La 28 iunie 1922, a început războiul civil irlandez prin atacarea clădirii din granit unde se aflau găzduite principalele instituţii de justiţie din Dublin. Conflictul a durat până la 24 mai 1923.

Atacul a survenit ca urmare a semnării Tratatului anglo-irlandez între Irlanda şi Regatul Unit, din 6 decembrie 1921, pentru soluţionarea unui diferend ce trena de secole. Demersul pentru libertate al irlandezilor a cunoscut numeroase etape de negociere politică înainte de declanşarea conflictului. Părţi din păturile sociale şi elitele irlandeze doreau să rămână în cadrul Regatului Unit iar o altă parte ţintea desprinderea de Londra şi îmbrăţişarea dezideratului independenţei. Tratatul semnat stipula organizarea administrativă a 26 de ţinuturi în Statul Liber Irlandez, care se bucura de un statut în cadrul Commonwealth-ului britanic, şi Irlanda de Nord, care îşi păstra apartenenţa la Regatul Unit. Similar, Armata de Eliberare Irlandeză a împărtăşit diferit semnarea tratatului, o parte - constituită în Armata Liberă de Stat, condusă de Michael Collins - a fost de acord cu prevederile tratatului, iar o altă parte - forţele paramilitare neregulate - respingea înţelegerea semnată şi posibilitatea existenţei unui stat irlandez cu apartenenţă la Regatul Unit.

Cu câteva luni înaintea declanşării atacului, facţiunea forţelor neregulate din cadrul Armatei Republicane Irlandeze, care se opunea semnării tratatului cu Londra, condusă de Rory O'Connor, a preluat controlul asupra stabilimentelor instituţiilor de justiţie din Dublin, denumite generic Four Courts, stabilind cartierul general al confruntării. Generalul Ginger O'Connell, al doilea în structura de comandă a Armatei Naţionale, a fost preluat în custodie de membri forţelor neregulate şi închis în clădirea aflată sub controlul forţelor. Acesta a fost unul dintre momentele care au generat reacţia Guvernului provizoriu care a cerut armatei naţionale să-i îndepărteze pe cei care ocupaseră clădirea, chiar prin folosirea forţei armate.

În data de 28 iunie, circa 500 de soldaţi au încercuit clădirea şi au deschis focul, după adresarea unui ultimatum pentru eliberarea generalului. Pentru declanşarea atacului, generalul Emmet Dalton a hotărât folosirea artileriei, acesta având experienţa luptelor chiar în cadrul IRA şi în timpul luptelor Primului Război Mondial, pe frontul din Franţa. Adjunctul subsecretarului de stat britanic pentru Irlanda, Alfred Cope, şi-a dat acordul pentru furnizarea armamentului. Iniţial, comandantul britanic în Irlanda, generalul Nevil Macready, a refuzat să furnizeze piesele de artilerie, însă după cererea expresă a executivului de la Londra, a transmis echipamentul, potrivit site-ului https://www.irishtimes.com/. Tunurile respective erau specifice navelor de luptă din secolul al XIX-lea şi fuseseră integrate de forţele regale de artilerie britanice, fiind folosite în Primul Război Mondial. Aveau calibru de 84 de mm, putere de foc superioară celor folosite forţele de artilerie franceze (75 mm) şi germane (77 mm). Fuseseră introduse în folosinţă de unităţile de artilerie britanice în 1904 şi au fost valorificate până în 1942. După 24 de ore de bombardament, s-a trecut la atacul infanteriei. Asediul a durat mai puţin de 24 de ore, clădirea fiind ocupată.

Confruntările dintre Armata statului irlandez liber şi facţiunea forţelor neregulate IRA, care se opunea tratatului, au continuat spre partea de sud-vest a teritoriului irlandez, superioritatea tehnică şi logistică a forţelor armatei libere împingând celelalte grupuri antagonice ale IRA. Schimbul de confruntări se transformase într-un adevărat război de gherilă urbană, cu numeroase victime.

Arthur Griffith, fondatorul Sinn Fein, a murit la 12 august 1922, în urma unui atac de cord, moartea sa generând o ripostă nemiloasă a forţelor Armatei libere irlandeze. Kevon O'Higgins avea să ordone executarea a 77 de prizonieri IRA, inclusiv a lui Rory O'Connor, care fusese chiar cavalerul său de onoare, potrivit portalului https://ireland-calling.com/. În replică, facţiunea IRA care se opunea tratatului cu Londra a executat persoane marcante din anturajul opozanţilor, printre care şi pe tatăl lui Kevin O'Higgins, iar casa familiei acestuia a fost arsă.

În cadrul unei întâlniri decizionale a facţiunii neregulate a IRA, din data de 26 martie 1923, s-a stabilit prin vot să fie continuat conflictul. La scurt timp, unul dintre membrii marcanţi a fost ucis, iar alţi doi au fost arestaţi. Comanda grupării a fost preluată de Frank Aiken care a cerut forţelor să pună capăt războiului. În perioada care a urmat încheierii războiului, mii de luptători ai IRA care se opuneau tratatului au fost arestaţi. În detenţie au încercat să declanşeze o rebeliune, însă fără succes, iar la mai puţin de un an, majoritatea celor reţinuţi au fost eliberaţi. Organizaţia IRA avea să fie declarată ilegală în 1931 şi în 1936, conform site-ului www.britannica.com. AGERPRES/(Documentare - Liviu Tatu, editor: Marina Bădulescu, editor online: Alexandru Cojocaru)

Sursa foto: www.theirishstory.com