La 1 august este sărbătorită, anual, Ziua tanchiştilor.

Întrevăzând marile posibilităţi ale tancului, România a fost printre primele ţări din sud-estul Europei care s-a orientat spre înzestrarea armatei cu tehnică blindată, această nevoie fiind privită ca izvorând din condiţiile de ordin politico-strategic şi nu pentru a fi la "moda" zilei. Pentru realizarea acestui scop, un moment cu profunde semnificaţii pentru istoria armei tancuri în armata română o constituie înfiinţarea primului batalion de care de luptă. Data constituirii acestuia este incertă. În unele documente de arhivă este semnalată ziua de 1 august 1919, în altele cea de 1 octombrie 1919. Acest prim batalion de care de luptă, cu garnizoana în Mihai Bravu, a constituit de fapt şi prima "subunitate şcolară" a noii arme intrate în dotarea armatei române, potrivit site-ului https://forter.ro/.

Încă din primăvara anului 1919, Ministerul de Război îşi propusese să înfiinţeze atât o şcoală, cât şi un batalion de care de luptă, lucru consfinţit de contractul încheiat de guvernul român cu cel francez, privitor la achiziţionarea unor care de luptă noi. De altfel, pe la jumătatea lunii iulie 1919, comisia de recepţie a carelor de luptă, aflată la Paris, raporta Ministerului de Război că "a încheiat operaţiunile de receptare a materialului blindat şi auxiliar necesar înfiinţării primului batalion de care de asalt".

La scurt timp după înfiinţarea batalionului, constatându-se că terenul de instrucţie de la Mihai Bravu (judeţul Giurgiu) nu era propice desfăşurării instrucţiei, fiind aproape complet desfundat, inexistenţa unei şosele de acces, dar şi greutăţile existente în cazarea oamenilor (spaţiul insuficient asigurării funcţionării atât a şcolii, cât şi a unităţii operative), s-a propus ca subunitatea de tancuri să fie mutată într-o altă garnizoană. Generalul Ion Răşcanu, ministru de Război în acea perioadă, vizitând batalionul şi "constatând starea de lucru mai sus expusă, ordonă ca aceasta să-şi schimbe reşedinţa la Târgovişte, în cazarma regimentului 10 Roşiori". La 4 decembrie 1919, batalionul a început deplasarea către Târgovişte, iar la 6 decembrie, ca urmare a măsurilor organizatorice adoptate de comanda subunităţii, acesta era instalat în noua cazarmă.

Începând cu data 1 ianuarie 1921, prin Înalt Decret nr. 5488 din 25 decembrie 1920, s-a trecut la înfiinţarea primei unităţi de tancuri din armata română, prin transformarea Batalionului Carele de Luptă în Regimentul Carelor de Luptă. Garnizoana noii unităţi a fost stabilită în oraşul Târgovişte. Regimentului Carelor de Luptă i-au revenit atribuţii sporite, atât în ceea ce priveşte instrucţia tanchiştilor, cât şi desfăşurarea instrucţiei în comun cu celelalte arme. Aceasta a impus ca în martie 1928 să se înfiinţeze în cadrul unităţii "biroului instrucţiei", care avea ca atribuţii: studierea şi pregătirea directivelor generale pentru mersul instrucţiei în corp; studierea şi pregătirea aplicaţiilor pe hartă şi în teren pregătirea programului diferitelor trageri cu tot armamentul regimentului, urmărirea şi semnalarea la timp a modului executării programului de instrucţie de către unităţi.

În luna mai a anului 1929 Regimentul Carelor de Luptă a trăit un moment înălţător: primirea Drapelului de luptă. Festivitatea a avut loc la Târgovişte, în curtea cazărmii regimentului, în prezenţa întregului efectiv al unităţii. Cu această ocazie, comandantul s-a adresat militarilor tanchişti, chemându-i să păstreze cu cinste şi onoare Drapelul de luptă al unităţii şi să-l apere cu preţul sacrificiului suprem.

