logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Reuniunea Consiliului Afaceri Generale al UE din 20 septembrie 2022

Imagine din galeria Agerpres

Consiliul Afaceri Generale al Uniunii Europene se reuneşte la Bruxelles, la 20 septembrie 2022, pentru a pregăti lucrările Consiliului European din octombrie şi pentru a aborda teme precum statul de drept, Conferinţa privind viitorul Europei, relaţiile UE-Regatul Unit, priorităţile preşedinţiei europene, informează site-ul https://www.consilium.europa.eu/.

În cadrul dialogului anual privind statul de drept, miniştrii vor aborda cele patru domenii acoperite de raportul Comisiei privind statul de drept: sistemele de justiţie, cadrul anti-corupţie, pluralismul media şi alte aspecte instituţionale legate checks and balances. A treia ediţie a Raportului anual al Comisiei Europene privind statul de drept pentru anul 2022 a fost publicat în 13 iulie şi conţine recomandări specifice pentru toate state membre, scrie site-ul https://romania.representation.ec.europa.eu/.

De asemenea, Consiliul va face schimb de opinii cu privire la acţiunile ulterioare ale Conferinţei privind viitorul Europei. Conferinţa privind viitorul Europei a fost lansată în martie 2021 şi s-a încheiat pe 9 mai 2022, fiind o iniţiativă comună a Parlamentului European, a Consiliului UE şi a Comisiei Europene. A cuprins o serie de dezbateri conduse de cetăţeni, care au avut scopul ca cetăţenii din întreaga Europă să îşi împărtăşească ideile privind funcţionarea Uniunii. Consiliul a început deja o analiză a propunerilor şi a măsurilor conexe cuprinse în raportul final al conferinţei. Acţiunile ulterioare conferinţei vor fi discutate periodic de Consiliu şi de grupurile sale de pregătire. Liderii UE au abordat rezultatele conferinţei şi în cadrul reuniunii Consiliului European din 23-24 iunie 2022, notează https://www.consilium.europa.eu/.

În ceea ce priveşte relaţiile UE-Regatul Unit, după Brexit, în decembrie 2020, negociatorii UE au ajuns la un acord cu Marea Britanie cu privire la condiţiile viitoarei sale cooperări cu Uniunea Europeană. Acordul s-a aplicat cu titlu provizoriu începând cu 1 ianuarie 2021. Ca ultimă etapă pentru UE în procesul de ratificare a acordului post-Brexit, Consiliul a adoptat, în aprilie 2021, o decizie privind încheierea acordului comercial şi de cooperare şi a acordului privind securitatea informaţiilor dintre UE şi Regatul Unit. Ambele acorduri au intrat în vigoare la 1 mai 2021.

În urma discursului privind starea Uniunii al preşedintei von der Leyen, miniştrii vor desfăşura şi un schimb de opinii cu privire la programarea legislativă, axându-se pe "scrisoarea de intenţie" a Comisiei şi pe raportul anual de analiză prospectivă. Discuţia se va desfăşura în cadrul unei sesiuni publice, arată site-ul Consiliului. Raportul de analiză prospectivă strategică din 2022 intitulat "Legătura dintre tranziţia verde şi cea digitală în noul context geopolitic" a fost adoptat de Comisia Europeană în iulie 2022. Raportul oferă o perspectivă cuprinzătoare şi orientată spre viitor asupra interacţiunii dintre cele două tranziţii (verde şi digitală) în perspectiva anului 2050, scrie https://ec.europa.eu/.

În cadrul reuniunii din 20 septembrie, Consiliul va audia, în sesiune publică, o prezentare privind priorităţile preşedinţiei cehe pe durata mandatului său (iulie-decembrie 2022). Logo-ul Consiliului UE şi al preşedinţiei cehe se reflectă, potrivit site-ului Consiliului, în deviza "Europa ca misiune: regândire, reconstrucţie, reîntărire". Republica Cehă se va concentra, în cursul preşedinţiei, asupra a cinci domenii prioritare strâns legate între ele: gestionarea crizei refugiaţilor şi redresarea Ucrainei după război, securitatea energetică, întărirea capabilităţilor de apărare ale Europei şi a securităţii spaţiului cibernetic, rezilienţa strategică a economiei europene, rezilienţa instituţiilor democratice, informează site-ul https://czech-presidency.consilium.europa.eu/.

***
Anterioara reuniune a Consiliului Afaceri Generale al Uniunii Europene a avut loc la 14-15 iulie 2022, la Praga, sub forma unei întâlniri informale, sub egida preşedinţiei cehe a Uniunii Europene. În cursul reuniunii, s-au prezentat priorităţile preşedinţiei cehe şi s-au abordat teme precum rezilienţa instituţiilor democratice, Conferinţa pentru viitorul Europei, conform site-ului preşedinţiei cehe, citat mai sus.

***
Consiliul Afaceri Generale (CAG) este una dintre cele zece formaţiuni ale Consiliului UE, care pregăteşte reuniunile Consiliului European şi urmăreşte rezultatele acestora, dar, în acelaşi timp, este responsabil şi de o serie de domenii de politică transsectorială. Politicile transsectoriale de care se ocupă CAG sunt extinderea UE şi negocierile de aderare, adoptarea cadrului financiar multianual (planul bugetar pe şapte ani al UE), politica de coeziune, organizarea instituţională a UE. CAG se ocupă, de asemenea, de orice alt dosar pe care i-l încredinţează Consiliul European. Consiliul Afaceri Generale este alcătuit, în principal, din miniştrii afacerilor europene ai tuturor statelor membre ale UE. La reuniuni este reprezentată şi CE prin comisarul care răspunde de relaţiile interinstituţionale, în funcţie de subiectul dezbătut.

Consiliul UE exercită, împreună cu PE, funcţiile legislativă şi bugetară, fiind compus din câte un reprezentant la nivel ministerial al fiecărui stat membru, potrivit art. 16 din Tratatul Uniunii Europene, vizitat pe https://eur-lex.europa.eu/. AGERPRES/ (Documentare - Ionela Gavril, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Citiţi şi:

 

Secretarul de stat în MAE Daniela Gîtman participă, marţi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale

Afisari: 75

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um