Vezi mai mult
Vezi mai putin

Urmareste

Modifică dimensiunea fontului:

Techirghiol, oraş unic în lume, cu o istorie fascinantă, beneficiază de existenţa unor condiţii naturale deosebite, iar climatul, nămolul sapropelic şi apa sărată a Lacului Techirghiol fac din această staţiune balneară, cunoscută din anul 1899, o destinaţie faimoasă, se arată pe site-urile www.primariatechirghiol.ro şi www.statiuneatechirghiol.ro.

Staţiunea balneară Techirghiol se află la 15 km de oraşul Constanţa şi la numai 3 km de ţărmul Marii Negre, fiind amplasată într-o regiune de stepă dobrogeană, cu o climă temperat continentală, caracterizată printr-o temperatură medie anuală de aproximativ 11 grade Celsius şi o umiditate a aerului de circa 80%. Briza marină se resimte aici mult mai puţin decât pe ţărmul mării, în schimb briza lacului se face simţită din plin.

 

 

Băile Techirghiol, 2001.

Foto: (c)  SORIN LUPSA/AGERPRES FOTO


Lacul Techirghiol, cel mai întins lac salin din România, cu lungimea de 7.500 m, adâncimea de maximum 9 metri şi salinitatea de peste 90 g/l, este cunoscut pentru calităţile apei sărate (mineralizate) şi ale nămolului sapropelic, folosit în tratarea diferitelor maladii, se menţionează pe site-ul www.primariatechirghiol.ro.

Încă din anul 1854 există primele înscrisuri despre calităţile terapeutice ale nămolului, atunci când un comandant otoman îşi vindeca braţul bolnav. În 1894 Ministerul Agriculturii şi Domeniilor vinde Societăţii de binefacere Eforia Spitalelor Civile din Bucureşti 100 ha la marginea lacului. Acesta reprezintă şi primul pas în constituirea staţiunii balneare din preajma lacului. Se pun bazele a ceea ce mai târziu va deveni Techirghiol-Eforie şi apoi localitatea de astăzi Eforie Nord, potrivit www.statiuneatechirghiol.ro.

Techirghiolul este cunoscut ca staţiune balneară din anul 1899. Atunci s-a inaugurat Azilul maritim Techirghiol, cu paturi şi instalaţii pentru băi cu nămol. De la începutul secolului XX Techirghiol a devenit un traseu de vacanţă pentru intelectualii vremii, oferind deopotrivă inspiraţie şi tratament.

Efectele terapeutice miraculoase ale nămolului de Techirghiol au devenit renumite. De-a lungul timpului, localnici şi oameni veniţi de pretutindeni au beneficiat de efectele tămăduitoare ale nămolului de Techirghiol, tratându-şi astfel durerile reumatice sau diverse afecţiuni ale pielii. În anul 1924, la Expoziţia Universală de la Paris, nămolul de Techirghiol a primit medalia de aur.

 

 

Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol, 2016.

Foto: (c)  CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO 


Nămolul sapropelic din lac este extrem de util în tratamentul diferitelor afecţiuni. Nămolul se află sub formă sedimentată pe fundul lacului, în anumite zone ale acestuia pe o arie totală de aproximativ 98 ha, într-un strat cu o grosime de cca 0,6 m. Nămolul se foloseşte încălzit pentru diverse proceduri, precum împachetările, şi în amestec cu apa sărată din lac, pentru băi la cadă. Pe plaja amenajată pe malul lacului şi amplasata chiar în faţa Sanatoriului Balnear, nămolul încă se foloseşte, în sezonul cald, pentru oncţiuni. Aceasta este prima şi cea mai veche metodă de tratament cu nămol, folosită încă din secolul al XIX-lea pentru tratament, iniţial în mod empiric, apoi fundamentată ştiinţific
 

 

Foto: (c)  NONA JALBA/AGERPRES FOTO 


În prezent, la Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol se pot trata numeroase afecţiuni: afecţiuni reumatismale degenerative (artroze periferice, spondiloze vertebrale etc.); afecţiuni reumatismale de tip inflamator (poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă, artropatie psoriazică etc.); sechele postraumatice; afecţiuni ale sistemului nervos central şi periferic (nevralgii de orice cauză şi localizare, radiculopatii, hemiplegii, hemipareze, paraplegii, parapareze, scleroza multiplă, boala Parkinson etc.); afecţiuni ginecologice; afecţiuni dermatologice; afecţiuni vasculare periferice. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol beneficiază de existenţa uneia dintre cele mai moderne baze de tratament balneo - fizical - kinetic din ţara noastră, se menţionează pe www.statiuneatechirghiol.ro. Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol a obţinut multiple premii internaţionale, cum ar fi, spre exemplu, medalia de aur Eureka 2002, obţinută la Salonul de Inventică şi Noi Tehnologii de la Bruxelles.

 

Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO 


Băile Reci Techirghiol sunt complet renovate, cu plaja nou amenajată cu vestiare, grupuri sanitare cu duşuri, puncte de prim ajutor, un adevărat loc de recreere şi tratament pentru cea mai mare parte a turiştilor.

 

Foto: (c)  NONA JALBA / AGERPRES FOTO 


Foarte aproape de Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Techirghiol se găseşte Mânăstirea Sfânta Maria, o oază de linişte şi relaxare spirituală. AGERPRES/(Documentare - Ruxandra Bratu; editor: Cerasela Bădiţă, editor online: Andreea Preda)

 

* Explicaţie foto din deschidere: Băile Techirghiol, 2001.

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de către dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Detalii în secţiunea Condiții de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactați Departamentul Marketing – [email protected].

Utilizarea secţiunii Comentarii reprezintă acordul dumneavoastră de a respecta termenii şi condiţiile AGERPRES în ceea ce priveşte publicarea comentariilor pe www.agerpres.ro.

Monitorizare
Setări

DETALII DESPRE TINE

Dacă ai cont gratuit te loghezi cu adresa de email. Pentru a crea un cont gratuit accesează secțiunea “Crează cont”.

Dacă ai cont plătit te loghezi cu username. Pentru a vă crea un cont plătit vă rugăm să contactați:

Dacă nu puteți vizualiza această știre, contactați echipa AGERPRES pentru a vă abona la fluxurile de știri.