logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

O PERSONALITATE PE ZI: Creatorul de modă Pierre Cardin

Image

Creatorul de modă Pierre Cardin, un designer vizionar şi pionier al pret-a-porter-ului, s-a născut la San Biaggio di Callatla, lângă Veneţia, la 2 iulie 1922. La vârsta de doi ani a plecat împreună cu familia în Franţa, apoi a crescut la Saint Etienne. În 1945, s-a stabilit la Paris. A urmat studii de arhitectură şi a început să colaboreze cu designeri precum Paquin şi Schiaparelli. Aici i-a întâlnit pe Jean Cocteau şi pe Christian Berard, cu care a proiectat măşti şi costume pentru filme, între care amintim "The Beauty and the Beast" ("La Belle et la Bęte").

În februarie 1946, Pierre Cardin a plecat să lucreze pentru Christian Dior, care avea deja deschisă propria afacere. Potrivit site-ului său oficial, pierrecardin.com, în 1950, şi-a fondat propria casă de modă, la numărul 10 pe rue Richepanse. În 1953, a prezentat prima sa colecţie dedicată doamnelor. Rochia de tip ''bubble'' a devenit un succes imens în întreaga lume. Un prim boutique, purtând numele "Eve", a fost deschis pe rue du Faubourg Saint-Honoré - Paris 8č.

 


Anul 1957 a fost marcat de deschiderea celui de-al doilea magazin destinat bărbaţilor, numit "Adam". A început să creeze cravate colorate şi tricouri imprimate şi a efectuat o vizită în Japonia, devenind primul designer din vest care a căutat surse de inspiraţie în această parte a lumii. A devenit profesor onorific al Şcolii de design Bunka Fukosa. În septembrie 1958, Pierre Cardin a primit premiul "Young Designers" din Boston, SUA. În 1959, a prezentat prima colecţie pentru femei în magazinul ''Printemps'' din Paris, iar anul următor, prima colecţie dedicată bărbaţilor, numită "Cylinder" line - linia "Cilindru" prezentată de un număr de 250 de studenţi francezi.

În 1961, Pierre Cardin a început distribuţia liniilor masculine "ready to wear", urmată, în 1963, de linia feminină "ready to wear". În 1962, a fost fondat premiul Pierre Cardin în Japonia, distincţie acordată de Şcoala de design Bunka Fukosa pentru cel mai bun designer al anului. În 1966, a prezentat prima colecţie dedicată copiilor, prezentată de tripleţi din Paris. În acelaşi an a deschis un boutique pentru bărbaţi şi un studio la etajul şase al clădirii 59, pe rue du Faubourg Saint-Honoré. În 1968, a deschis primul boutique pentru copii, tot pe rue du Faubourg Saint-Honoré, la numărul 8.

În 1970, a avut loc deschiderea "Espace Pierre Cardin" ("Spaţiul Pierre Cardin") la 3 avenue Gabriel, Paris, spaţiu care adăposteşte un teatru, un cinematograf şi o sală de expoziţii, potrivit site-ului oficial, pierrecardin.com. În 1973, a primit "Bazilica Palladiana", un premiu acordat anual unui veneţian de succes. În 1976, a fost distins cu Premiul "Commander of the Order of Merit". Anul 1977 i-a adus Golden Thimble din partea French Haute-Couture pentru cea mai creativă colecţie de sezon, titlu pe care l-a mai câştigat de două ori - în 1979 şi 1982. Tot în 1977 a cumpărat linia de magazine Maxim, pe care a transformat-o în linie proprie de desfacere a creaţiilor sale.

 


În 1978, i-a fost acordat certificatul "Prestige Tourism", distincţie acordată pentru contribuţia la dezvoltarea turismului francez. Între anii 1978-1979, Cardin a fost în China unde a deschis magazine sub nume propriu. Potrivit sursei amintite, în octombrie 1980, a celebrat 30 de ani de activitate la Metropolitan Museum of Art din New York şi a deschis un nou birou pentru a se ocupa de afacerile din America. În anul 1985 a primit Fashion Oscar din partea French Fashion Industry în Paris. Un an mai târziu, a semnat un contract cu Rusia şi a deschis un show-room de 10.000 mp pentru liniile sale "ready to wear". În 1991, a fost distins cu titlul Ambasador de Onoare al UNESCO, numele lui fiind legat de multe acţiuni caritabile.

În cadrul celei de-a 26-a ediţii a Jocurilor Olimpice desfăşurate în Atlanta, (SUA) în 1996, a prezentat colecţia ''Evolution'', inaugurând totodată şi noul său spaţiu de prezentare‚ ''Blue Sky'', destinat grupelor de vârstă cuprinse între 16 şi 25 de ani. În 2000 a lansat revista ''Parfum et Senteurs''. La 25 mai 2007, Pierre Cardin a primit din partea CFDA premiul pentru fashion în New York şi, în 18 noiembrie, a fost distins cu titlul Commander Order pentru merite culturale din partea Principelui de Monaco la Ambasada Monaco din Paris.

 


Pe lângă modă, Pierre Cardin a produs şi un musical intitulat ''Dorian Grey'', inspirat după opera lui Oscar Wilde, premiera având loc în sala La Fenice din Veneţia, în august 2016. ''Dorian Grey'' este un musical care împleteşte muzica pop şi cea clasică, costumele folosite de interpreţi fiind create de Pierre Cardin. Rolul titular în premiera mondială a fost deţinut de Matteo Setti, cunoscut în Italia pentru interpretarea rolului Gringoire în comedia muzicală ''Notre-Dame de Paris''.

Pierre Cardin a fost considerat un adevărat lider în artă, afaceri şi diplomaţie publică. Brand-ul Cardin s-a tranformat într-un imperiu care cuprinde de la haine, parfumuri, genţi de piele, încălţăminte, până la ceasuri, îmbrăcăminte pentru copii, pălării.

S-a stins din viaţă la 29 decembrie 2020, la spitalul american din Neuilly, la vest de Paris. Funeraliile s-au desfăşurat la cimitirul Montmartre din Paris, în cadrul unei ceremonii private. Pierre Cardin a fost înhumat înt-un sicriu negru, în ţinuta de academician în arte frumoase, alături de sabia pe care chiar el a creat-o, având mânerul decorat cu un degetar de croitorie, un ac şi o papiotă de aţă, iar lama, asemănătoare unei foarfece. AGERPRES/ (Documentare - Suzana Cristache Drăgan, editor: Ionela Gavril, editor online: Alexandru Cojocaru)

 

Sursa foto: https://www.britannica.com

Afisari: 62

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Documentare 18-10-2026 11:00

PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova

Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana

Documentare 18-10-2026 10:00

DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)

Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți

Documentare 18-10-2026 08:00

18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane

Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro

Documentare 18-10-2026 03:15

SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie

Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul

Documentare 18-10-2026 03:00

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie

Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 17-10-2026 10:30

FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)

Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d

Documentare 17-10-2026 10:00

17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial

La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co

Documentare 17-10-2026 09:00

17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.

Documentare 17-10-2026 07:30

SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie

Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.

Documentare 17-10-2026 05:30

EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie

Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)

Documentare 16-10-2026 19:24

Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026

Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la

Documentare 16-10-2026 13:49

Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026

Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate

Documentare 16-10-2026 11:12

UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș

Documentare 16-10-2026 10:30

DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară

* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele

Documentare 16-10-2026 10:00

Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)

Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um