30 iulie - Ziua mondială împotriva traficului de persoane (ONU)
Ziua mondială împotriva traficului de persoane este marcată anual la 30 iulie. Această zi a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 68/192, la 18 decembrie 2013, pentru a creşte gradul de conştientizare a situaţiei victimelor traficului de fiinţe umane şi pentru promovarea protecţiei drepturilor lor, potrivit site-ului https://www.un.org/.
În 2022, tema acestei zile este "Victims' Voices Lead the Way", ea punând în centrul campaniei victimele traficului de persoane şi evidenţiind importanţa de a asculta supravieţuitorii traficului de persoane şi de a învăţa ceva din experienţele nefericite ale acestora. Campania îi prezintă pe aceşti supravieţuitori ca pe nişte actori cheie în lupta împotriva traficului de fiinţe umane şi se concentrează asupra rolului crucial pe care ei îl joacă în stabilirea unor măsuri eficiente pentru prevenirea acestei infracţiuni, pentru identificarea şi salvarea victimelor şi susţinerea acestora în drumul către reabilitare.
"Multe victime ale traficului de persoane s-au lovit de ignoranţă sau lipsă de înţelegere în încercările lor de a obţine ajutor. Ei au trecut prin experienţe traumatice post-salvare pe parcursul interviurilor de identificare şi al procedurilor judiciare. Unii s-au confruntat cu revictimizarea, alţii au fost stigmatizaţi ori au primit sprijin inadecvat", precizează site-ul https://www.un.org/.
Învăţarea din experienţele victimelor şi transformarea sugestiilor acestora în acţiuni concrete vor duce la o abordare mai eficientă şi concentrată asupra victimei în lupta împotriva traficului de persoane, mai notează site-ul amintit.
Simbolul campaniei este o inimă albastră, care reprezintă tristeţea persoanelor traficate, dar şi inima rece a traficanţilor care cumpără şi vând semeni.
Traficul de persoane reprezintă o infracţiune prin care sunt exploataţi copii, femei şi bărbaţi în diferite scopuri, inclusiv muncă forţată şi sex. Începând cu 2003, Biroul Naţiunilor Unite pentru combaterea Drogurilor şi a Criminalităţii (UNODC) a adunat informaţii despre peste 220.000 de victime ale traficului de persoane, identificate în întreaga lume. La nivel global, ţările detectează şi raportează tot mai multe victime şi condamnă tot mai mulţi traficanţi, se arată pe site-ul amintit.
"Fiecare ţară din lume este afectată de traficul de persoane, indiferent dacă este o ţară de origine, de tranzit sau de destinaţie pentru victime. Marea majoritate a victimelor identificate ca fiind victime ale traficului de exploatare sexuală şi 35% dintre persoanele traficate pentru muncă forţată sunt femei. Conflictele agravează în continuare persoanele vulnerabile - grupurile armate exploatând civili, iar traficanţii vizând persoane strămutate forţat, potrivit Raportului global UNODC 2018 privind traficul de persoane", notează site-ul https://www.un.org/.
Ziua mondială împotriva traficului de persoane reprezintă un prilej de a îndemna autorităţile din toate ţările la măsuri active, pentru a stopa această infracţiune, prin descoperirea traficanţilor, prin protejarea copiilor vulnerabili, a femeilor şi a bărbaţilor împotriva exploatării, precum şi prin protejarea şi reabilitarea victimelor, menţionează site-ul https://www.un.org/. AGERPRES/(Documentare - Marina Bădulescu, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)
Sursa foto: www.news.un.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











