SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 5 august
Ortodoxe
Înainte-prăznuirea Schimbării la Faţă a Domnului;
Sf. Cuv. Ioan Iacob de la Neamţ; Sf. Mc. Evsignie; Sf. Nona, mama Sf. Ier. Grigorie Teologul; Sf. Ier. Fabian, episcopul Romei
Greco-catolice
Sf. m. Eusignie; Sf. papă Fabian
Romano-catolice
Sfinţirea Bazilicii "Sf. Maria cea Mare"
Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ (Hozevitul) este pomenit în calendarul creştin ortodox în ziua de 5 august.
Sfântul Ioan Iacob de la Neamţ (Ilie - numele din botez) s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniş, judeţul Botoşani, la 23 iulie 1913, într-o familie de ţărani credincioşi. Între anii 1926-1932, a urmat Gimnaziul "Mihail Kogălniceanu" din Lipcani (Hotin) şi Liceul "Dimitrie Cantemir" din Cozmeni. În 1932, a susţinut examenul de bacalaureat la Cernăuţi.
A intrat ca vieţuitor în obştea Mănăstirii Neamţ, în 1933, iar în 1936 a fost tuns în monahism, primind numele de Ioan. În acelaşi an, a plecat cu alţi doi călugări în Ţara Sfântă, unde s-a închinat mai întâi la Locurile Sfinte din Ierusalim.
În anul 1938 a intrat în obştea monahală a Mănăstirii Sfântul Sava, aflată pe valea Iordanului, unde s-a nevoit vreme de opt ani în diferite ascultări, îngrijitor de bolnavi, paracliser, ghid şi bibliotecar.
A avut astfel posibilitatea de a învăţa bine limbile greacă, arabă şi engleză. În această perioadă a îmbrăcat schima mare, ultima treaptă a monahismului, pe care o primesc monahii care au ajuns la un nivel înalt de îmbunătăţire spirituală.
În 14 septembrie 1947, a fost numit egumen la Schitul românesc Sfântul Ioan Botezătorul de la Iordan, aproape de locul unde s-a botezat Mântuitorul Hristos.
Timp de cinci ani, cât a dus această ascultare, Cuviosul Ioan a săvârşit zilnic sfintele slujbe în limba română, a scris şi tradus numeroase pagini patristice de învăţătură pentru călugări sau pelerini, a compus un bogat volum de versuri duhovniceşti, a înnoit chiliile şi biserica schitului şi, mai ales, viaţa duhovnicească, ostenindu-se mult pentru primirea pelerinilor din ţară.
După câţiva ani, în 1952, s-a retras la Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul, unde a vieţuit timp de opt ani într-o peşteră din apropiere, numită Chilia Sfintei Ana.
La 5 august 1960, fiind foarte bolnav, s-a sfârşit din viaţă, în vârstă de 47 de ani, fiind prohodit şi aşezat chiar într-una din încăperile peşterii.
Potrivit unei tradiţii locale, după 20 de ani, în anul 1980, conducerea Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul a deschis peştera urmând ca osemintele să fie mutate în locul de obşte. Pentru că trupul său a fost găsit întreg şi binemirositor, cu binecuvântarea Patriarhiei Ierusalimului, moaştele Sfântului Ioan au fost puse într-o raclă din lemn de abanos şi aşezate în biserica Mănăstirii Sfântul Gheorghe Hozevitul. Din acea zi, numeroşi pelerini vin să se închine şi să ceară ajutor la racla Cuviosului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat ca sfânt, la 20 iunie 1992, sub numele de "Sfântul Ioan Iacob cel Nou de la Neamţ (Hozevitul)", fiind pomenit în fiecare an la 5 august. (sursă: "Monahismul ortodox românesc", vol. II, 2016) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Cristian Anghelache)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











