Încheierea la Căpâlna, la 16 septembrie 1437, de către marea nobilime, clerul înalt, fruntaşii secuilor şi saşilor din Transilvania a unei "uniuni" a privilegiaţilor, cunoscută în istorie sub numele "Unio trium nationum", a provocat reaprinderea focului răscoalei.

Ţărănimea a început să se reorganizeze şi, la chemarea căpeteniilor, s-au adunat din nou cetele celor exploataţi (ţărani, lucrători de la ocne, orăşenime săracă) din părţile nordice ale Transilvaniei.

"Faptul că la cea de-a doua înţelegere cu nobilii ţăranii sunt reprezentaţi cu cinci căpetenii mai mult decât la Bobâlna - 16 în loc de 11 - şi de pe o arie geografică mai vastă înseamnă că teritoriul cuprins de răscoală în această fază era mai extins decât în cea precedentă", arată istoricul Ştefan Pascu în lucrarea sa "Bobâlna" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Lupta între insurgenţi şi privilegiaţi a avut loc spre sfârşitul lunii septembrie 1437 la Apatiu, un sat situat la aproximativ 46 km de Dej, şi s-a încheiat nedecis. Această situaţie echivocă este oglindită pe deplin în noua înţelegere care a fost încheiată la Apatiu în urma unor lungi discuţii între reprezentanţii nobilimii şi cei ai răsculaţilor, indică lucrarea citată.

La 6 octombrie 1437 între răsculaţi şi nobili a fost încheiată înţelegerea de la Apatiu, în care clauzele favorabile răsculaţilor obţinute în prima înţelegere, cea de la Bobâlna, au fost restrânse. Libertăţile şi drepturile ţărănimii erau mai reduse. "Potrivit înţelegerii de la Bobâlna, raporturile dintre ţărănimea iobagă şi nobilimea feudală trebuia să aibă, principial, ca bază de plecare, legiuirile regelui Ştefan cel Sfânt, care cuprindeau libertăţi pentru toţi locuitorii ţării, libertăţi care, aplicate, ţinteau însăşi baza socială a societăţii transilvănene din prima jumătate a secolului al XV-lea. Înţelegerea de la Apatiu nu mai păstra nimic din referirile la aceste libertăţi vechi în favoarea ţărănimii, silind-o să recunoasă relaţiile existente înainte de răscoală. Singura deosebire era că se reglementau unele dintre obligaţiile iobăgimii pentru a pune, teoretic, frâu abuzurilor feudale (...)'' ("Bobâlna", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Înţelegerea de la Apatiu a fost întărită cu pecetea voievodului Transilvaniei şi a comiţilor secuilor. S-a hotărât, totodată, trimiterea unei solii mixte, compusă din nobili şi ţărani, la regele Sigismund de Luxemburg pentru confirmarea celor stabilite între cele două părţi. Înţelegerea de la Apatiu a fost adeverită de Conventul de la Cluj-Mănăştur la 10 octombrie 1437.

Niciuna dintre părţi nu era mulţumită cu situaţia creată prin înţelegerea de la Apatiu, iar la începutul lunii noiembrie 1437 răscoala a izbucnit cu o şi mai mare intensitate. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu, editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: cunoastelumea.ro