Ortodoxe
Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie şi fraţii săi; Sf. Mc. Livia

Greco-catolice
Sf. cuv. m. Febronia

Romano-catolice
Inima Neprihănită a Mariei; Sf. Wilhelm, abate


Sfânta Mare Muceniţă Fevronia este pomenită în calendarul creştin ortodox în ziua de 25 iunie.

Sfânta Fevronia a trăit în timpul împăratului Diocleţian (284-305). La vârsta de 20 de ani se afla într-o mănăstire din Sivapol, care se afla în hotarele asirienilor (Orientul Mijlociu), unde egumenă era o rudă a sa, Vriena.

Din mănăstire a fost scoasă în lanţuri şi torturată în privelişte publică de către cei trimişi de împărat pentru a stârpi creştinismul din acea regiune.

Sfânta Muceniţă Fevronia a mărturisit, înaintea autorităţilor, că este creştină. A fost supusă unor chinuri cumplite. În cele din urmă a primit moarte martirică prin tăierea capului, iar bucăţile rămase din trupul ei au fost duse la mănăstire.

În scurt timp a murit şi comandantul acelei expediţii de pedepsire a creştinilor, căci "deodată a căzut asupra lui frică şi spaimă şi a rămas mut. Deci, răcnind foarte tare şi mugind ca un bou, s-a lovit cu capul de un stâlp de marmură ce era acolo şi, sfărâmându-şi capul, a căzut la pământ mort" (Vieţile Sfinţilor).

Martori la tortura înspăimântătoare aplicată Sfintei Mare Muceniţe Fevronia, ceilalţi doi comandanţi ai corpului de oaste, Lisimah şi Prim, au crezut în Hristos şi s-au botezat.

Pomenirea Sfintei Muceniţe Fevronia se făcea în toţi anii în ziua de 25 ale lunii iunie, zi în care sfânta a pătimit pentru Hristos, atunci se făceau şi minuni.

"Căci la cântarea cea de toată noaptea, sfânta muceniţă se arăta, stând în mijlocul surorilor ce cântau, luându-şi locul său de mai înainte. Deci, când au văzut-o pe dânsa la arătarea cea dintâi, toate surorile s-au înfricoşat, iar Vriena a strigat cu glas mare: 'Iată, fiica mea Fevronia, a venit la noi!' Deci, vrând cu dragoste să o cuprindă cu mâinile sale ca o maică, îndată Sfânta Fevronia s-a făcut nevăzută. Din acea vreme nimeni nu mai îndrăznea să se atingă de ceea ce se arăta sau să-i zică vreun cuvânt, decât numai priveau la dânsa cu spaimă şi cu mirare. Din arătarea ei ele simţeau bucurie şi veselie în sineşi; iar inima ei, umplându-se de acea bucurie, lăcrima şi astfel stătea ca la trei ceasuri văzută tuturor, apoi iarăşi se făcea nevăzută" (Vieţile Sfinţilor). AGERPRES/(Documentare - Mariana Zbora-Ciurel, editor: Liviu Tatu)