Retrospectiva evenimentelor interne 19-23 septembrie 2022
Participarea delegaţiei României, condusă de preşedintele Klaus Iohannis, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, precum şi găzduirea, la Palatul Victoria, a reuniunii ministeriale a miniştrilor Energiei din regiune sunt două dintre cele mai importante evenimente pentru actualitatea internă din intervalul 19-23 septembrie 2022.
PREŞEDINTELE KLAUS IOHANNIS LA ADUNAREA GENERALĂ A ONU
20 septembrie - Preşedintele Klaus Iohannis a condus delegaţia României care a participat în zilele de 20-21 septembrie, la New York, la segmentul la nivel înalt al celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. Între cei care au făcut parte din delegaţie s-au numărat ministrul de Externe, Bogdan Aurescu şi ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru. În context, preşedintele României a declarat că războiul din Ucraina are consecinţe globale şi a subliniat că România va continua să sprijine această ţară. Iohannis a punctat că toate acestea ar trebui să constituie motive majore de îngrijorare pentru toate statele, indiferent de distanţa la care se află faţă de conflict. El a subliniat că nu există justificare pentru agresiunea militară împotriva unui stat suveran. Şeful statului a precizat că democraţia şi drepturile universale ale omului sunt aspiraţii legitime pentru întreaga omenire. Totodată, Klaus Iohannis a subliniat că provocările din prezent, precum impactul schimbărilor climatice şi pierderea biodiversităţii, insecuritatea energetică, lipsa accesului la alimente şi educaţie şi inechităţile sociale devin din ce în ce mai grave şi necesită răspunsuri şi soluţii. El a explicat că securitatea energetică necesită investiţii strategice în surse regenerabile şi preţuri la energie accesibile. Şeful statului a subliniat că asigurarea securităţii energetice este strâns corelată cu tranziţia verde, pentru economii reziliente şi neutre din punct de vedere climatic.
AFACERI EXTERNE
19 septembrie - Preşedintele Klaus Iohannis a participat la funeraliile de stat ale Reginei Elisabeta a II-a, la Westminster Abbey din Londra. De asemenea, au fost prezenţi Custodele Coroanei, Margareta, şi Principele Radu, împreună cu Principesa Elena şi soţul său, Alexander Nixon.
19 septembrie - Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut o întrevedere cu reprezentanţii conducerii principalelor organizaţii internaţionale evreieşti, în marja lucrărilor celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite. În cadrul discuţiilor, au fost abordate teme aflate pe agenda cooperării României cu aceste organizaţii, priorităţile în cadrul Parteneriatului Strategic româno-american, inclusiv în contextul marcării, în 2022, a 25 de ani de la lansarea acestuia, precum şi în cadrul relaţiei bilaterale cu valenţe strategice dintre România şi Israel, evaluări pe dosare regionale, în special în regiunea Mării Negre şi Orientul Mijlociu, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, precum şi acţiunile României pentru prevenirea şi combaterea antisemitismului, educaţia privind Holocaustul şi promovarea drepturilor pentru supravieţuitorii Holocaustului şi urmaşii acestora.
20 septembrie - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, la Summitul Global Food Security, găzduit de Statele Unite ale Americii şi Uniunea Europeană, că alimentele, alături de energie, sunt folosite de Rusia ca armă, cu consecinţe la scară globală, şi a punctat că securitatea alimentară trebuie să rămână prioritară pe agenda internaţională. El a precizat că România, ca stat membru al NATO şi UE cu cea mai lungă graniţă cu Ucraina, a fost în prima linie a răspunsului la criza multidimensională cauzată de agresiunea Rusiei. Potrivit şefului statului, la crizele suprapuse cu care lumea se confruntă se vor găsi soluţii reale numai prin unitate şi susţinerea unor iniţiative precum Summitul privind securitatea alimentară.
21 septembrie - Premierul Nicolae Ciucă a declarat că a luat act cu îngrijorare de declaraţiile preşedintelui rus Vladimir Putin - privind mobilizarea parţială a armatei Federaţiei Ruse şi organizarea unor aşa-zise referendumuri în regiunile ucrainene Donbas, Herson şi Zaporojie - şi a subliniat că România îşi va păstra atitudinea echilibrată şi va continua să analizeze cu calm alături de aliaţii din NATO evoluţia situaţiei din Ucraina.
