Alpinismul, arta căţărării pe stânci şi vârfuri montane înalte, a fost înscris în anul 2019 pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanităţii, potrivit paginii de internet a UNESCO, https://ich.unesco.org.

Franţa, Italia şi Elveţia şi-au unit forţele pentru promovarea alpinismului, o practică cu o vechime de doar două secole, al cărei nume vine de la lanţul montan pe care cele trei ţări îl au în comun, Munţii Alpi, locul istoric al acestei activităţi, precizează AFP.

Primele dovezi ale acestei practici datează din Antichitate. Francesco Petrarca a escaladat muntele Ventoux în jurul anului 1350, Antoine de Ville a cucerit vârful Aiguille în 1492 în numele regelui Carol al VII-lea al Franţei, iar naturalistul elveţian Conrad Gesner muntele Pilat Pilatus, în 1555.

Însă, actul fondator, dacă nu chiar certificatul de naştere al alpinismului, vine din anul 1786, odată cu ascensiunea vârfului Mont Blanc - cu plecare din Chamonix - efectuată de Jacques Balmat, colecţionar de cristale, alături de medicul Michel-Gabriel Paccard.

''Stilul alpin'' reprezintă ascensiunile efectuate cu un minim de ajutor şi echipament, ''din respect pentru mediul înconjurător şi oameni, cu etică'', explica, în 2019, Claude Gardien, ghid şi responsabil al misiunii franceze la UNESCO.

Alpinismul este arta de a urca pe culmi şi pereţi în munţi înalţi, în toate anotimpurile, pe teren stâncos sau îngheţat, conform https://ich.unesco.org/en/RL/alpinism-01471. Acesta implică abilităţi fizice, tehnice şi intelectuale, folosind tehnici adecvate, echipamente şi instrumente foarte specifice, cum ar fi târnăcoape şi crampoane. Alpinismul este o practică tradiţională, fizică, caracterizată printr-o cultură comună formată din cunoaşterea mediului montan înalt, istoria practicii şi valorile asociate şi abilităţi specifice. Cunoştinţele despre mediul natural, condiţiile meteorologice în schimbare şi pericolele naturale sunt, de asemenea, esenţiale. Alpinismul se bazează, totodată, pe aspecte estetice: alpiniştii sunt ataşaţi de eleganţa gesturilor lor în urcare, de contemplarea peisajelor şi de armonia cu natura. Practicarea alpinismului angrenează principii etice bazate pe angajamentele fiecăruia, de a nu lăsa nicio urmă a trecerii sale şi pentru ajutorarea altor alpinişti. Spiritul de echipă, simbolizat de frânghie, este un alt element esenţial al mentalităţii alpinilor.

Majoritatea membrilor comunităţii aparţin cluburilor alpine, care fac cunoscute practicile alpine în întreaga lume. Aceste cluburi organizează ieşiri de grup, oferă informaţii practice şi contribuie la diverse publicaţii de profil. Ele sunt astfel nişte vectori ai culturii alpinismului. Începând cu secolul al XX-lea, cluburile alpine din cele trei ţări au cultivat relaţii prin întâlniri bilaterale sau trilaterale frecvente la diferite niveluri. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Horia Plugaru, editor online: Alexandru Cojocaru)