Ortodoxe
Sf. Cuv. Pelaghia şi Taisia

Greco-catolice
Sf. cuv. Pelaghia

Romano-catolice
Ss. Ioan Calabria, pr.; Pelagia, fc. m.


Sfânta Cuvioasă Pelaghia este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 8 octombrie.

Sfânta Pelaghia a trăit în Antiohia şi era numită de locuitorii cetăţii "Margareta" pentru podoabele scumpe pe care le purta.

"Femeia era îmbrăcată cu haine de mare preţ, împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare, iar împrejurul ei mergeau mulţime de fecioare şi de tineri, îmbrăcaţi frumos şi purtând brăţări de aur. Şi faţa ei era atât de frumoasă, încât oamenii mireni nu se puteau sătura cu vederea frumuseţii ei" (Vieţile Sfinţilor).

Într-o zi, Margareta, împreună cu alaiul care o însoţea, format din tineri şi din tinere, a trecut pe lângă biserica în care se ţinea o adunare la care participau mai mulţi episcopi. În acel timp, unul dintre monahii cu viaţă desăvârşită din mănăstirea Tavenisioţilor din Egipt, episcopul Non, ţinea o cuvântare.

Margareta era îmbrăcată în haine scumpe, având o înfăţişare provocatoare. Deşi ceilalţi participanţi la adunarea bisericească şi-au întors privirea de la acel alai al pierzării, episcopul Non s-a uitat cu insistenţă după femeia din mijlocul grupului, suspinând şi spunând că este copleşit de toată grija acelei femei pentru împodobirea trupului pentru că a întrecut toată grija pe care o are el pentru sufletul său. Ca să fie plăcută curtezanilor ei, femeia a pus atâta sârguinţă spre a fi frumoasă, iar el socotea că nici pe departe nu se străduieşte cu atâta dăruire să fie plăcut Lui Dumnezeu.

"Cu adevărat, eu am învăţat mult de la dânsa, că pe această femeie Domnul o va pune la înfricoşata Sa judecată şi o dată cu dânsa vom fi judecaţi şi noi. Pentru că ce socotiţi? Câte ceasuri a zăbovit acea femeie în cămara sa, spălându-se, îmbrăcându-se şi îmbodobindu-se în multe feluri, uitându-se în oglindă şi având toată grija ca să se arate mai frumoasă decât toate femeile înaintea ochilor vremelnicilor săi curtezani?! Iar noi, având în ceruri pe Mirele cel fără de moarte, nu ne îngrijim să ne împodobim sufletul nostru ticălos care este cu totul necurat, gol şi plin de ruşine, nu ne sârguim să-l spălăm cu lacrimile pocăinţei şi să-l îmbrăcăm cu podoaba faptelor bune, ca să se arate plăcut ochilor lui Dumnezeu şi să nu fie ruşinat şi lepădat în vremea nunţii Mirelui" (Vieţile Sfinţilor).

Trecând ziua în care s-a făcut văzută de episcopul Non, a doua zi, după Sfânta Liturghie, în timpul în care episcopul vorbea din nou mulţimii, Dumnezeu a făcut să intre în biserică şi Margareta, ea care niciodată nu intrase în biserică şi nici nu şi-a adus niciodată aminte de păcatele sale.

Auzind cuvintele ierarhului, a început să verse pâraie de lacrimi, înţelegând frica de Dumnezeu şi faptul că acela spune adevărul. A căzut la picioarele episcopului Non, rugându-l să o călăuzească spre mântuire.

A primit botezul creştin şi după opt zile a plecat din Antiohia la Ierusalim, îmbrăcată cu o haină veche, după ce toate averile sale au fost împărţite săracilor, orfanilor şi neputincioşilor. Aici, pe muntele Eleonului, în preajma Ierusalimului, şi-a zidit o chilie, fără uşă, numai cu o mică fereastră, unde a trăit până la sfârşitul zilelor sale. (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel; editor: Doina Lecea)