ATUNCI ŞI ACUM: Statuia Lupoaicei (Lupa Capitolina)
Una dintre cele mai cunoscute şi cele mai... mutate statui din Bucureşti este cea a Lupoaicei - "Lupa Capitolina". În prezent, statuia este amplasată în piaţeta aflată la capătul dinspre Bulevardul I.C. Brătianu al străzii Lipscani, numită Piaţa Roma.
Istoria acestui monument începe în 1906, când a fost dăruită oraşului Bucureşti de conducerea municipalităţii Romei, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la încoronarea regelui Carol I ca domnitor al României. Este o copie realizată în bronz după celebra statuie originală "Lupa Capitolina", păstrată în ''Museo Nuovo'' din Palazzo dei Conservatori din Roma. Pe lângă Lupoaică, statuia îi reprezintă şi pe gemenii Romulus şi Remulus, întemeietorii legendari ai Romei antice, darul oferit Bucureştilor de Roma reprezentând un simbol al latinităţii poporului român.
.jpg)
Statuia Lupoaicei, Bucureşti, 10 august 1990.
Foto: (c) VIOREL LĂZĂRESCU/Arhiva istorică AGERPRES
Iniţial, monumentul a fost aşezat pe un piedestal din piatră, în Palatul Artelor - o clădire impresionantă construită pe Dealul Filaretului, în locul în care se află în prezent Parcul Carol I (zona dintre actualul amplasament al Arenelor Romane şi cel al Mausoleului). Statuia purta inscripţia S.P.Q.R. (Senatus Populusque Romanus - Senatul şi Poporul Roman).
În 1908, statuia a fost mutată în Piaţa Sfântul Gheorghe (care a primit numele Piaţa Roma), iar în 1931 a fost mutată din nou, pe Dealul Mitropoliei. Odată cu reamenajarea zonei din vecinătatea Pieţei Unirii, statuia a fost mutată, în 1965, în părculeţul din Piaţa Dorobanţi.
.jpg)
Statuia Lupoaicei amplasată în Piaţa Dorobanţi, Bucureşti, 27 februarie 1992.
Foto: (c) MARIAN ILIE/Arhiva istorică AGERPRES
În 1997, cu ocazia vizitei la Bucureşti a prim ministrului italian Romano Prodi, monumentul a fost din nou mutat, în Piaţa Romană (care îşi luase numele de la strada Romană, în prezent strada Mihai Eminescu), fiind aşezată pe un soclu din travertin.
După 13 ani, în 2010, statuia a revenit pe locul unde mai fusese amplasată - în piaţeta aflată la intersecţia dintre Bulevardul I.C. Brătianu cu strada Lipscani, redenumită, ca şi în 1908, Piaţa Roma.

Poza 1 - Statuia Lupoaicei din Bucureşti, 1990/VIOREL LĂZĂRESCU/AGERPRES FOTO/ARHIVA
Poza 2 - Ceremonia amplasării în Piaţa Sf. Gheorghe - al cărei nume a fost schimbat în Piaţa Roma - a monumentului restaurat al Lupoaicei, simbol al legăturii dintre capitalele României şi Italiei, 2010/ANGELO BREZOIANU/AGERPRES/ FOTO
Anterior ultimei sale amplasări, statuia a fost recondiţionată de către Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic. De altfel, figurinele care îi reprezintă pe Romulus şi Remus nu sunt cele originale, din 1906, ci copii ale acelora, întrucât, de-a lungul anilor, micile statuete au fost adesea furate.
Statuia Lupoaicei face parte din patrimoniul monumentelor istorice ale municipiului Bucureşti.
Copii ale statuii "Lupa Capitolina'' există şi în alte oraşe din România şi din lume.
Surse: volumul "Monumente bucureştene" de Şerban Caloianu şi Paul Filip (Editura Regia Autonomă Monitorul Oficial, 2008), site-urile http://metropotam.ro/, http://bucurestifm.ro/, https://bucurestiivechisinoi.ro/, http://enciclopediaromaniei.ro/, http://www.monumenteromania.ro/, https://merg.in/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, redactori Arhiva Foto: Florin Vlădescu, Mihaela Tufega, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
***Explicaţie foto din deschidere: Statuia Lupoaicei, Bucureşti, 10 august 1990.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











