Fizicianul Ioan-Iovitz Popescu s-a născut la 1 octombrie 1932, în Burila Mare, judeţul Mehedinţi, potrivit lucrării "Membrii Academiei Române (1866-2003)" (Bucureşti, Editura Enciclopedică / Editura Academiei Române, 2003).

A urmat Liceul "Traian" din Drobeta-Turnu Severin (1943-1951), apoi Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti (1951-1955). În 1961, şi-a susţinut teza de doctorat "Mecanismul părţilor catodice în descărcările luminiscente", obţinând titlul de doctor în fizică. Şi-a continuat studiile post-doctorale la Institutul de Fizică experimentală al Universităţii din Kiel (1967-1969), ca bursier docent al Fundaţiei "Humboldt".

Şi-a început cariera ştiinţifică şi universitară ca asistent la disciplinele de optică şi descărcări electrice în gaze la Universitatea din Bucureşti (1955-1960), apoi a fost cercetător ştiinţific (1960-1962) şi cercetător ştiinţific principal (1962-1972) la Institutul de Fizică din Bucureşti, în perioada 1970-1972 fiind şi director adjunct ştiinţific la acest institut. Din 1967, a devenit şi conferenţiar la Institutul de Petrol, Gaze şi Geologie din Bucureşti, iar din 1972 a funcţionat ca profesor titular la disciplinele de fizica plasmei şi apoi de optică la Facultatea de Fizică a Universităţii din Bucureşti (până în 1990); decan al Facultăţii de Fizică a Universităţii din Bucureşti (1972-1977), director al Institutului de Fizica şi Tehnologia Aparatelor cu Radiaţii de la Institutul de Fizică Atomică (1977-1981) şi rector al Universităţii din Bucureşti (1981-1989), conducător ştiinţific a zeci de doctorate în fizica plasmei (din 1969).

A fost membru în Comisia de Fizica Plasmei a Uniunii Internaţionale de Fizică Pură şi Aplicată (1972-1978), coordonator al programului U.S. - Romanian Project in Atomic and Plasma Physics, finanţat de U.S. National Science Foundation (1971-1981), editor şef al revistei "Romanian Reports in Physics" a Academiei Române (1991-2000), membru în consiliul ştiinţific editorial al revistei "Scientific American", ediţia în limba română (2003). Profesor consultant la Facultatea de Fizică şi cercetător la Institutul de Fizică Atomică (din 1990).

În calitate de director al Fundaţiei de Emisie Gama Indusă, a organizat primele manifestări ştiinţifice internaţionale din acest domeniu, fiind, în acelaşi timp, coordonator principal al contractelor de cercetare cu U.S. European Office of Aerospace Research and Development (EOARD). Opera sa ştiinţifică acoperă domeniile fizicii plasmei, opticii, spectroscopiei şi laserilor, fiind realizată în cea mai mare parte cu profesorii, colegii şi numeroşii săi elevi.

Dintre cărţile şi sintezele sale, amintim: "Gaze ionizate" (2 vol., 1963, 1965, cu E. Bădărău), "Décharges électriques dans les gaz" (1968, cu E. Bădărău), "Fizica generală" (3 vol., 1971, 1973, 1975, cu Radu Ţiţeica), "Fizica plasmei" (3 vol., 1981, 1983, 1987, cu I. Iova, E. Toader, respectiv D. Ciobotaru), "The Quantum Effects of Electromagnetic Fluxes" (1985, cu S. Olariu), "Optogalvanic Spectroscopy" (1986), "Optica Geometrică" (1988), "Optica Scalară" (1998, cu F. Uliu), "Premiile Nobel pentru Fizică" (1998, cu I. Dima) ş.a.

De numele său, ca şi de al colaboratorilor săi, se leagă o serie de priorităţi ştiinţifice recunoscute pe plan mondial, dintre care menţionăm: teoria căderii catodice a descărcărilor luminiscente şi transferul rezonant de sarcină, introducerea metodelor optogalvanice în spectroscopia cu laseri ş.a.

În anul 1981, împreună cu dr. Denisa Popescu şi cu prof. Carl B. Collins, a fost propus candidat pentru Premiul Nobel în Fizică pentru descoperirea experimentală a spectrelor multifotonice atomice şi cercetările de pionierat din domeniul spectroscopiei laser, realizate în cadrul cooperării româno-americane.

S-a consacrat, începând cu anul 2006, domeniului lingvisticii cantitative. Analiza textului propusă de Ioan-Iovitz Popescu deschide calea unei noi ramuri ştiinţifice, ce poate conduce la descoperirea unor legităţi noi ale limbajului, dificil de evidenţiat cu alte metode de investigare, cu implicaţii profunde mergând până la aspecte ale tipologiei şi psihologiei limbajului popoarelor, arată iipopescu.com.

A fost distins cu Premiul "Constantin Miculescu" al Academiei Române (1966), cu Ordinul naţional "Serviciul Credincios" în gradul de comandor (2000), cu Diploma "Meritul Academic" a Academiei Române (2002), cu Diploma de Excelenţă a Ministerului Educaţiei şi Cercetării (2002). Cetăţean de onoare al judeţului Mehedinţi (1997) şi Doctor Honoris Causa al Universităţii din Craiova (1998), conform iipopescu.com.

Membru corespondent (1 mart. 1974) şi membru titular (22 ian. 1990) al Academiei Române şi preşedinte al Secţiei de Ştiinţe Fizice a Academiei Române (1990-1992).

La 14 martie 2021, Ioan-Iovitz Popescu a lansat, la New York, volumul autobiografic "Din viaţa lui Ioviţu", arată iipopescu.com. AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: iipopescu.com