24 octombrie - Ziua internaţională a dezvoltării informaţionale (ONU)
Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) sărbătoreşte anual, la 24 octombrie, Ziua internaţională a dezvoltării informaţionale ("World Development Information Day"). Aceasta a fost stabilită de Adunarea Generală a ONU în anul 1972, prin Rezoluţia 3038 (XXVII), pentru a sublinia rolul central al dezvoltării în activitatea organizaţiei, potrivit https://www.un.org/en/observances/development-information-day.
Adunarea Generală ONU a decis celebrarea Zilei internaţionale pentru dezvoltarea informaţională la aceeaşi dată cu sărbătorirea Zilei Naţiunilor Unite, care a fost şi data adoptării, în 1970, a Strategiei internaţionale de dezvoltare pentru a doua decadă a Naţiunilor Unite pentru dezvoltare. S-a considerat astfel că îmbunătăţirea diseminării informaţiilor şi a mobilizării opiniei publice, în special în rândul tinerilor, ar duce la o mai mare conştientizare a problemelor dezvoltării, promovând astfel eforturi în sfera cooperării internaţionale pentru dezvoltare.
Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor au potenţialul de a oferi noi soluţii la provocările de dezvoltare, în special în contextul globalizării, şi pot stimula creşterea economică, competitivitatea, accesul la informaţii şi cunoştinţe, eradicarea sărăciei şi incluziunea socială, care vor putea ajuta la accelerarea integrării tuturor ţărilor, în special a acelora în curs de dezvoltare în economia globală, notează sursa citată.
La nivel instituţional, există preocupări cu privire la decalajul digital în ceea ce priveşte accesul la instrumentele tehnologice ale informaţiei şi comunicaţiilor şi conectivitatea în bandă largă între ţări de diferite niveluri de dezvoltare, care afectează multe aplicaţii relevante din punct de vedere economic şi social în domenii de guvernare, afaceri, sănătate şi educaţie, etc.
Ţările membre ale Naţiunilor Unite organizează anual diverse acţiuni pentru a informa populaţia asupra problemelor pe care le implică o dezvoltare sustenabilă şi pentru conştientizarea faptului că o cooperare la nivel mondial poate contribui la rezolvarea acestora.
În ultimii ani, marcarea acestei zile s-a concentrat asupra rolului tehnologiilor informaţionale moderne, cum ar fi internetul şi telefonia mobilă, considerându-se că acestea pot avea un rol pozitiv în găsirea de soluţii la probleme cu care se confruntă procesul de dezvoltare al societăţii.
Pe site-ul ONU dedicat Zilei internaţionale pentru dezvoltarea informaţională, se menţionează: "Tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor deţin potenţialul pentru noi soluţii la provocările dezvoltării, în special în contextul globalizării, şi pot stimula creşterea economică, competitivitatea, accesul la informaţii şi cunoştinţe, eradicarea sărăciei şi a incluziunii sociale (...)" (Rezoluţia ONU 65/141).
În acest context, s-au făcut progrese considerabile în ceea ce priveşte accesul la tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor, respectiv creşterea constantă a accesului la internet pentru aproximativ un sfert din populaţia lumii, în extinderea telefoniei mobile şi s-au dezvoltat funcţionalităţi multilingvistice.
Toate acestea implică necesitatea de a reduce, în continuare, decalajul digital, recunoscându-se în această privinţă, că mai puţin de 18% din populaţia din ţările în curs de dezvoltare utilizează internetul, comparativ cu peste 60% în ţările dezvoltate, se menţionează în Rezoluţia 65/141, pentru dezvoltarea tehnologiilor informaţionale şi a comunicaţiilor, adoptată de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite la 20 decembrie 2010. Se reafirmă, de asemenea, necesitatea de a valorifica potenţialul tehnologiilor informaţiei şi al comunicării pentru a promova realizarea obiectivelor de dezvoltare convenite la nivel internaţional, inclusiv a Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, şi a unei creşteri economice durabile.
Scopul principal al acestei zile este de a informa sau de a educa şi motiva publicul larg spre găsirea soluţiilor pentru probleme cu care se confruntă domeniul comercial şi procesul de dezvoltare. S-a considerat că printr-o mai bună răspândire a informaţiei, prin mobilizarea opiniei publice, mai ales a tinerilor, problemele legate de dezvoltare vor fi înţelese mai bine, promovându-se şi necesitatea unei cooperări internaţionale pentru dezvoltare. AGERPRES/(Documentare - Cristian Anghelache, editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
15 octombrie - Ziua națională a comerțului electronic
În fiecare an, la 15 octombrie, este marcată Ziua națională a comerțului electronic, instituită prin Legea 144/2020, cu scopul informării și conștientizării cu privire la existența acestui tip de comerț. Senatul, în calitate de primă cameră sesizată, la 5 mai 2020, și Camera Deputaților, ca for decizional, la 30 iunie 2020, au adoptat propunerea le











