Monahia Maria Sturza a fost soţia prinţului Grigorie Mihail Sturza din Miclăuşeni - Iaşi.

"Deşi era din familie de domnitori moldoveni, din copilărie iubea pe Hristos, citea Sfintele Scripturi şi împodobea bisericile cu veşminte şi broderii cusute cu migală de mâinile ei" ("Patericul Românesc", 2011).

Raluca Sturza (călugărită cu numele Maria), după moartea soţului ei şi-a împărţit cea mai mare parte de avere, pământ, bani, cărţi şi odoare, la biserici, mănăstiri şi la săraci, şi, după ce a renunţat la tot, spre sfârşitul secolului XIX, a îmbrăţişat viaţa monahală la Mănăstirea Agapia.

Monahia Maria "era foarte blândă, duioasă şi milostivă, că pe toate maicile le ajuta, cu toate vorbea duhovniceşte şi pentru fiecare avea un cuvânt bun, o carte, un mic dar lucrat de mâinile ei. De aceea o iubea tot soborul şi o numea 'buna noastră mamă'" ("Patericul Românesc").

Cunoştea limbi străine şi citea multe cărţi alese, ştia să brodeze şi să coasă veşminte în fir de aur, scria frumos şi făcea ornamente şi miniaturi în culori naturale de flori.

Mai presus de toate însă, monahia Maria cunoştea bine Sfânta Evanghelie şi se silea să o împlinească. Ştia să rabde, să tacă, să se smerească şi mai ales să se roage.

După arderea Mănăstirii Agapia, în anul 1903, maica Maria Sturza, încurajând soborul mănăstirii, prin donaţii şi ajutoarele strânse a refăcut paraclisul cu hramul Naşterea Maicii Domnului şi a contribuit la înnoirea chiliilor din incintă.

A trecut la Domnul în anul 1920, fiind plânsă de toată obştea. (sursa: "Patericul Românesc", Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2011) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)