Cătălin Drulă a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al USR (fişă biografică)
Cătălin Drulă a câştigat alegerile pentru funcţia de preşedinte al USR cu 71,3% din cele 18.177 de voturi exprimate. Din cei 23.544 de membri cu drept de vot, au votat online 77,2 %. Drulă a obţinut 12.967 voturi. Votul online pentru preşedinţia Uniunii Salvaţi România s-a desfăşurat în perioada 6-10 iulie 2022.
Drulă a avut cinci contracandidaţi: Cătălin Teniţă a obţinut 2.706 voturi (14,8%), Octavian Berceanu 2.041 de voturi (11,2%), George Ungureanu 163 voturi (0,9%), Alexandru Kiss 97 de voturi (0,53%), Miroslav Taşcu Stavre 138 de voturi (0,76%).
Rezultatul alegerilor interne va fi validat de Congresul USR pe 16 iulie 2022, într-o şedinţă online. Mandatul lui Cătălin Drulă la conducerea partidului va fi de patru ani.
* * *
Cătălin Drulă s-a născut la 2 mai 1981.
A urmat cursurile Colegiului Naţional de Informatică "Tudor Vianu" din Bucureşti între anii 1995-1999, potrivit www.cdep.ro. Între 1999 şi 2002, a studiat informatica, devenind licenţiat al Universităţii din Toronto.
În intervalul 2004-2005, a efectuat, la Institutul Naţional de Politehnică din Grenoble, stagiul de cercetare pentru teza de master, într-un program de schimb cu Universitatea din Toronto. În 2005, obţine masterul în informatică la Universitatea din Toronto, cu teza de cercetare "Fast and Energy Efficient Neighbour Discovery for Opportunistic Networking with Bluetooth", conform gov.ro.
A fost fondator şi director executiv al Personal Networks SRL (2006-2008), un startup care a dezvoltat o platformă tehnologică pentru Marketing de Proximitate prin Bluetooth numită "ProxyCast".
A lucrat ca: inginer software şi procesare de semnale digitale la Cresta Technologies (2008-2010); inginer software la Willow Garage (2010-2011); inginer software la Suitable Technologies (2011-2014); inginer de sistem la Zipline (2014-2015).
A lucrat la un sistem de livrare de produse medicale (sânge, plasmă, coagulanţi) cu avioane fără pilot, automatizate, care în prezent este operaţional în Rwanda, conform usr.ro.
În 2016, a fost consilier de stat în cadrul cancelariei prim-ministrului, pe probleme de infrastructură de transport.
La scrutinul parlamentar din 2016, a fost ales deputat USR de Timiş. Până în septembrie 2019, a fost vicelider al grupului parlamentar USR, iar din februarie 2020 până în decembrie 2020 a fost liderul amintitului grup parlamentar. Până în februarie 2020 şi, din nou, în octombrie 2020, a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor. A fost membru în Comisia pentru transporturi şi infrastructură. Până în decembrie 2020, a fost secretarul Grupului parlamentar de prietenie cu Canada.
La alegerile legislative din 2020, a fost ales deputat pe listele USR PLUS Timiş, fiind validat la 21 decembrie 2020. Este preşedinte al Comisiei pentru transporturi şi infrastructură (din februarie 2022), conform www.cdep.ro. Totodată, este membru al Grupurilor parlamentare de prietenie cu Bulgaria, Canada şi Coasta de Fildeş.
Între 23 decembrie 2020 şi 8 septembrie 2021, a fost ministrul Transporturilor şi Infrastructurii în Guvernul Cîţu.
A ocupat, în perioada 7 februarie-10 iulie 2022, funcţia de preşedinte cu atribuţii interimare al USR.
În 2015, a devenit fondator şi director executiv al Asociaţiei Pro Infrastructură, al cărei obiect de activitate este monitorizarea cetăţenească a proiectelor de construcţie de infrastructură de transport. Totodată, este membru al comunităţii peundemerg.ro, dedicată pasionaţilor de infrastructură.
În 2007, a publicat lucrarea "Adaptive energy conserving algorithms for neighbor discovery in opportunistic bluetooth networks" în "IEE Journal on Selected Areas in Communications 25.1". AGERPRES/(Documentare - Horia Plugaru, editor: Cristian Anghelache, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











