu compania Bavarian Nordic, pentru furnizarea a până la 2 de milioane de doze de vaccin împotriva variolei maimuţei în cursul anilor 2023 şi 2024. Aceasta oferă celor 14 ţări participante posibilitatea de a achiziţiona doze pentru satisfacerea nevoilor pe termen mediu şi lung şi pentru constituirea de stocuri. Primele livrări în cadrul achiziţiei comune a dozelor de vaccin vor începe în al doilea trimestru al anului 2023.
Consiliul Uniunii Europene
* Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene au ajuns, la 14 noiembrie 2022, la un acord asupra bugetului UE pentru 2023, care ar permite UE să mobilizeze fonduri pentru a contribui la atenuarea consecinţelor grave ale războiului din Ucraina, la redresarea durabilă în urma pandemiei de COVID-19, ar proteja şi ar crea locuri de muncă, ar atrage investiţii suplimentare etc. Acordul are ca obiect angajamente în valoare de 186,6 miliarde de euro şi plăţi în valoare de 168,7 miliarde euro. Bugetul anual pentru 2023 urmează să fie adoptat în mod oficial de Consiliul Uniunii Europene şi de Parlamentul European. Votul în plen, care va marca sfârşitul procesului, este programat în prezent pentru 23 noiembrie 2022, potrivit https://ec.europa.eu/.
Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate
* Înaltul reprezentant al Uniunii Europene, Josep Borrell, a declarat, la 14 noiembrie, că retragerea trupelor ruse din Herson, oraş cheie din sudul Ucrainei, şi replierea acestora pe celălalt mal al fluviului Nipru reprezintă "un punct de inflexiune" în invazia Rusiei în ţara vecină, transmite EFE.
* Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene a exprimat, la 16 noiembrie, unitatea de neclintit, hotărârea şi solidaritatea deplină a UE cu Polonia şi cu poporul polonez în urma exploziei unei rachete, care a avut loc la 15 noiembrie în satul Przewodów de pe teritoriul Poloniei, din apropierea frontierei cu Ucraina, şi care a ucis doi cetăţeni polonezi. "Transmitem condoleanţe familiilor victimelor din Polonia şi Ucraina", a spus Borell, conform https://www.consilium.europa.eu/.
Parlamentul European
* Parlamentul European a marcat, la 17 noiembrie, 70 de ani de democraţie în acţiune - de la prima sa adunare din 1952 până în prezent. Astfel, site-ul https://www.europarl.europa.eu/ arată că Parlamentul a fost un jucător cheie în dezvoltarea UE, crescând de la 78 de reprezentanţi naţionali în 1952 la 705 deputaţi europeni aleşi în mod direct, în prezent. În 22 noiembrie 2022, Parlamentul va celebra realizările istorice şi legislative din ultimii 70 de ani printr-o ceremonie specială.
* La 17 noiembrie, Comisia pentru buget a PE a adoptat o rezoluţie privind "Extinderea CFM 2021-2027: un buget UE rezilient, potrivit pentru noile provocări", prin care a cerut o revizuire ''urgentă'' a bugetului multianual al UE pentru perioada 2021-2027, adică nu mai târziu de primul trimestru al anului viitor, pentru a face faţă inflaţiei, pentru a finanţa priorităţile blocului comunitar şi a răspunde crizei energetice rezultate în urma războiului din Ucraina, conform EFE şi site-ului Parlamentui European. Pe de altă parte, Comisia Europeană a anunţat că va propune o "reevaluare ambiţioasă" a CFM în al doilea trimestru al anului 2023.
Frontex
* Numărul traversărilor ilegale ale graniţelor la frontierele externe ale Uniunii Europene a crescut cu peste 70% în perioada ianuarie-octombrie 2022, potrivit calculelor preliminare publicate de Frontex (Agenţia europeană pentru poliţie de frontieră şi gardă de coastă), la 14 noiembrie, conform Reuters. Frontex a detectat aproximativ 275.500 intrări neautorizate la frontierele externe în primele zece luni ale lui 2022, cu 73% mai mult faţă de anul trecut şi cel mai ridicat nivel din 2016. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Suzana Cristache Drăgan)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)











