SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 29 septembrie
Ortodoxe
Sf. Cuv. Chiriac Sihastrul; Sf. Mc. Petronia
Greco-catolice
Sf. cuv. Chiriac Sihastrul.
Romano-catolice
SS. Mihail, Gabriel şi Rafael, arhangheli
Sfântul Cuvios Chiriac Sihastrul este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 29 septembrie.
Sfântul Chiriac era de neam din Corint; tatăl său, Ioan, era presbiter, iar mama sa, Evdochia; s-a născut pe timpul împăratului bizantin Teodosie II (408-450).
La optsprezece ani a plecat la Ierusalim şi s-a făcut monah, trăind până la vârsta de şaptezeci de ani în diferite obşti monahale.
În timpul cât a fost călugăr sub ascultare, Sfântul Cuvios Chiriac spunea despre sine că, fiind canonarh într-o mănăstire (membru al clerului a cărui principală îndatorire este supravegherea respectării ordinii canonice şi tipiconale a sfintelor slujbe) nu l-a văzut vreodată soarele mâncând, nici mâniindu-se pe cineva.
S-a retras la şaptezeci de ani în pustie, împreună cu ucenicul său, făcându-se vestit pentru darul pe care îl avea de tămăduire a bolnavilor.
În pustia Hatufa, unde s-au aşezat, nu aveau însă cu ce să se hrănească, verdeţurile care erau aici erau foarte amare.
Sfântul Chiriac s-a rugat atunci lui Dumnezeu şi, crezând bunătăţii lui, i-a spus ucenicului să adune din acele plante şi să le fiarbă, iar Dumnezeu, pentru rugăciunea sfântului, a prefăcut amărăciunea verdeţurilor acelora în dulceaţă şi părinţii s-au hrănit aşa patru ani.
Odată, când primiseră pâine de la un pelerin, ucenicul a fiert verdeţuri fără binecuvântarea bătrânului şi, când a gustat din ele, erau atât de amare, încât şi-a pierdut glasul din atâta amărăciune. Stareţul, înţelegând pentru ce şi-a pierdut vocea, s-a rugat deasupra capului lui şi i-a dat din Prea Curatele Taine şi aşa şi-a revenit.
Aflat în pustie, Cuviosul Chiriac a fost rugat de monahii uneia din mănăstirile ctitorite de Sfântul Hariton, care erau înfricoşaţi de lipsurile şi bolile ce veniseră asupra lor, să se stabilească în aceea mănăstire, crezând ei că dacă Sfântul Chiriac va fi în lavră, se va întoarce de la dânşii mânia lui Dumnezeu. Şi aşa a fost.
Mergând Cuviosul Chiriac în mănăstire, după dorinţa fraţilor, a vieţuit într-o peşteră sihăstrească, în care a stat Sfântul Hariton.
La nouăzeci şi nouă de ani ai vieţii sale, Sfântul Cuvios Chiriac a ales să meargă din nou la linişte unde a rămas încă opt ani, şi apropiindu-se de sfârşitul său, la rugăminţile părinţilor, s-a întors la peştera Sfântului Hariton.
"Cât de bătrân era, tot iubea osteneli şi nevoinţe, stând la cântări cu osârdie, şi niciodată nu s-a aflat şezând degeaba, ci sau se ruga, sau lucra ceva. Era bărbat bine, apropiat, prevăzător, învăţător şi binecredincios la stat înalt şi drept, având tot trupul fără vătămare, şi era plin de Duhul sfânt şi de Dumnezeiescul dar.
