DOCUMENTAR: Preşedintele SUA, Joseph Biden, împlineşte 80 de ani (20 noiembrie)
Joseph Robinette Biden, al 46-lea preşedinte al SUA (din 20 ianuarie 2021), reprezentant al statului Delaware timp de 36 de ani în Senatul SUA şi cel de-al 47-lea vicepreşedinte al Statelor Unite, timp de opt ani în cadrul Administraţiei Barack Obama, s-a născut în Scranton, Pennsylvania, la 20 noiembrie 1942, fiind primul dintre cei patru copii ai Catherinei Eugenia Finnegan Biden şi ai lui Joseph Robinette Biden, Sr. În 1953, familia Biden s-a mutat în Claymont, statul Delaware.
Şi-a început educaţia la Şcoala "Saint Helena" din Wilmington şi a făcut studiile liceale la Archmere Academy din Claymont, Delaware, potrivit biografiei publicate pe site-ul https://bioguideretro.congress.gov. S-a înscris apoi la Universitatea din Delaware, pe care a absolvit-o în 1965, cu licenţa atât în istorie cât şi în ştiinţe politice. Trei ani mai târziu, în 1968, obţine licenţa în drept la Universitatea Syracuse, statul New York. A intrat în baroul din Delaware, anul următor, începând să practice avocatura la Wilmington. Activ membru al Partidului Democrat, el a lucrat în cadrul Consiliului regional din New Castle, în perioada 1970-1972.

Foto: (c) Joe Biden/facebook.com
În 1972, Partidul Democrat din Delaware l-a încurajat pe Biden, în vârstă de 29 de ani, să candideze împotriva republicanului J. Caleb Boggs pentru Senatul Statelor Unite. Deşi puţini credeau că are vreo şansă, Biden a condus o campanie organizată în mare parte de membrii familiei, sora sa, Valerie Biden Owens, fiind managerul său de campanie. În noiembrie, într-o cursă strânsă, Biden a câştigat confruntarea, devenind al cincilea cel mai tânăr senator american ales din istoria naţiunii, notează https://www.biography.com/.
La doar câteva săptămâni, o tragedie a lovit familia Biden. Soţia sa, Neilia, şi fiica lor de un an, Naomi, au murit într-un accident de maşină, în timp ce, ceilalţi doi copii - Joseph Robinette "Beau" şi Robert Hunter - au fost grav răniţi. Joe Biden a depus jurământul de senator lângă patul de spital al fiilor săi şi a început să facă naveta la Washington în fiecare zi cu trenul, o practică pe care a menţinut-o de-a lungul perioadei în care a fost senator, conform https://www.bidenschool.udel.edu/.
În 1977, Joe Biden s-a recăsătorit cu Jill Jacobs, profesoară de limba engleză. În 2007 ea a obţinut un doctorat în ştiinţe ale educaţiei, iar din 2009 predă la Northern Virginia Community College. Au împreună o fiică, Ashley, asistent social, director executiv al Centrului pentru Justiţie din Delaware (2014-2019). Fiul său cel mare, Beau, a fost procurorul general al statului Delaware (2007-2015) şi a fost timp de un an (2008-2009) în Irak ca membru al Gărzii naţionale din Delaware. În 2015, Beau a murit de cancer cerebral. Al doilea fiu al preşedintelui, Hunter, este avocat şi conduce o firmă cu capital privat, notează https://www.bidenschool.udel.edu/..
Joe Biden a fost reales senator şi în 1978, 1984, 1990, 1996, 2002 şi 2008. Practic, mandatul său a cuprins perioada 3 ianuarie 1973 - 15 ianuarie 2009, când a demisionat pentru a prelua mandatul de vicepreşedinte al Statelor Unite.

Foto: (c) President Joe Biden/facebook.com
Ca senator al statului Delaware, Joe Biden s-a impus în confruntarea cu unele dintre cele mai importante provocări interne şi internaţionale ale Statelor Unite. În calitate de preşedinte sau membru de rang al Comitetului judiciar din Senat timp de 16 ani, i-a fost fost recunoscută activitatea sa în probleme de justiţie penală - Actul de referinţă privind criminalitatea din 1994 şi Legea privind violenţa împotriva femeilor, care a înăsprit pedepsele pentru violenţele împotriva femeilor, a creat resurse fără precedent pentru supravieţuitorii agresiunii şi a modificat dialogul naţional privind agresiunile domestice şi sexuale. În calitate de preşedinte sau membru de rang al Comisiei de Relaţii Externe a Senatului timp de 12 ani, Biden a jucat un rol esenţial în modelarea politicii externe americane. S-a aflat în fruntea demersurilor privind legislaţia legată de terorism şi de armele de distrugere în masă şi faţă de situaţiile din Europa, după încheierea Războiului Rece, din Orientul Mijlociu şi din Asia de Sud-Vest, arată https://www.whitehousehistory.org şi https://www.whitehouse.gov/.
În 1987 a avut o tentativă nereuşită de a fi candidatul democrat la prezidenţiale. În 2007, Biden a decis din nou să candideze pentru preşedinţia SUA, dar a renunţat după ce a primit mai puţin de unu la sută din voturi în ''caucus-urile'' (adunările electorale) din Iowa. În august 2008, în cadrul unui discurs susţinut la Springfield, Illinois, candidatul democrat în cursa pentru Casa Albă, Barack Obama, l-a desemnat pe senatorul de Delaware, Joe Biden, drept candidat la postul de vicepreşedinte. La 20 ianuarie 2009, Obama a depus jurământul devenind cel de-al 44-lea preşedinte al SUA. La rândul său, într-o ceremonie separată, Joe Biden a depus jurământul de vicepreşedinte al SUA, devenind cel de-al 47-lea vicepreşedinte. Joe Biden a fost reales în funcţia de vicepreşedinte la 17 decembrie 2012. Mandatul său a început la 20 ianuarie 2009 şi s-a încheiat la 20 ianuarie 2017.

