La 16 septembrie 1437, marea nobilime şi clerul înalt, fruntaşii secui şi şasi din Transilvania au încheiat, la Căpâlna, o "uniune frăţească", cunoscută în istorie sub numele "Unio trium nationum". Această alianţă a constituit un instrument de dominaţie asupra celor oprimaţi, iar pentru populaţia română - şi de asuprire naţională şi religioasă, indică lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2003).

Înţelegerea de la Bobâlna dintre reprezentanţii răsculaţilor şi cei ai nobilimii - adeverită la 6 iulie 1437 de conventul de la Cluj-Mănăştur - reprezentase o mare victorie a ţărănimii asupra stăpânilor feudali. Aceştia fuseseră siliţi să accepte înţelegerea, cu toate că aplicarea punctelor ei ar fi însemnat, în realitate, o schimbare profundă în rânduielile sociale existente în Transilvania la acea vreme, arată istoricul Ştefan Pascu în lucrarea sa "Bobâlna" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963).

Înţelegerea din 6 iulie 1437 a permis nobilimii să câştige timp şi să se organizeze mai bine, atrăgând de partea sa mica nobilime, care înclinase spre alianţa cu răsculaţii. Aşa s-a ajuns la "uniunea frăţească" încheiată la 16 septembrie 1437, la Căpâlna (judeţul Sălaj), între nobilime, fruntaşii secuilor şi ai saşilor, se arată în ampla lucrare "Istoria românilor", apărută sub egida Academiei Române (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001).

La Căpâlna, târguşor situat la aproximativ 24 kilometri de Bobâlna, s-au întrunit, într-o adunare memorabilă, reprezentanţii nobilimii, ai patriciatului săsesc şi ai fruntaşilor secui. "Cei prezenţi mărturisesc motivul adunării lor, anume pentru a cerceta 'împrejurările grele' prin care trecea ţara, respectiv răscoala ţărănească din interior şi invazia turcească din afară.", menţionează lucrarea "Bobâlna" (Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1963). După lungi sfaturi între căpeteniile nobilimii şi ale clerului înalt, ale fruntaşilor secui şi saşi, s-a încheiat, la 16 septembrie 1437, o "uniune frăţească". Părţile au depus jurământ pe cruce să păstreze veşnic credinţă regelui Sigismund, să se împotrivească tuturor celor care ar lupta împotriva ţării, "de orice stare ar fi acei duşmani", să fie legaţi şi nedespărţiţi pentru apărarea ţării. Chiar dacă în textul actului răscoala ţăranilor nu este menţionată în mod explicit, din spiritul actului rezultă că răscoala l-a determinat şi că era îndreptat împotriva ei, iar prin acele "împrejurări grele" menţionate trebuie înţeleasă în primul rând răscoala ţăranilor. Prin actul de la Căpâlna nobilimea a urmărit, aşadar, drept obiectiv principal şi imediat, unirea tuturor forţelor represive antiţărăneşti pentru zdrobirea răsculaţilor.

"Cunoscută în istoriografie sub denumirea Unio trium nationum, sintagmă care nu apare în textul său, această uniune a fost alianţa dintre nobilimea maghiară, fruntaşii secuilor şi ai patriciatului săsesc. Cele trei 'naţiuni' erau, de fapt, stările privilegiate ale Transilvaniei, al căror scop imediat urmărea 'să fie zdrobite şi tăiate din rădăcină îndrăzneala şi răzvrătirile nelegiuiţilor de ţărani', cum avea să afirme mai târziu, în actul de reconfirmare a ei, voievodul Lorand Lepes, fratele arhiepiscopului de Alba Iulia. Cu trecerea timpului, efectele acestei uniuni au definitivat procesul de despuiere a românilor de drepturi politice, început sub Ludovic I de Anjou şi continuat sub Sigismund de Luxemburg, întrucât ei nu intrau între stările privilegiate nici pe plan politic, nici religios.", menţionează volumul "Istoria românilor" (Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001).

"Uniunea de la Căpâlna", înnoită la Turda şi de mai multe ori după aceea, a pus bazele acelei "uniuni" a privilegiaţilor din Transilvania care avea să dăinuie veacuri la rând. Totodată, ea a însemnat şi scânteia care a reaprins focul răscoalei.
Spre sfârşitul lunii septembrie 1437, ostilităţile între insurgenţi şi nobilime au fost reluate şi lupta de la Apatiu s-a încheiat nedecis. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Marina Bădulescu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto: cunoastelumea.ro