logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Retrospectiva evenimentelor interne 31 octombrie - 4 noiembrie 2022

Imagine din galeria Agerpres

Vizita în România a preşedintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, învestirea în funcţia de ministru al Apărării Naţionale a lui Angel Tîlvăr, precum şi vizita oficială la Bucureşti a ministrului Forţelor Armate din Franţa, Sebastien Lecornu sunt câteva dintre cele mai importante evenimente interne din intervalul 31 octombrie - 4 noiembrie 2022.

VIZITA PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA

 

1 noiembrie - Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, aflată în vizită la Bucureşti, discuţiile concentrându-se, cu prioritate, asupra măsurilor consistente de sprijin din partea României pentru depăşirea crizei energetice din Republica Moldova. Preşedintele României a salutat creşterea cu 41% a schimburilor bilaterale de mărfuri în primul semestru al acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2021. Totodată, Klaus Iohannis a evidenţiat demersurile ţării noastre în domeniul asistenţei pentru Republica Moldova, atât prin acordarea de sprijin bugetar direct, cât şi în parteneriat cu partenerii europeni, sub egida Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, lansate de România, Franţa şi Germania. Preşedintele României a reiterat şi sprijinul ferm al ţării noastre pentru avansarea îndeplinirii obiectivelor stabilite prin Opinia Comisiei Europene din 17 iunie 2022, inclusiv prin furnizarea de expertiză.
1 noiembrie - Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, discuţiile vizând situaţia de securitate regională şi energetică determinată de distrugerea unor capacităţi ucrainene de producere a energiei electrice.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO


1 noiembrie - Preşedintele Maia Sandu a participat la conferinţa internaţională "Femeile parlamentare din România şi promovarea egalităţii de gen ca angajament naţional", organizată, la Palatul Parlamentului, din iniţiativa preşedintelui interimar al Senatului, Alina Gorghiu, şi desfăşurată sub Înaltul Patronaj al preşedintelui Klaus Iohannis. În discursul său, preşedintele ţării vecine a declarat că Republica Moldova şi România "îşi croiesc" împreună soarta, ca parte a lumii libere, Chişinăul în drum spre Uniunea Europeană, iar Bucureştiul "mai puternic" în UE. Totodată, a mulţumit României pentru sprijinul permanent pe care l-a acordat ţării sale, "ori de câte ori a fost nevoie".

