17 noiembrie - Ziua mondială a filosofiei (UNESCO)
Ziua mondială a filosofiei este marcată, anual, în cea de-a treia zi de joi a lunii noiembrie. În 2022, această dată este 17 noiembrie. Iniţiativa aniversării acestei zile aparţine Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură (UNESCO), conform http://www.unesco.org/.
Tema propusă de UNESCO pentru ediţia din acest an a Zilei mondiale a filosofiei este "Omul viitorului" ("The Human of the Future"), potrivit http://www.unesco.org/. Suntem invitaţi să medităm asupra conceptului de umanitate într-o lume în care tehnologia nu doar că avansează în ritm alert, dar ne-a devenit indispensabilă. Poate evoluţia umană să ţină pasul cu avansul tehnologiei? Oare dependenţa tot mai accentuată de universul digital ne justifică să anticipăm un viitor în care însăşi definiţia omului va trebui revizuită? Care va fi impactul digitalizării asupra fiinţei umane în viitoarele decenii şi ce deznodământ va avea acest proces? Dacă în prezent, omul se foloseşte de tehnologie, oare va exista un punct de cotitură în care raportul de forţe se va inversa? Care sunt dilemele şi dificultăţile de natură etică şi epistemologică pe care le ridică o astfel de perspectivă?
Toate aceste întrebări fac obiectul simpozionului "Omul viitorului", organizat de UNESCO la Paris, între zilele de 16 şi 18 noiembrie 2022. În ziua de 17 noiembrie, în paralel, are loc, tot la sediul UNESCO din Paris, evenimentul "Balul filosofilor", în cadrul căruia logica şi raţiunea analitică se vor împleti cu poezia şi spectacolul de culori, într-o prezentare inedită, artistică, a cugetărilor şi concepţiilor unor filosofi celebri, precum Heraclit, Platon, Descartes, Hegel, Nietzsche, Merleau-Ponty şi Simondon.
În mesajul prilejuit de ediţia din 2020 a Zilei mondiale a filosofiei, Audrey Azoulay, directoarea generală a UNESCO, a arătat că însăşi organizaţia pe care o conduce este rodul unei filosofii, aceea a drepturilor omului, propusă de Immanuel Kant sau Bernardin de Saint-Pierre. "În această zi, UNESCO te invită să experimentezi mirarea filosofică cu privire la lumea înconjurătoare şi să demaşti dogme şi prejudecăţi; pe scurt, să descoperi universalitatea condiţiei umane", încheie Audrey Azoulay, citată de en.unesco.org.
Cu prilejul Zilei mondiale a filosofiei de anul acesta, Departamentul de Filosofie Practică şi Istoria Filosofiei, împreună cu Centrul de Formare în Filosofie din Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti organizează un workshop de filosofie pentru copii, via Google Meet, la care sunt invitaţi profesorii din învăţământul primar şi pre-şcolar, conform filosofie.unibuc.ro. Lectorul dr. Marin Bălan va susţine prezentarea "Cum să faci o lecţie de filosofie cu întrebările copiilor?", în cadrul căreia va prezenta "cuadrantul întrebărilor", un instrument creat de Philip Cam şi pe care profesorii îl pot folosi la ore pentru a genera întrebări în vederea unor discuţii aprofundate. Evenimentul are ca motto cugetarea lui Matthew Lipman, fondatorul filosofiei pentru copii: "Întrebarea pune îndoieli în mintea noastră, iar îndoiala este începutul cercetării".
Tot la 17 noiembrie 2022, profesor dr. Valentin Cojanu de la Academia de Studii Economice şi lector dr. Oana Şerban de la Facultatea de Filosofie a Universităţii din Bucureşti vor analiza legăturile dintre filosofie şi economie, având ca puncte de reper texte semnate de gânditori precum Gian Paolo Faella, L.A. Duhs sau Alexandru Popovici, conform filosofie.unibuc.ro.
Ziua mondială a filosofiei a fost aniversată în premieră la 21 noiembrie 2002. Cu acel prilej, în cadrul Conferinţei generale UNESCO, s-a susţinut că: ''filosofia este disciplina care încurajează gândirea critică şi independentă, fiind capabilă să promoveze atât o mai bună înţelegere a lumii înconjurătoare, cât şi toleranţa, acceptarea altor puncte de vedere''.
Facultatea de Filosofie din România s-a înfiinţat la 1 septembrie 1860, prin Legea Bugetului din acel an, la propunerea lui Ion Maiorescu, sub denumirea de Facultatea filosofică, potrivit http://filosofie.unibuc.ro/.
În 1864, Facultatea de Filosofie a devenit facultate fondatoare a Universităţii din Bucureşti, în urma decretului de înfiinţare emis de domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Între 1864 şi 1893, Facultatea de Filosofie a funcţionat împreună cu Facultatea de Litere sub numele de Facultatea de Litere şi Filosofie, iar din 1893, a devenit Facultatea de Filosofie şi Litere.
Din anul 1948, Facultatea de Filosofie a inclus secţii de sociologie, psihologie, pedagogie şi ziaristică. Începând cu 1977, facultatea a funcţionat în cadrul unei Facultăţi de Istorie - Filosofie, cu o secţie de filosofie-istorie. După 1989, Facultatea de Filosofie şi-a recăpătat locul distinct în cadrul structurii de organizare a Universităţii din Bucureşti, notează site-ul citat. Printre profesorii care au predat aici de-a lungul vremii, se numără Titu Maiorescu, Constantin Rădulescu Motru, Dimitrie Gusti, Nae Ionescu, P.P. Negulescu, Ioan Petrovici, Mircea Florian, Tudor Vianu, Grigore Moisil.
Etimologic, termenul de ''filosofie'' înseamnă ''dragoste de înţelepciune''. Conform DEX, filosofia este ştiinţa constituită dintr-un ansamblu închegat de noţiuni şi idei, care interpretează şi reflectă realitatea sub aspectele ei cele mai generale. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











