DOCUMENTAR: Premiul Nobel pentru Pace - istoric (7 octombrie)
Al cincilea Premiu Nobel, cel pentru Pace, este anunţat, vineri, 7 octombrie, de Comitetul Nobel Norvegian, din cadrul Institutului Nobel (Norska Nobelinstitutet) din Oslo, Norvegia.
Comitetul Nobel din Norvegia, care atribuie Premiul Nobel pentru Pace, a precizat că a primit 343 de candidaturi în acest an, dintre care 251 de persoane şi 92 de organizaţii. Numărul candidaturilor din acest an la Nobelul pentru Pace ocupă locul al treilea în clasamentul din toate timpurile, care a început să fie întocmit în 1901.
Lista este secretă, dar potrivit agenţiei Reuters, printre favoriţi se numără: militanta pentru mediu ca Greta Thunberg, Ziarul Kiev Independent şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, personalităţi din opoziţie din ţările vecine Ucrainei, precum Svetlana Tihanovskaia din Belarus şi rusul Aleksei Navalnîi, aflat în prezent în închisoare.
Greta Thunberg, cercetătorul şi jurnalistul britanic David Attenborough, ministrul de externe din Tuvalu, Simon Kofe, şi gruparea Fridays for Future sunt, de asemenea, nominalizaţi la premiul pentru pace din acest an. Între alţi potenţiali laureaţi se numără organizaţii internaţionale ca agenţia ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Fondul ONU pentru Copii (UNICEF), Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (ICRC) sau Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).
Papa Francisc a fost nominalizat de fostul ministru norvegian pentru dezvoltare internaţională, Dag Inge Ulstein, pentru contribuţia la rezolvarea crizei climatice.
Printre propunerile dezvăluite de parlamentari norvegieni se mai numără: Curtea Penală Internaţională de la Haga; organizaţia WikiLeaks şi Chelsea Manning; NATO; activista iraniană pentru drepturile omului Masih Alinejad; organizaţia umanitară CARE International; Consiliul Arctic - forum interguvernamental pentru cooperarea între ţările din zona arctică.
În anii anteriori, premiile pentru Pace au fost acordate Mariei Ressa şi lui Dmitri Andreyevich Muratov "pentru eforturile lor în slujba libertăţii de exprimare, care este o precondiţie a democraţiei şi dezvoltării durabile" (2021) şi Programului Alimentar Mondial (PAM) al ONU pentru "eforturile sale de luptă împotriva foametei, pentru contribuţia la îmbunătăţirea condiţiilor de pace în zonele afectate de conflicte şi pentru că a jucat un rol esenţial în eforturile de a împiedica utilizarea foametei ca armă de război" (2020), conform site-ului www.nobelprize.org.
Prima distincţie de acest gen a fost acordată în 1901, în comun, fondatorului Crucii Roşii, Henry Dunant, şi conducătorului primei mişcării franceze pentru pace (Société française pour l'arbitrage entre nations), Frederic Passy.
Premiul nu a fost atribuit în anii: 1914-1916, 1918, 1923, 1924, 1928, 1932, 1948, 1955-1956, 1966-1967 şi 1972.
Distincţia a fost acordată de 102 ori, pentru 137 de laureaţi: 91 de bărbaţi, 18 femei şi 25 de organizaţii. Cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace este Malala Yousafzai, care a avut 17 ani în anul acordării premiului (2014). Cel mai în vârstă laureat al Premiului Nobel pentru Pace este Joseph Rotblat, care avea în momentul acordării 87 de ani (1995).
Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice (OIAC) a primit Premiul Nobel pentru Pace în 2013. În 2012, premiul a fost decernat Uniunii Europene. "Uniunea şi înaintaşii săi contribuie de şase decenii la progresul păcii şi la reconciliere, democraţie şi apărarea drepturilor omului în Europa", se menţionează în motivaţia Comitetului Nobel. În 2011, au fost trei laureate ale Premiului Nobel pentru Pace: Ellen Johnson Sirleaf, Leymah Roberta Gbowee şi Tawakkul Karman - cele trei fiind recompensate pentru "eforturile nonviolente în favoarea siguranţei femeilor şi a drepturilor acestora de a participa la procesele de pace". În 2010, disidentul chinez Liu Xiaobo a fost laureatul premiului "pentru lupta sa îndelungată şi nonviolentă pentru drepturile fundamentale în China", potrivit motivaţiei juriului. În 2009, premiul a fost atribuit preşedintelui american Barack Obama, iar în 2008 fostului preşedinte finlandez, Martti Ahtisaari, cel care a redactat planul de reglementare a statutului provinciei Kosovo.
Comisia interguvernamentală a ONU pentru schimbări climatice şi fostul vicepreşedinte american, Albert Arnold (Al) Gore Jr., au fost laureaţi ai acestei categorii Nobel în 2007. Expertul în economie Muhammad Yunus din Bangladesh, supranumit şi bancherul săracilor (2006), Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică şi directorul său, Mohamed El Baradei (2005), fostul preşedinte american Jimmy Carter (2002), secretarul general al ONU Kofi Annan (2001), fostul preşedinte al URSS Mihail Gorbaciov (1990), fostul secretar de stat american George C. Marshall (1953) şi Institutul de Drept Internaţional (1904) sunt alte câteva dintre numele intrate în istorie pentru aportul pe care l-au adus păcii la nivel planetar şi care au fost răsplătite cu această înaltă distincţie.
Premiul Nobel pentru Pace este oferit de Comitetul Nobel Norvegian, format din cinci membri aleşi de parlamentul norvegian pentru un mandat de şase ani, cu posibilitate de a fi realeşi. Medalia premiului este realizată din aur masiv şi reprezintă portretul lui Alfred Nobel, fiind concepută de sculptorul norvegian Gustav Vigeland.
Iniţiatorul Premiului Nobel pentru pace este magnatul suedez Alfred Nobel (1833-1896), inventatorul dinamitei. La vremea morţii sale, imperiul Nobel era format dintr-o reţea de aproape o sută de fabrici, suedezul fiind unul din cei mai bogaţi oameni din lume. Necăsătorit şi fără copii, Nobel a întocmit un testament în care cerea ca toate fabricile sale să fie vândute şi banii încasaţi să fie plasaţi într-un depozit bancar. Dobânzile rezultate urmau să fie acordate în fiecare an "celor care, în anul anterior, au făcut cele mai bune lucruri pentru umanitate". AGERPRES/(Documentare - Daniela Dumitrescu, editor: Roxana Losneanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p












