29 octombrie - Ziua mondială a accidentului vascular cerebral
La 29 octombrie este marcată, în fiecare an, Ziua mondială a accidentului vascular cerebral (AVC) - World Stroke Day - pentru a atrage atenţia că riscul producerii unui AVC este mare, dar şi pentru a creşte gradul de conştientizare cu privire la gravitatea şi ratele ridicate ale accidentului vascular cerebral şi de a vorbi despre modalităţi prin care putem reduce povara accidentului vascular cerebral printr-o atenţionare cu privire la factorii de risc şi semnele de accident vascular cerebral. Este, de asemenea, o oportunitate de a susţine acţiuni de către factorii de decizie la nivel global, regional şi naţional, care sunt esenţiale pentru prevenirea accidentului vascular cerebral, accesul la tratament şi sprijin pentru supravieţuitori şi îngrijitori, notează site-ul https://www.world-stroke.org/.
În 2022, Organizaţia Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (World Stroke Organisation - WSO) continuă să transmită acelaşi mesaj ca şi în 2021 - "Precioustime", precizează site-ul amintit. Sloganul acestei zile este "Minutele pot salva vieţi"/"Minutes can save lifes". Campania se desfăşoară prin mesaje de tip e-mail, prin imagini postate în social media (Facebook, Instagram), folosind hashtag-ul #Precioustime, precizează site-ul https://www.world-stroke.org/.
"Un accident vascular cerebral i se poate întâmpla oricui, oricând, oriunde. Unul din patru adulţi fac un accident vascular cerebral, care poate duce la moarte sau poate lăsa o persoană cu anumite deficienţe locomotorii/de vorbire. Cel mai important lucru este că accidentul vascular cerebral poate fi prevenit.", mai scrie site-ul amintit.
Accidentul vascular cerebral (AVC) reprezintă una dintre principalele cauze de dizabilitate la nivel global şi a doua cauză de mortalitate. Supravieţuitorii unui AVC se confruntă cu probleme dintre cele mai diverse, de la disfuncţii fizice la dificultăţi de vorbire, de orientare, pierderi de memorie sau tulburări comportamentale, cu efecte pe termen mai scurt sau mai lung, în funcţie de partea creierului afectată şi de cât de repede se intervine. Accesul rapid la servicii medicale poate salva vieţi şi poate creşte, astfel, gradul de recuperare.
Există mijloace prin care poate fi redus impactul unui AVC, cum ar fi recunoaşterea primelor simptome, tratarea accidentului vascular ca urgenţă medicală şi acces la o unitate medicală specializată. Principalele simptome care ne pot trimite cu gândul la un AVC sunt: asimetrie facială, scăderea forţei musculare în braţe, vorbire dificilă, îngreunată sau chiar imposibilitatea de a vorbi. În cazul în care aceste simptome sunt prezente, trebuie apelat serviciul de urgenţe în cel mai scurt timp posibil. Medicii atrag atenţia că, în cele mai multe cazuri în care nu se reacţionează în timp util, pacienţii care suferă de AVC mor sau rămân cu invaliditate ori cu sechele majore, care-i fac dependenţi de o altă persoană.
AVC este o manifestare a întreruperii circulaţiei cerebrale care se face prin nişte vase de sânge numite artere, care duc sângele oxigenat către creier. Fluxul sangvin poate fi întrerupt fie din cauza unui blocaj (accident ischemic), fie din cauza unei rupturi (accident hemoragic), precizează site-ul https://stop-avc.ro/.
Accidentul vascular cerebral care apare din cauza unui cheag de sânge care blochează o arteră se numeşte ischemic. Există două moduri în care AVC ischemic poate să apară: AVC embolic - dacă undeva în organism se formează un cheag (embol) el poate ajunge prin intermediul fluxului sangvin la nivelul creierului, ajuns aici se opreşte într-un vas de sânge care e prea mic pentru a mai permite trecerea lui mai departe, iar la porţiunea din creier irigată de acest vas nu mai ajunge sânge; AVC trombotic - la nivelul pereţilor interiori ai vaselor de sânge se pot depune plăci de colesterol, care, în timp, pot creşte în dimensiune, îngustând lumenul arterial sau blocând vasul cu totul, împiedicând astfel circulaţia sangvină.
Accidentul vascular cerebral care apare din cauza unei rupturi a peretelui unui vas de sânge din creier se numeşte hemoragic. Acestea duc la acumularea sângelui intracerebral, blocând transportul de oxigen şi substanţe nutritive. AVC-urile hemoragice pot fi provocate de mai multe afecţiuni, incluzând hipertensiunea arterială veche şi anevrismele cerebrale.
