O PERSONALITATE PE ZI: Filosoful Petre Ţuţea
Filosoful şi teoreticianul Petre Ţuţea s-a născut la 6 octombrie 1902, la Boteni, judeţul Argeş.
A început studiile gimnaziale la Gimnaziul "Dinicu Golescu" (Câmpulung), pe care le-a încheiat la Liceul "George Bariţiu" din Cluj (1920-1923), conform volumului "Dicţionarul General al Literaturii Române" (Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2009).
Absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii din Cluj (1923-1926), unde a susţinut şi doctoratul în drept administrativ, în 1929, cu menţiunea "Magna cum laude".
A lucrat ca funcţionar la o judecătorie din Judeţul Hunedoara, referent în Ministerul Comerţului şi Industriei, ataşat la Legaţia Economică Română din Berlin (1933-1934), prilej cu care a studiat cursuri de politologie la Universitatea "Friedrich Wilhelm", şef de secţie în Ministerul Economiei Naţionale (1936-1939), şef de secţie şi ulterior director în Ministerul Comerţului Exterior (1940-1941), şef de secţie în Ministerul Apărării Naţionale (1941-1944) şi director de studii în Ministerul Economiei Naţionale (1944-1948), indică sursa citată.
În 1929 a debutat cu pamfletul "Chemarea tinerimii române", publicaţie a Partidului Naţional Român, unde, până în 1932, a publicat şi sub pseudonimul "Observator". A scris la săptămânalul "Stânga" (1932-1933), unde a semnat cu pseudonimul P. Boteanu.
A început, în 1938, colaborarea la "Cuvântul", care va reprezenta o parte din explicaţia avansată public privind condamnarea sa, alături de funcţiile deţinute în ministere, din 1948 şi fără să existe un proces în acest sens, la Ocnele Mari şi apoi la Jilava. A fost eliberat în anul 1953, fiind arestat ulterior în 1956, sub acuzaţia de uneltire împotriva ordinii sociale, pentru care primeşte zece ani de închisoare. În 1959 i-a fost intentat un nou proces, fiind condamnat la 18 ani de muncă silnică. A fost eliberat ca urmare a Legii din 1964 privind amnistia generală.
A elaborat numeroase proiecte, eseuri şi dialoguri filosofice, teologice şi antropologice, majoritatea rămase în manuscris. În perioada regimului comunist a semnat texte în revistele "Tribuna" şi "Familia". După 1989, Petre Ţuţea a fost redescoperit prin intermediul a numeroase documentare şi interviuri-eveniment.

Foto: (c) ILIE MARIAN/AGERPRES FOTO
Dintre scrierile sale amintim: "Bătrâneţea şi alte texte filosofice" (Bucureşti, 1992); "Mircea Eliade" (Oradea, 1992); "Între Dumnezeu şi neamul meu" (Bucureşti, 1992); "Omul" (tratat de antropologie creştină, vol I-II, Iaşi, 1992-1993); "Philosophia perennis" (Bucureşti, 1992); "Proiectul de tratat" (Braşov-Chişinău, 1992); "Reflecţii religioase asupra cunoaşterii" (Bucureşti, 1992); "Lumea ca teatru. Teatrul seminar" (Bucureşti, 1993); "321 de vorbe memorabile ale lui Petre Ţuţea" (Bucureşti, 1993); "Nelinişti metafizice" (Bucureşti, 1994); "Filosofia nuanţelor" (Iaşi, 1995); "Ieftinirea vieţii. Medalioane de antropologie economică" (Bucureşti, 2000); "Ultimile dialoguri cu Petre Ţuţea" (Norcross, SUA, 2000); "Reformă naţională şi cooperare" (Bucureşti, 2001); "Anarhie şi disciplina forţei" (Bucureşti, 2002), conform volumului "Dicţionarul General al Literaturii Române".
Petre Ţuţea s-a stins din viaţă la Bucureşti, la 3 decembrie 1991, şi a fost înmormântat în cimitirul din localitatea natală. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Irina Andreea Cristea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: radioromaniacultural.ro
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um
16 octombrie - Ziua mondială a alimentației (ONU)
Ziua mondială a alimentației este sărbătorită la 16 octombrie, în fiecare an. Decizia de a marca Ziua mondială a alimentației în această zi a fost luată în cadrul celei de-a XX-a sesiuni a Organizației pentru Alimentație și Agricultură a Națiunilor Unite (FAO), care s-a desfășurat la Roma, în perioada 10-28 noiembrie 1979. Data de 16 oc
16 octombrie - Ziua europeană a resuscitării
Ziua europeană a resuscitării este marcată la 16 octombrie, cu scopul educării populației în ceea ce privește importanța acordării primului ajutor unei persoane care a suferit un stop cardio-respirator, în vederea reducerii numărului de decese înregistrate din această cauză. Inițiativă a Consiliului European de Resuscitare (ERC), această zi a
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 16 octombrie
Ortodoxe Sf. Mc. Longhin Sutașul Greco-catolice Sf. Longin, sutașul; Sf. Margareta Maria Alacoque Romano-catolice Ss. Margareta M. Alacoque, călug.; Hedviga, călug.; Longin, m. Sfântul Mucenic Longhin Sutașul este pomenit în calendarul creș
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 16 octombrie
Este a 289-a zi a anului 2026. Au mai rămas 76 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 32 m și apune la 18 h 30 m. Luna răsare la 13 h 36 m și apune la 21 h 45 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)











