O PERSONALITATE PE ZI: Fizicianul Nicolaas Bloembergen, laureat al Premiului Nobel
Fizicianul american de origine olandeză Nicolaas Bloembergen a primit Premiului Nobel pentru Fizică, în 1981, împreună cu Arthur Leonard Schawlow din SUA şi Kai Manne Börje Siegbahn din Suedia, "pentru contribuţia lor la dezvoltarea spectroscopiei laser" (www.nobelprize.org).
Electronii din atomi şi molecule au niveluri fixe de energie, conform principiilor fizicii cuantice. Când există tranziţii între diferite niveluri de energie, lumina cu anumite frecvenţe este emisă sau absorbită. Acest lucru permite ca atomii şi moleculele să fie analizate cu ajutorul spectrului luminii absorbite, potrivit www.nobelprize.org. În 1960, Nicolaas Bloembergen a folosit lumina laser pentru a determina nivelurile de energie cu mare precizie. Prin coordonarea a trei unde laser, a fost creată o a patra undă laser şi o parte mai mare a spectrului a putut fi acoperită.
Nicolaas Bloembergen s-a născut la 11 martie 1920, în Dordrecht, Olanda. Părinţii săi, Auke Bloembergen şi Sophia Maria Quint, au avut patru fii şi două fiice. Tatăl său, inginer chimist, era director într-o companie de îngrăşăminte chimice, iar mama sa, care avea o diplomă superioară pentru a preda limba franceză, s-a dedicat creşterii copiilor.
Înainte ca Nicolaas să înceapă şcoala generală, familia s-a mutat la Bilthoven, o suburbie rezidenţială a Utrecht.
"Am fost crescuţi în etica protestantă a muncii, caracteristică provinciilor olandeze. Activităţile intelectuale au fost cu siguranţă încurajate. Modul de viaţă era însă mult mai cumpătat decât ar fi dictat venitul familiei", spune Nicolaas Bloembergen într-un material autobiografic (www.nobelprize.org).
La vârsta de doisprezece ani a intrat la gimnaziul municipal din Utrecht, iar în 1938 a început să studieze la Universitatea din Utrecht, unde şi-a luat licenţa în 1943.
"Întotdeauna am avut planuri de a face unele cercetări pentru un doctorat în afara Ţărilor de Jos, pentru a-mi lărgi perspectiva. După devastarea Europei, singurul loc potrivit în 1945 părea să fie Statele Unite", spune Bloembergen (www.nobelprize.org).
În 1946 Nicolaas Bloembergen a intrat la Universitatea Harvard, unde împreună cu Edward Purcell şi Robert Pound a făcut cercetări fundamentale privind rezonanţa magnetică nucleară. După ce şi-a luat doctoratul la Universitatea din Leiden în 1948, s-a întors la Harvard, unde a devenit profesor de fizică aplicată în 1951, profesor universitar în 1980 şi profesor emerit în 1990. În 2001 a început să predea la Universitatea din Arizona.
Împreună cu soţia sa, Deli (Huberta Deliana Brink), cu care s-a căsătorit la Amsterdam în 1950, Nicolaas Bloembergen a devenit cetăţean american în 1958.
Cercetările timpurii ale lui Bloembergen asupra rezonanţei magnetice nucleare l-au determinat să se intereseze de masere. El a proiectat un maser cu cristal în trei trepte care a fost cu mult mai puternic decât maserele gazoase anterioare şi care a devenit cel mai utilizat amplificator cu microunde, potrivit www.britannica.com.
Bloembergen a dezvoltat apoi spectroscopia laser, care permitea observaţii de înaltă precizie ale structurii atomice. Investigaţiile sale spectroscopice cu laser l-au condus la formularea opticii neliniare, o nouă abordare teoretică a analizei modului în care radiaţia electromagnetică interacţionează cu materia.
"Am realizat în 1961 că laboratorul meu ar putea exploata unele dintre noile oportunităţi de cercetare făcute accesibile prin instrumentarea laser. Grupul nostru a început un program într-un domeniu care a devenit cunoscut sub numele de 'Optică neliniară'. Primele rezultate sunt încorporate în lucrarea cu acest titlu, publicată de W.A. Benjamin, New York, în 1965, iar programul este de succes şi astăzi. Sprijinul principal pentru toate aceste lucrări, pe o perioadă de peste treizeci de ani, a fost oferit de Joint Services Electronics Program al Departamentului Apărării al SUA, cu o cantitate minimă de birocraţie administrativă şi cu libertate deplină de a alege subiectele de cercetare şi de a publica", face cunoscut omul de ştiinţă Nicolaas Bloembergen (www.nobelprize.org).
Nicolaas Bloembergen a murit la 5 septembrie 2017, în Tucson, Arizona, SUA. AGERPRES /(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Doina Lecea, editor online: Andreea Preda)
Sursa foto: nobelprize.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