În anii 1936 şi 1937 regimentul a fost dotat cu noi maşini de luptă moderne, importate din Cehoslovacia. Ca urmare a sporirii numărului de tancuri, în organica regimentului a apărut şi cel de-al treilea batalion, atât acesta cât şi celelalte primind denumiri în raport cu materialul din dotare şi anume; Batalionul 1 Care de Luptă "Renault", Batalionul 2 Care de Luptă "R2" (România 2) şi Batalionul 3 Care de Luptă "R2", carele de luptă R2 erau fabricate în uzinele Skoda din Cehoslovacia.

Evoluţia structurilor de organizare, acumulările şi transformările calitative care au loc în cei 20 de ani de existenţă a armei şi noile realităţi politico-militare europene au determinat factorii de decizie ai conducerii militare superioare a ţării să aprecieze că sunt condiţii să se impună înfiinţarea unor noi formaţiuni de care de luptă în armata română. O primă încercare de a dezvolta arma tancuri în armata română s-a făcut prin "legea cu privire la stabilirea cadrelor şi efectivelor armatei", raport din 1932, iar apoi, la 20 aprilie 1934, când era semnat raportul ce însoţea "Instrucţiunile pentru motorizarea armatei", document de o excepţională valoare pentru crearea unor noi unităţi şi mari unităţi de care de luptă în armata română şi înzestrarea lor cu tehnică de luptă modernă. Prin aplicarea noii legi urma să se înfiinţeze încă patru noi regimente de care de luptă. În realitate însă, a fost înfiinţat doar Regimentul 2 Care de Luptă, la 1 noiembrie 1939, cu garnizoana la Târgu Mureş, precizează site-ul https://forter.ro/.

Evoluţia postbelică a tancurilor în armata română a stat sub semnul unor determinări de natură obiectivă şi subiectivă, provenind din mediul politic, economic, ideologic şi militar. Dintre acestea se detaşează însă ca însemnătate: înregimentarea mai întâi totală, apoi parţială a doctrinei şi strategiei militare a României la doctrina şi strategia militară a Tratatului de la Varşovia; tendinţele care s-au manifestat pe plan mondial în dezvoltarea armei tancuri; evoluţia economiei româneşti în general şi în special a industriei acesteia; trecerea la producerea de tancuri şi alte blindate, în cadrul creării şi dezvoltării industriei naţionale de apărare.

Concomitent cu începerea producţiei în serie a tancului românesc, la sfârşitul anilor '70 şi începutul anilor '80, România a importat, într-un număr mic, tancul mijlociu T - 72 din fosta Uniune Sovietică.

Între anii 1987 şi 1988, într-un timp extrem de scurt, s-a reuşit proiectarea şi realizarea prototipului şi a unei serii mici de 5 bucăţi a tancului românesc TR - 125 (P 125). Acesta îngloba cele mai noi realizări ale experienţei cercetătorilor români şi ale industriei naţionale de apărare aflată în perioada de apogeu. Este demn de remarcat că, pe acest tanc, s-au montat cele mai moderne echipamente care erau în curs de experimentare sau asimilare în fabricaţie de industria românească: tunul calibru 125 mm, mecanismul de încărcare automată a tunului, telemetru laser, calculator balistic, luneta pentru tragerile cu noul tun, noul proiector de tip L - 2, instalaţii de avertizare împotriva iluminării cu laser, cu fascicule electromagnetice, de lansare a grenadelor fumigene şi altele. Totodată, s-a reuşit experimentarea şi asimilarea noilor tipuri de muniţie pentru tun, lansatoare de grenade fumigene etc.

Procesul de reformă a organismului militar al României declanşat după anul 1990 a avut consecinţe multiple asupra evoluţiei armei tancuri în armata noastră, nota dominantă a acestora fiind diminuarea rolului tancurilor, sub influenţa tendinţelor în materie de organizare şi înzestrare a trupelor, care se manifestă în cele mai dezvoltate armate ale lumii, mai notează site-ul https://forter.ro/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)