Foto: (c) Joe Biden/facebook.com
În calitatea sa de vicepreşedinte al SUA, Joe Biden a convocat sesiuni ale Cabinetului Preşedintelui, a condus relaţiile interinstituţionale şi a lucrat cu Congresul SUA, privind reducerea violenţei armate precum şi a celei îndreptate împotriva femeilor. A susţinut trecerea prin Congres a Actului de recuperare şi reinvestire (Recovery and Reinvestment Act) al preşedintelui Obama, şi apoi a supravegheat punerea în aplicare a legii. L-a sfătuit pe preşedintele american cu privire la deciziile cheie de politică externă, având roluri deosebit de active în formularea politicilor federale referitoare la Irak şi Afganistan. Preşedintele Obama şi vicepreşedintele Biden au asigurat, de asemenea, aprobarea Affordable Care Act, care a redus numărul de americani neasiguraţi şi a interzis companiilor de asigurări să refuze acoperirea din cauza condiţiilor preexistente. A fost reprezentantul diplomaţiei americane în toată emisfera vestică, a consolidat relaţiile cu aliaţii atât din Europa, cât şi din Asia-Pacific. Vicepreşedintele Joe Biden a jucat un rol în încheierea războiului din Irak, efectuând, până în decembrie 2011, opt vizite în zonă, pentru a marca finalizarea formală a acestuia. La sfârşitul anului 2012, a fost selectat să conducă un grup special de lucru cu scopul de a formula propuneri referitoare la legislaţia privind controlul armelor de foc. Măsura a survenit ca urmare a atacului din 14 decembrie, când, într-o şcoală din Connecticut, au fost ucise 26 de persoane, între care 20 de copii, cu vârste de 6 şi 7 ani, cu o armă de foc. În ultimul an de mandat, vicepreşedintele Joe Biden a coordonat "Cancer Moonshot", un program internaţional de stopare a cancerului, potrivit https://www.whitehouse.gov/.
La 12 ianuarie 2017, preşedintele Barack Obama i-a acordat vicepreşedintelui Joe Biden cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, Medalia Libertăţii, într-o ceremonie desfăşurată la Casa Albă. Între numeroasele premii şi distincţii pe care le-a primit, de-a lungul anilor, se numără şi Premiul pentru Libertate al Muzeului Naţional al Drepturilor Civile.
După încheierea mandatului de vicepreşedinte, Joe Biden şi Jill Biden au pus bazele unor organizaţii non-profit, centre şi institute care le poartă numele (Biden Foundation, Biden Cancer Initiative, the Penn Biden Center for Diplomacy and Global Engagement, the Biden Institute - University of Delaware). În noiembrie 2017, Joe Biden a lansat cartea "Promise Me, Dad: A Year of Hope, Hardship, and Purpose", care i-a urmat celei lansate în 2007 - "Promises to Keep: On Life and Politics", notează www.bidenschool.udel.edu.
La 25 aprilie 2019, Joe Biden şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite. La 12 august 2020 a anunţat că a ales-o pe senatoarea de culoare Kamala Harris, în calitate de coechipieră a sa şi candidată la postul de vicepreşedinte al SUA. Câteva zile mai târziu, Partidul Democrat l-a nominalizat oficial candidat în alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020.

Foto: (c) SHAWN THEW/EPA
Joe Biden a câştigat alegerile prezidenţiale din 3 noiembrie 2020, devenind cel de-al 46-lea preşedinte al Statelor Unite. Mandatul său a fost inaugurat la 20 ianuarie 2021, când a depus jurământul în faţa judecătorului Curţii Supreme, John Roberts. De asemenea, Kamala Harris a depus jurământul în calitate de vicepreşedinte al SUA. Joe Biden şi soţia sa, Jill Biden, au intrat în Casa Albă pentru prima dată ca preşedinte şi primă doamnă, după o vizită la Cimitirul Naţional Arlington, unde au depus o coroană de flori la Mormântul Soldatului Necunoscut, potrivit agenţiilor internaţionale de presă. La câteva ore de la preluarea funcţiei, preşedintele Joe Biden a semnat o serie de ordine executive, printre care pe cel vizând revenirea SUA în Acordul de la Paris privind schimbările climatice, potrivit Reuters şi AFP. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citiţi şi:
Preşedintele american Joe Biden găzduieşte nunta nepoatei sale Naomi la Casa Albă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p












