FRAGMENT DE ISTORIE: 60 de ani de la înfiinţarea Universităţii din Timişoara (27 septembrie 1962)
Înfiinţarea Universităţii din Timişoara (actuala Universitate de Vest) a fost un demers complex şi îndelungat, realizat în mai multe etape. Astfel, în 1940, după Dictatul de la Viena, s-au mutat - de la Cluj la Timişoara - Facultatea de Agronomie, Facultatea de Teologie şi Facultatea de Ştiinţe (secţiile de matematică, fizică, chimie, ştiinţe naturale). Trei ani mai târziu, în 1943, elita intelectualităţii din vestul României a adresat Guvernului un "Memoriu" asupra necesităţii înfiinţării unei Universităţi la Timişoara, conform site-ului https://www.uvt.ro./.
În 1944, prin Decretul-Lege Regal nr. 660/30 decembrie, se anunţa înfiinţarea unei universităţi timişorene, abilitată să ofere programe de studii în domeniile Drept, Litere şi Filosofie, Ştiinţe, Medicină Umană, Medicină Veterinară, Farmacie şi Teologie. În 1948, reforma învăţământului stabilea principiile fundamentale de organizare a învăţământului superior din România, care, pentru învăţământul universitar din Timişoara, a avut unele urmări bune, sub raportul structurii, prevăzând şi înfiinţarea Institutului Pedagogic de trei ani, prin care se deschidea calea pentru realizarea Universităţii.
Prin Decizia nr. 263327, se fonda Institutul Pedagogic, instituţie care funcţiona în paralel cu alte centre de învăţământ superior din oraş (Institutul Politehnic, Institutul de Medicină, Institutul Agronomic). În 1949 au început cursurile Institutului Pedagogic, într-un spaţiu modest, cu 82 de studenţi. Directorul instituţiei, Mihail Ghermănescu, avea ambiţia de a-l dezvolta, transformându-l într-o universitate puternică, notează site-ul amintit.

Şantierul noului corp al Bibliotecii Centrale Universitare din Timişoara, care asigură necesarul de spaţiu de studiu celor peste 20.000 studenţi ai Universităţii de Vest, Timişoara, 15 august 2001.
Foto: (c) CONSTANTIN DUMA/Arhiva istorică AGERPRES
În 1953, durata studiilor la Institutul Pedagogic devine de patru ani, iar în 1956 s-a înfiinţat Facultatea de Filologie, cu durata studiilor de cinci ani. Un grup de tineri profesori cu mare potenţial sosesc în capitala Banatului, înaintând un memoriu ministerului, prin care solicitau transformarea acestuia în universitate, separarea secţiilor în facultăţi distincte şi elaborarea de către absolvenţi a unei lucrări de diplomă.
La 27 septembrie 1962, prin Hotărârea Consiliului de Miniştri nr. 999, s-a stabilit noul statut de organizare şi denumirea de Universitatea din Timişoara. Tot atunci au demarat lucrările la noua clădire a universităţii, pe bulevardul Vasile Pârvan, sub coordonarea arhitectului Hans Fackelmann. Ulterior a fost înfiinţată Facultatea de Ştiinţe Economice şi s-au făcut demersuri pentru înfiinţarea Centrului Internaţional de Marketing-Management în cadrul Universităţii. În 1976, cadrele Facultăţii de Ştiinţe Economice au solicitat Ministerului Educaţiei Naţionale înfiinţarea Secţiei de Comerţ Exterior, dar propunerea nu a fost acceptată de autorităţile centrale.
În anul universitar 1981/1982, trei specializări (engleză, franceză, rusă) de la Facultatea de Filologie nu au primit cifră de şcolarizare, dar a fost invocată necesitatea existenţei unei specializări de istorie. În 1989, Universitatea din Timişoara avea doar trei facultăţi: Facultatea de Filologie, Facultatea de Ştiinţele Naturii (Matematică şi Fizică) şi Facultatea de Ştiinţe Economice. Profilul umanist, pe care se clădise întregul concept al Universităţii imaginat de intelectualitatea timişoreană interbelică, devine aproape inexistent, precizează site-ul instituţiei.
După 1990, a avut loc reorganizarea Universităţii, anul universitar 1990/1991 fiind deschis cu specializări şi facultăţi noi: Arte Plastice şi Design, Educaţie Fizică şi Sport, Chimie, Geografie, Biologie, Psihologie şi Sociologie, Drept, Muzică şi Artă Teatrală, durata şcolarizării fiind stabilită la 5 ani.
În 1994, Ministerul Învăţământului decide ca denumirea instituţiei să fie Universitatea de Vest din Timişoara (UVT). Doi ani mai târziu, Universitatea avea opt facultăţi, un Departament pentru perfecţionarea personalului didactic, 40 de specializări de lungă durată, o specializare de scurtă durată (3 ani, Tehnologie Informatică), 12 specializări de master şi studii aprofundate, un program de Înalte Studii Europene.
Anii 2000 au constituit una dintre cele mai dinamice perioade din istoria Universităţii, cu un număr foarte mare de studenţi şi preocupări de îmbunătăţire a infrastructurii, prin construirea de noi clădiri. În 2004 a fost înfiinţată Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării.
În 2012, UVT a devenit membră a celui mai puternic consorţiu universitar din România - "Universitaria" - un proiect comun al celor cinci dintre cele mai prestigioase universităţi din ţară (Universitatea din Bucureşti, Universitatea "Babeş - Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi şi Academia de Ştiinţe Economice din Bucureşti), menţionează site-ul https://www.uvt.ro./.
În prezent, UVT acoperă toate principalele direcţii de studiu din domeniul ştiinţelor exacte, al ştiinţelor economico-sociale şi administrative, precum şi din domeniul ştiinţelor umaniste şi al artelor.
În septembrie 2020, Universitatea de Vest din Timişoara a deschis procesul de admitere online, integrând într-o singură adresă web toate datele necesare pentru informare, înscriere, clasificare a candidaţilor şi confirmare a locurilor, pentru toate programele de studii ale celor 11 facultăţi componente. UVT este prima universitate din ţară care a integrat prin instrumente web toate etapele admiterii online, pe platforma https://admitere.uvt.ro/. Oferta UVT este atractivă pentru un set de opţiuni cuprinzător, integrând 11 facultăţi, oferind 75 de programe de studii universitare de licenţă şi peste 90 de programe de studii universitare de masterat, din 34 de domenii de studii universitare diferite, precum şi studii doctorale în 22 de domenii, alături de noul program de masterat didactic, organizat în cele cinci domenii de studii de licenţă diferite, mai precizează site-ul instituţiei de învăţământ superior. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactori Arhiva Foto: Elena Bălan; editor: Suzana Cristache Drăgan, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Clădirea Universităţii din Timişoara, 1965.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