22 septembrie - Preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit cu membri ai comunităţii româneşti de pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii, context în care a afirmat că România este într-o situaţie complicată din cauza războiului din Ucraina, dar că ţara noastră merge bine şi economia este în creştere. Şeful statului a arătat că România a primit aproape 2 milioane şi jumătate de refugiaţi ucraineni şi a contribuit la exportul de cereale din Ucraina. El a vorbit şi despre criza energetică, apreciind că este îmbucurător că Guvernul a reuşit să menţină preţurile la un nivel rezonabil. Şeful statului a vorbit şi despre Parteneriatul Strategic cu SUA. El a apreciat faptul că românii stabiliţi în Statele Unite reprezintă o punte extraordinar de importantă între România şi SUA. La rândul său, ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a declarat că românii stabiliţi în Statele Unite au sprijinit integrarea României în NATO prin trimiterea de scrisori către Congresul american, arătând că acest lucru ar putea să funcţioneze şi în cazul programului Visa Waiver.
22 septembrie - Ministrul Bogdan Aurescu a participat, la New York, la reuniunea de nivel înalt a Consiliului de Securitate al ONU, dedicată temei menţinerii păcii şi securităţii în Ucraina, prilej cu care a subliniat "caracterul complet inacceptabil" al deciziei Rusiei de a susţine organizarea aşa-ziselor referendumuri din regiunile ocupate. Aurescu a luat parte la reuniune, în contextul participării la segmentul de nivel înalt al Adunării Generale a ONU. Cu această ocazie, ministrul român a reiterat condamnarea "războiului de agresiune, neprovocat şi nejustificat", declanşat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind caracterul complet inacceptabil al recentei escaladări din partea Rusiei prin decizia de a susţine organizarea de aşa-zise "referendumuri" pentru anexarea unor teritorii ocupate de trupele ruse şi prin proferarea de ameninţări cu folosirea armei nucleare.
ENERGIE
22 septembrie - Prim-ministrul Nicolae Ciucă a găzduit, la Palatul Victoria, reuniunea ministerială a miniştrilor Energiei din regiune, aflaţi la Bucureşti pentru a participa la RIGC - Romanian International Gas Conference, în cadrul evenimentului accentul fiind pus asupra aplicării proiectelor de întărire a cooperării între ţările participante, în vederea asigurării resurselor energetice şi a găsirii celor mai bune soluţii pentru întărirea securităţii energetice a tuturor statelor participante. Principalele teme au vizat soluţiile care pot fi implementate la nivel regional pentru a asigura gazul necesar cetăţenilor şi mediului de afaceri. "România se numără printre ţările europene care deţin resurse importante de gaz şi de producere a energiei electrice. Acest format de dialog este găzduit de România pentru a asigura ţărilor din regiune necesarul de gaz natural, dar şi pentru a genera soluţii care să ofere sprijin economiilor puternice din Vestul Europei, de al căror bun mers depinde şi economia regiunii noastre", a declarat premierul Nicolae Ciucă. La reuniunea ministerială au participat, printre alţii, Virgil Popescu - ministrul Energiei, Andrei Spînu - viceprim-ministru şi ministrul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Kostas Skrekas - ministrul Mediului şi Energiei din Grecia, Parviz Shahbazov - ministrul Energiei din Republica Azerbaidjan, Rossen Hristov - ministrul Energiei din Bulgaria.
EDUCAŢIE
19 septembrie - Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în mesajul video transmis în cadrul sesiunii dedicate şefilor de stat şi de guvern a Summitului Transformării Educaţiei (Transforming Education Summit - TES), desfăşurat în marja celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, că România se angajează să îşi adapteze sistemul de învăţământ la nevoile actuale şi emergente, iar cetăţenii trebuie protejaţi de provocările generate de schimbările economice şi de noile realităţi sociale. Preşedintele Iohannis a precizat că România se află în etapa de implementare a unui demers "substanţial" de reformă, bazat pe rezultatele unei ample consultări, intitulate "România Educată".
JUSTIŢIE
21 septembrie - Curtea Constituţională a admis sesizările USR în legătură cu proiectele de lege privind majorările salariale din sistemul public, adoptate de Parlament în mai 2022. USR a sesizat Curtea Constituţională cu privire la aceste proiecte la 8 iunie 2022. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Mariana Zbora-Ciurel)
* Material realizat pe baza ştirilor AGERPRES
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