Anevrismul reprezintă o slăbiciune sau subţiere localizată a peretelui unui vas de sânge. Aproximativ 1 din 5 AVC-uri este hemoragic. În funcţie de localizarea la nivelul creierului, există două tipuri de AVC-uri hemoragice: intracerebral (când una dintre arterele cerebrale se rupe şi sângerarea apare în interiorul creierului; cea mai frecventă cauză este reprezentată de hipertensiunea arterială); subarahnoidian (hemoragia are loc la suprafaţa creierului; creierul este învelit de trei membrane, iar hemoragia subarahnoidiană este sângerarea care apare între membrana mijlocie şi membrana cea mai apropiată de creier).
Accidentul ischemic tranzitor (AIT) este denumit uneori accident vascular cerebral minor sau "mini AVC". Atunci când semnele unui AVC sunt prezente, dar dispar în maximum 24 de ore, se foloseşte termenul de AIT. Cauzele şi simptomele unui AIT sunt similare celor din AVC. Episoadele de AIT durează, de obicei, doar câteva minute, dar pot dura şi câteva ore. Ele dispar rapid şi, din păcate, sunt deseori ignorate. Ca şi în cazul AVC, AIT necesită tratament de urgenţă. AIT trebuie considerat ca un avertisment că bolnavul are riscul producerii unui AVC şi trebuie investigat prompt, menţionează site-ul https://stop-avc.ro/.
Accidentele vasculare ar putea fi prevenite acordând o atenţie deosebită factorilor de risc, cum ar fi hipertensiunea, dieta, fumatul şi exerciţiile fizice care presupun efort mare. Acţiunile de prevenţie ar contribui nu numai la scăderea numărului de AVC-uri, ci şi la reducerea bolilor cardiovasculare, a cancerului, a diabetului etc. Fundaţia Medicală CardioPrevent a lansat proiectul "Stop AVC" - un program pilot de screening oportunistic pentru fibrilaţia atrială, în scopul prevenţiei AVC, arată site-ul https://stop-avc.ro/.
Obiectivele acestui program sunt informarea corectă referitoare la riscurile fibrilaţiei atriale (FiA) şi conştientizarea privind necesitatea tratamentului anticoagulant şi facilitarea accesului către soluţia sănătoasă - diagnostic şi tratament precoce şi urmărire medicală pe termen lung. Conform statisticilor, în România se înregistrează anual 65.000 de AVC, iar 50.000 sunt ischemice. Fibrilaţia atrială (FiA) - cea mai frecventă aritmie cardiacă - creşte de cinci ori riscul de AVC ischemic şi este cauza pentru 20-30% dintre cazurile de AVC ischemic. AVC provocat de FiA are cea mai mare rată de mortalitate (25% la 1 lună - 40% la un an) şi de dizabilitate majoră printre supravieţuitori. Pacienţii cu FiA au o probabilitate de 50% mai crescută să rămână cu dizabilităţi majore în urma unui AVC. FiA, chiar dacă este paroxistică sau persistentă poate produce simptome nespecifice - palpitaţii, dispnee sau ameţeli - dar de multe ori este asimptomatică sau simptomele sunt trecute cu vederea de pacienţi. Absenţa simptomelor dublează riscul de AVC datorită diagnosticului tardiv şi a absenţei tratamentului. Tratamentul anticoagulant oral cronic reduce semnificativ riscul de AVC cu 30%-60% la pacienţii cu FiA. Aceste date ne conduc spre prezumţia că diagnosticarea FiA prin screening reprezintă o intervenţie eficientă în prevenirea AVC, în urma unui tratament medicamentos optim, precizează site-ul https://stop-avc.ro/.
Organizaţia Mondială a Accidentului Vascular Cerebral (WSO) coordonează o strategie integrată de prevenţie, care ar putea reduce la jumătate numărul acestora până în anul 2030. Printre aceste strategii se numără: accesul la terapie pentru pacienţii cu risc moderat, instruirea personalului medical pentru acest tip de probleme şi acces la tehnologie inovatoare, cu o atenţie deosebită acordată ţărilor cu venituri mici şi mijlocii, unde AVC-ul nu este doar prevalent, ci are şi un impact devastator. Campania derulată de Organizaţia Mondială a Accidentului Vascular Cerebral, susţinută la nivel mondial pe tot parcursul anului, face apel la fiecare individ în parte, la familii, la comunităţi, la personalul medical şi la cel din administraţie să-şi unească eforturile pentru a lupta împotriva accidentului vascular. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: radioromaniacultural.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a