Iar când a binevoit Domnul nostru ca după multele lui osteneli să-l mute la cereasca odihnă, a fost lovit Cuviosul de o boală trupească şi a zăcut puţine zile. Deci, chemând pe egumenul locaşului aceluia şi pe fraţi, i-a învăţat pe ei pentru mântuire şi sărutând pe toţi, i-a binecuvântat. Apoi, căutând spre cer şi întinzându-şi mâinile, s-a rugat pentru toţi fraţii, dându-şi cinstitul şi sfântul său suflet în mâinile Domnului, în luna lui Septembrie, în douăzeci şi nouă de zile. El a trăit cu totul o sută şi nouă ani". (sursă: vol. "Vieţile Sfinţilor") AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &
12 august - Ziua internațională a tineretului (ONU)
Ziua internațională a tineretului este marcată în fiecare an la 12 august, aducând problemele tineretului în atenția comunității internaționale și celebrând potențialul tinerilor ca parteneri în societatea globală de astăzi, potrivit https://www.un.org. Propunerea marcării unei astf
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 12 august
Ortodoxe Sf. Mc. Fotie și Anichit Greco-catolice Sf. m. Fotie și Anicet Romano-catolice Sf. Ioana Francisca de Chantal, călug. Sfinții Mucenici Fotie și Anichit sunt pomeniți în calendarul creștin ortodox în ziua de 12 august.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 12 august
Este a 224-a zi a anului 2026. Au mai rămas 141 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 15 m și apune la 20 h 26 m. Luna răsare la 05 h 30 și apune la 20 h 24 m. Lună nouă la 20 h 37 m. Eclipsă de Soare vizibilă în România doar ca eclipsă parțială și numai în regiunile d
PERSONALITATEA ZILEI: Regizorul de film documentar Patricio Guzman
Regizorul Patricio Guzman Lozanes este unul dintre cei mai importanți documentariști din istoria cinematografiei latino-americane și mondiale. Opera sa, întinsă pe mai bine de șase decenii, reprezintă o cronică neîntreruptă a memoriei, a traumei istorice și a luptei pentru dreptate în Chile. S-a născut la 11 august 1941, în Santiago de
11 august - Ziua mondială a instrumentului muzical steelpan (ONU)
'Steelpan' (cunoscut și sub numele de 'pan' sau 'steel drum') este un instrument muzical originar din Trinidad și Tobago. Se utilizează folosind o pereche de bețe drepte cu vârf de cauciuc. Steelpan a apărut din grupurile de percuție de carnaval din Trinidad și Tobago de la începutul secolului al XX-lea, notează site-ul ONU,
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 11 august
Ortodoxe Sf. Ier. Nifon, patriarhul Constantinopolului; Sf. Mare Mc. Evplu, arhidiaconul Greco-catolice Sf. m. Euplu; Sf. Clara de Assisi Romano-catolice Ss. Clara, fc.; Suzana, m. Sfântul Nifon, patriarh al Constantinopolului, este pomenit &icir
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 11 august
Este a 223-a zi a anului 2026. Au mai rămas 142 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 14 m și apune la 20 h 27 m. Luna răsare la 04 h 07 și apune la 19 h 55 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: Primul omnibus a circulat la Nantes (10 august 1826)
La Nantes, în Franța, omul de afaceri și pionierul transportului public Stanislas Baudry (1777-1830) a deschis prima linie de omnibus la 10 august 1826, potrivit https://www.1-jour.fr/. Cele două trăsuri trase de cai, fiecare cu o capacitate de 16 persoane, ofereau servicii gratuite între centrul
FRAGMENT DE ISTORIE: 180 de ani de la fondarea Institutului Smithsonian (10 august)
La 10 august 1846 a fost creat, în baza unui document al Congresului american, semnat de președintele James K. Polk (1845-1849), Institutul Smithsonian - cel mai mare complex muzeal, educațional și de cercetare din lume, cuprinzând 21 de muzee, 14 centre educaționale și de cercetare, precum și Grădina Zoologică Națională, conform
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 10 august
Ortodoxe Sf. Mc. Laurențiu (arhidiaconul); Sf. Sfințit Mc. Xist, episcopul Romei; Sf. Mc. Ipolit Duminica a 9-a după Rusalii Greco-catolice Sf. arhidiac. m. Laurențiu Romano-catolice Sf. Laurențiu, diacon m. Sfântul Mucenic Laurențiu este p












