Ortodoxe
Sf. Cuv. Macrina, sora Sf. Vasile cel Mare; Sf. Cuv. Die; Aflarea moaştelor Sf. Cuv. Serafim de Sarov

Greco-catolice
Sf. cuv. Macrina; Sf. cuv. Die

Romano-catolice
Ss. Epafra, ep. m.; Macrina, călug.


Sfânta Cuvioasă Macrina este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 19 iulie.

A fost sora cea mare a Sfinţilor Vasile cel Mare şi Grigorie, episcop al Nyssei. Patru fraţi şi şase surori erau cu toţii, copiii Emiliei şi ai lui Vasile, părinţi cu o situaţie materială deosebită, dar şi cu o viaţă îmbunătăţită.

Sfânta Macrina era de o frumuseţe neobişnuită. "Pentru aceea ea era vrednică de minune; căci, deşi frumuseţea ei era ascunsă, cu toate acestea nu s-a tăinuit, ci mulţi gândeau cum că Macrina avea acel fel de frumuseţe, cum în toată patria ei nu se mai afla" (Vieţile Sfinţilor).

Sfânta a fost logodită de tatăl său cu un tânăr de neam foarte bun, care înainte de căsătorie a murit. Considerând această logodnă ca o cununie adevărată, Sfânta Macrina nu s-a mai căsătorit.

A rămas în casa părintească şi a avut grijă de fraţii săi, de părinţi şi de administrarea averii, destul de mare, a părinţilor săi.

Pe Sfântul Vasile cel Mare, sora sa, Sfânta Macrina, l-a adus pe calea cea adevărată a vieţii.

"Minunata Macrina l-a luat pe Vasile cu dânsa şi, în scurt timp, l-a adus la scopul adevăratei filosofii şi pustnicii. El, cu toate că era înălţat din cugetul filosofiei celei dinafară şi strălucit cu mărimea mai mult decât mulţi stăpânitori, măcar că defăimase vredniciile şi dregătoriile, cu toate acestea cuvioasa l-a făcut pe el să se despartă de strălucirea lumească, să defaime laudele înţelepciunii şi ale învăţăturii din afară şi să vină în viaţa aceasta cea desăvârşită şi să-şi pregătească lui, drumul petrecerii celei îmbunătăţite şi neîmpiedicate (...)" (Vieţile Sfinţilor).

După moartea mamei sale, Emilia, Sfânta Macrina, care oricum ducea o viaţă aproape monahală în casa părinţilor, a întemeiat o obşte de călugăriţe pe o proprietate a familiei aflată în Pont. Aici a murit, pe un pat de scânduri, într-o mare sărăcie, în care vieţuiau călugăriţele, acoperită cu mantia de episcop a fratelui său Sfântul Grigorie.

* Astăzi se pomeneşte aflarea moaştelor Sfântului Cuvios Serafim de Sarov, unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi pe care i-a dat Biserica Ortodoxă Rusă.

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut în 19 iulie 1745. La 17 ani, cu binecuvântarea mamei sale, a intrat în Mănăstirea Sarov, unde a devenit repede un model de ascultare şi virtute monahală.

A fost tuns monah după opt ani de ascultare ca frate în mănăstire, primind numele Serafim ("înfocat", "arzător"). După moartea duhovnicului său, a primit încuviinţarea de a se retrage în singurătate, în adâncul pădurii. Aici şi-a făcut o colibă de lemn, înconjurată de o mică grădină.

În urma unor ispite puternice, a hotărât să lupte ca stâlpnicii de odinioară şi a petrecut o mie de zile şi o mie de nopţi pe o stâncă în picioare, sau îngenuncheat, repetând fără încetare rugăciunea vameşului: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului" (Luca 18, 13). Astfel, Sfântul Serafim a fost eliberat pentru totdeauna de lupta gândurilor.

S-a întors între semenii săi, plin de har şi de lumină, şi a devenit pentru popor un adevărat "apostol", martor şi propovăduitor al Învierii.

Uşa chiliei sale era deschisă tuturor şi avea o bucurie cu totul specială faţă de cei păcătoşi care veneau la el pocăindu-se.

În calendarul creştin ortodox, Sfântul Serafim de Sarov este sărbătorit de două ori, la 2 ianuarie, dată la care sfântul a trecut în veşnicie, şi la 19 iulie, ziua sa de naştere, precum şi ziua când a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Rusă, în 1903.

Canonizarea sa a avut loc în prezenţa familiei imperiale, a numeroşilor ierarhi şi a unei mulţimi de sute de mii de persoane, venite din toate părţile Rusiei.

Moaştele Sfântului Serafim, descoperite în chip minunat în Catedrala Kazanskaya din Sankt Petersburg, au fost mutate în 1991, la mănăstirea din Diveevo, aflată în apropierea oraşului Nijni Novgorod din Rusia. (surse: vol. "Vieţile Sfinţilor"; www.crestinortodox.ro) AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)