DOCUMENTAR: Zodia Scorpion (23 octombrie - 21 noiembrie)
Zodia Scorpion, din zodiacul clasic european, reprezintă a 8-a zodie pe cercul zodiacal (care cuprinde 12 zodii), cu începere din 23 octombrie, încheindu-se pe 21 noiembrie.
Este o zodie feminină de apă, predominant emoţională, guvernată de Marte (zeul războiului) şi Pluto (zeul misterelor, al subteranelor).
Este semnul cel mai ambiţios din zodiac. Cel născut sub acest semn are o fire profundă căreia nu-i place superficialitatea, mai ales când miza este legată de interesele sale. Scorpionul are o nelinişte permanentă, fiind o persoană plină de susceptibilităţi şi bănuieli. Îl atrag lucrurile misterioase, făcute în umbra întunericului, potrivit www.eastrolog.ro. Are o putere magnetică considerabilă, fiind printre cei mai buni hipnotizatori.
Nativul din Scorpion este dotat din naştere cu o intuiţie care-i permite să aleagă acele câteva persoane în care să aibă încredere. Este atras de persoane puternice, cu multă influenţă asupra sa, chiar agresive. Critic şi pretenţios, dominator şi ambiţios, foarte puţini îi câştigă încrederea şi cu atât mai puţini prietenia. Se ataşează greu de un lucru sau un om, dar când face pasul, ataşamentul său este fără margini.
Cuvintele cheie: secretos, inteligent, pasionat, bine organizat, tenace, metodic, revendicativ, perseverent, dificil, cu capacităţi de medium. Toate sentimentele pot fi mult mai intense la cei născuţi în această zodie: dragostea şi ura, dar şi gelozia şi loialitatea.
Piatra mistică - topaz
Ziua norocoasă - marţi
Numerele norocoase - 2,4
Culori norocoase - roşu, violet
Simţul cel mai dezvoltat - gustul
Alimentele benefice: ceapa, urzica, spanacul, leurda, salata, prazul şi ardeii capia. Adoră peştele, fructele de mare şi bucătăria complexă.
Inconsecvenţi şi gurmanzi, cei născuţi sub acest semn mănâncă atunci când le este foame, dar şi atunci când li se face poftă. Nativii sunt atraşi de bucătăria orientală şi pot fi unii dintre cei mai buni bucătari, pentru că spiritul inventiv îi îndeamnă spre combinaţii neobişnuite, speciale şi deosebit de gustoase.
Bărbatul Scorpion este plin de contradicţii: când protector, fermecător, onest, generos, înţelegător şi sincer, când violent, egoist, răzbunător, orgolios şi de o gelozie feroce. Îi place tot ceea ce este neconvenţional, straniu, paradoxal, iar printre lucrurile pe care le detestă se numără şi conformismul. Poate fi un bun organizator şi un apreciat lider, are o viziune de perspectivă asupra planurilor de viitor şi poate ajuta la orientarea celorlalţi spre atingerea scopurilor finale. Răbdarea, toleranţa şi înţelegerea sunt cheile ascensiunii lui, dacă este capabil să şi le însuşească. Relaţiile emoţionale sunt foarte intense când este vorba de propria familie. Îşi va creşte cu autoritate copiii, cultivând în ei trăsăturile unui caracter puternic.
Femeia Scorpion are o personalitate foarte puternică şi numeroase ambiţii personale. Temperamentală şi sentimentală, deschisă şi fără prea multe complexe, se străduieşte să fie mereu în centrul atenţiei. Are un farmec aparte pe care ştie să-l pună mereu în valoare, potrivit www.venus.org.ro. Este o femeie energică. Ştie foarte bine ce vrea şi îşi urmăreşte cu tenacitate scopurile. În ceea ce priveşte educaţia copiilor, îi va creşte cu afecţiune şi va încerca să le imprime propria concepţie despre viaţă.
Copiii născuţi în zodia Scorpionului au o mare putere de intuiţie şi de analiză, fapt care îi va uimi şi impresiona în mod plăcut pe părinţi. Sunt foarte inteligenţi. Gândesc mult, intens asupra fiecărui lucru, analizează tot ce cade în sfera interesului lor şi trag propriile concluzii, surprinzător de mature pentru vârsta lor, potrivit www.copilul.ro. Le plac jocurile riscante şi este bine să li se tempereze agresivitatea şi chiar brutalitatea de care dau uneori dovadă. Sunt foarte dotaţi pentru studiu şi ajung adesea primii în clasă, fără prea mari eforturi. Apreciază lecturile de orice fel, dar mai ales cărţile de aventuri ori de istorie, pentru că setea lor de cunoaştere este deosebit de mare.
Compatibilitate cu alte zodii
Excelentă (100%) - Scorpion, Peşti
Bună (80%) - Capricorn, Fecioară
Delicată, riscantă (60%) - Vărsător, Leu
Dificilă, dar interesantă (50%) - Taur
Nerecomandabil (10%) - Săgetător, Balanţă
Personalităţi de pe mapamond născute în zodia Scorpion: Albert Camus, Feodor Dostoievski, Indira Gandhi, Andre Malraux, Niccolo Paganini, Pablo Picasso, Georges Bizet, John Keats, Johann Strauss - fiul, Bill Gates, Armando Diego Maradona, Benvenuto Cellini, Ethan Green Hawke, Alain Delon, Margaret Mitchell, Richard Burton, Jack Scalia, Neil Young, Auguste Rodin, Whoopy Goldberg, Eros Ramazzotti, Claude Monet, Robert Fulton, Rock Hudson etc.
Personalităţi din România născute în zodia Scorpion: Duiliu Zamfirescu, Eugen Lovinescu, Ovidiu Bojor, Gabriel Cotabiţă, Iulia Haşdeu, Marcel Anghelescu, Mihail Sadoveanu, Aurel Vlaicu, Luminiţa Huţupan-Dinu, Mariana Mihuţ, Nicolae C. Paulescu, Lucian Pintilie, Nicolae Florei, Mircea Dinescu, Nadia Comăneci, Gabriela Szabo, Emil Racoviţă, Draga Olteanu-Matei, Tia Şerbănescu, Magda Catone, Marcel Dragomir, Corneliu Baba, Ioan Chirilă, Teodora Mareş, Radu Cosaşu etc. AGERPRES/ (Documentare-Daniela Dumitrescu; editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











