La 25 septembrie 1992, a fost inaugurat oficial, la Freystadt, în apropiere de Nurnberg, Canalul Rin-Main-Dunăre. Eforturile dedicate amenajării canalului, însemnând studii, proiectare şi execuţie, s-au întins pe şapte decenii. Brăzdează Europa din partea nord-vestică spre cea sud-estică, conexând două dintre cele mai importante porturi europene, Rotterdam de Constanţa, respectiv Marea Nordului de Marea Neagră, la Sulina. În cel mai înalt nivel pe care îl străbate, la 406 metri altitudine deasupra nivelului mării, este cel mai ridicat punct de pe Terra străbătut de o rută comercială fluvială provenind din mare, conform https://www.eurocanals.com/.

Este denumit deopotrivă şi Canalul Europa. Culoarul fluvial tranzitează pe 3.500 de km unind 15 state şi permite navelor cargo de 2.425 de tone să transporte mărfuri între diferitele puncte comerciale. Unul dintre cele mai mari proiecte de inginerie realizate vreodată, canalul cuprinde 16 ecluze, fiecare având aproximativ 190 de metri lungime, 12 metri lăţime şi 30 de metri înălţime. Punctul cel mai înalt, raportat la nivelul mării, îl atinge în Alpi, la sud de Nurnberg, potrivit https://www.britannica.com/.

Demersuri incipiente privind posibilitatea proiectării unui astfel de canal datează din jurul anului 793, atunci când Carol cel Mare, dorind să amenajeze o rută maritimă prin centrul Europei pentru flota sa armată, a avut ideea excavării unui canal între două râuri în Bavaria - Altmuhl, afluent al Dunării, şi Schwabische Rezat, afluent al Main. Precipitaţiile puternice au determinat dărâmarea malurilor, iar proiectul avea să fie abandonat. În anul 1830, Ludwig I a încredinţat lui Heinrich von Pechmann lucrările de proiectare şi construcţie, care aveau să se deruleze în perioada 1836-1846, potrivit https://www.hmdb.org/. Secţiunea care lega Bamberg de Nurnberg a fost deschisă în anul 1843. Lucrările pentru secţiunea Bamberg - Kelheim, cu o lungime de 173 de km, urmau o proiectare aproape similară cu linia canalului modern actual. Pentru a compensa diferenţele în ce priveşte elevaţia de-a lungul rutei de curgere au fost amenajate 100 de ecluze. Canalul avea 15,80 metri lăţime şi 1,46 metri adâncime. Cel mai mare volum de transport a fost obţinut în anul 1850 cu circa 200.000 de tone. Canalul Ludwig II a fost folosit până în Al Doilea Război Mondial, însă nu a putut concura reţeaua de cale ferată. Deschiderea, în 1835, a rutei de cale ferată Nurnberg-Furth a reprezentat începutul declinului Canalului Ludwig, conform https://www.hmdb.org/.

Sursa foto: eurocanals.com 

În anul 1917, legislativul din Bavaria a adoptat legea prin care cerea dezvoltarea unei rute de transport de mare tonaj maritim între Aschaffenburg şi Passau cu posibilitatea de transport pentru nave de circa 1.200 de tone pe Rin. Astfel, la 13 iunie 1921, a fost încheiat acordul între reprezentanţii din Bavaria şi cei ai guvernului central pentru construirea Main-Donau-Wasserstraße. În conformitate cu acest plan, pe lângă extinderea canalelor pentru Main şi Dunăre, urma să fie amenajat un canal complet nou care să unească cursurile respective de apă. În anul 1921, la 30 decembrie, guvernul german şi statul Bavaria au înfiinţat compania ''Rhein-Main-Donau AG'' (RMD-AG), care să construiască un canal mai mare Main-Dunăre, potrivit https://placeandsee.com/.

Sursa foto: britannica.com 

Primele planuri concrete pentru actualul canal au fost avansate în 1938, pentru aşa-numita Mindorfer Linie, la sud de Nurnberg. La începutul anului 1939, primele lucrări de pregătire au debutat la Thalmässing. Însă, după război, această rută a fost abandonată, iar în 1962 a fost extins canalul râului Main în amonte de Bamberg. În anul 1966, a fost obţinut acordul între autorităţile din Bavaria şi ale Republicii Federale Germania pentru finanţarea completă a proiectului. Contractul a fost semnat la data de 16 septembrie, în acelaşi an, la Duisburg de ministrul federal al transportului Hans-Christoph Seebohm, de ministrul federal de finanţe Rolf Dahlgrün, de premierul Bavariei Alfons Goppel şi de ministrul de finanţe din Bavaria Konrad Pöhner. Mare parte a lucrărilor de amenajare a canalului s-au desfăşurat în perioada 1960-1992. Ultima secţiune, între Nurnberg şi Kelheim, a fost subiectul unei controverse politice în anii 1879 şi 1980, în principal datorită traversării văii Altmuhl, însă în cele din urmă acest impas a fost depăşit, lucrările fiind definitivate la scurt timp după unificarea Germaniei.

Sursa foto: eurocanals.com

În data de 25 septembrie 1992, canalul a fost complet realizat. Întregul proiect, desfăşurat între 1960-1992, a însemnat atragerea unei investiţii echivalente a circa 2,3 miliarde de euro, din care aproximativ 20% au fost infuzaţi în proiecte de protejare a mediului.

Astăzi, există, încă, într-o bună stare, şi porţiunea de circa 60 de km din canalul Ludwig care leagă Nurnberg de Berching. Unele ecluze sunt încă funcţionale. Canalul vechi aproape se întâlneşte cu noul canal la Pollanten, iar de aici fiecare îşi urmează cursul în aval, într-un culoar paralel, regăsindu-se, apoi, într-o zonă aflată la circa 5 km sud de Berching. În perioada 2001-2007 au fost modernizate cele 16 ecluze, folosindu-se tehnologie actuală de control a acestora. În cursul anului 2004, potrivit Institutului IFO din Munchen, volumul total de mărfuri transportate pe canal a reprezentat 6,9 milioane tone. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Mariana Zbora-Ciurel, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: eurocanals.com