APĂRARE

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


31 octombrie - Angel Tîlvăr a fost numit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale prin decret semnat de preşedintele Klaus Iohannis şi a depus jurământul de învestitură, la Palatul Cotroceni. Senatorul Angel Tîlvăr a fost nominalizat pentru această funcţie de Consiliul Politic Naţional al PSD, cu unanimitate de voturi.
1 noiembrie - Angel Tîlvăr a fost învestit în funcţia de ministru al Apărării Naţionale, la sediul MApN, în prezenţa prim-ministrului Nicolae Ciucă. În alocuţiunea sa, noul ministru a evidenţiat importanţa misiunilor desfăşurate de personalul militar şi civil din Ministerul Apărării Naţionale pentru asigurarea securităţii României şi contribuţia la securitatea spaţiului euro-atlantic. "Faptul că la acest moment România este o ţară sigură şi stabilă se datorează atât militarilor şi civililor din cadrul Armatei României, cât şi apartenenţei la NATO, Uniunea Europeană şi Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii", a declarat el. În alocuţiunea sa, prim-ministrul Nicolae Ciucă a scos în evidenţă importanţa deciziei politice de a ridica nivelul alocărilor bugetare pentru Armata României, începând de anul viitor, la 2,5% din PIB. "O parte semnificativă a bugetului apărării, peste 30%, va fi alocată achiziţiilor de tehnică modernă, ceea ce va crea posibilitatea accelerării unor programe de înzestrare esenţiale pentru creşterea rezilienţei la nivelul Sistemului Naţional de Securitate al României", a arătat Nicolae Ciucă.
3 noiembrie - Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă s-a întâlnit, la Palatul Victoria, cu ministrul Forţelor Armate din Franţa, Sebastien Lecornu, aflat în vizită oficială în România. Înaltul oficial francez a subliniat continuarea misiunilor de apărare aeriană în România cu aeronave de vânătoare RAFALE, în executarea misiunilor de poliţie aeriană. Au fost discutate elementele concrete din cadrul Parteneriatului Strategic româno-francez, care a cunoscut o aprofundare rapidă în ultimele luni, după asumarea de către Franţa a statutului de naţiune cadru pentru Grupul de luptă din România, precum şi în contextul elementelor de descurajare şi apărare din agenda NATO, conform conceptului strategic adoptat la Madrid, în această vară, care se concentrează pe nevoile de securizare a Mării Negre. Premierul României a mulţumit părţii franceze pentru decizia promptă şi oportună de a deplasa capabilităţi militare în ţara noastră, constând în militari şi tehnică de luptă, inclusiv blindate de infanterie, tancuri şi sistemul anti-aerian MAMBA. Franţa este un partener mândru în cadrul NATO, "a demonstrat asta în trecut şi demonstrează asta şi azi" a declarat ministrul Forţelor Armate franceze, Sebastien Lecornu. În declaraţia comună de presă acordată alături de omologul român, Angel Tîlvăr, Lecornu a vorbit despre actualele provocări de securitate din regiune şi despre nevoia de colaborare aliată şi bilaterală. La rândul său, ministrul român al Apărării, Angel Tîlvăr, a afirmat că "situaţia din Ucraina a demonstrat importanţa complementarităţii dintre Uniunea Europeană şi NATO". El a apreciat că experţii de la Cincu au reuşit să creeze "într-un timp record" infrastructura pentru Grupul de Luptă NATO din ţara noastră, Franţa fiind naţiune-cadru a acestui grup. Cei doi miniştri au inaugurat, la Cincu, sediul Collective Defence Battle Group (CDBG), apoi au participat la o ceremonie de depuneri de coroane de flori la Monumentul Eroilor Francezi din Parcul Cişmigiu.


SĂNĂTATE

 


2 noiembrie - Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, într-o ceremonie care a avut loc la Palatul Cotroceni, decretul pentru promulgarea legii prin care se aprobă Planul naţional de prevenire şi combatere a cancerului. La ceremonie au participat premierul Nicolae Ciucă, iniţiatori ai legii şi consilieri prezidenţiali. Potrivit legii, planul se implementează pentru perioada 2023 - 2030 şi reprezintă principalul document de politică publică ce fundamentează măsurile de prevenire şi combatere a cancerului la nivel naţional. Documentul se actualizează în funcţie de rezultatele obţinute şi în acord cu direcţiile strategice din domeniul prevenirii şi combaterii cancerului stabilite de Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi la nivelul Uniunii Europene.


ADMINISTRAŢIE

 

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO


1 noiembrie - Primarul general, Nicuşor Dan, a semnat, la sediul Primăriei, alături de reprezentanţii companiilor câştigătoare, cele cinci contracte pentru reabilitarea a 210 km reţea de termoficare, cu finanţare europeană (POIM). Valoarea totală a investiţiei este de 260 milioane euro. Edilul general a subliniat că termoficarea este una dintre priorităţile actualei administraţii, având în vedere că sistemul de termoficare este "una din problemele cele mai mari" pe care Bucureştiul le are.


FENOMENE NATURALE

 

Foto: (c) DANA LEPĂDATU / AGERPRES FOTO


3 noiembrie - Un cutremur cu magnitudinea 5,2 grade pe Richter s-a produs, la ora locală 6:50, în zona seismică Vrancea, judeţul Buzău. Seismul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Acesta s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 69 km nord-est de Ploieşti, 76 km est de Braşov, 114 km vest de Brăila, 117 km vest de Galaţi şi 118 km nord de Bucureşti. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 92

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um

Documentare 16-10-2026 09:30

16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)

Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc

Documentare 16-10-2026 09:00

16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării

Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a

Documentare 16-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie

Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș

Documentare 16-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie

Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 15-10-2026 10:30

15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic

În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le