23 iunie - Ziua funcţionarului public
Ziua funcţionarului public este marcată, în fiecare an, la 23 iunie.
Senatul a votat, la 21 martie 2016, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile. Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcţionarului public român are rolul de a contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici în particular. În expunerea de motive se arată că "prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanţa activităţii acestei categorii profesionale şi acordarea de premii, distincţii, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică, funcţionarii publici vor fi motivaţi să ofere servicii de calitate cetăţenilor, care îşi vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea şi eficienţa serviciilor publice", potrivit www.cdep.ro.
Proiectul de lege privind instituirea Zilei funcţionarului public a fost adoptat de plenul Camerei Deputaţilor, la 8 iunie 2016. Legea 145/2016 prin care data de 23 iunie devine Ziua funcţionarului public a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis la 11 iulie 2016 şi publicată în Monitorul Oficial la 14 iulie 2016.
Ziua funcţionarului public, potrivit Legii 145/2016, poate fi marcată de autorităţile şi instituţiile publice, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, autorităţile şi instituţiile cu acelaşi specific din România pot acorda premii, distincţii, medalii şi titluri onorifice funcţionarilor publici, pentru merite deosebite. Totodată, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot susţine material sau logistic organizarea şi desfăşurarea acestor manifestări. La rândul lor, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători, se mai arată în textul de lege.
Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) este instituţia publică a administraţiei publice centrale care asigură evidenţa şi managementul funcţiei publice şi ale funcţionarilor publici, elaborând cadrele de competenţă, politicile şi strategiile, precum şi proiectele de acte normative în domeniu. Misiunea Agenţiei este aceea de a dezvolta un corp al funcţionarilor publici profesionist, bine pregătit, neutru din punct de vedere politic şi capabil să asimileze şi să îşi însuşească standardele de performanţă de la nivelul Uniunii Europene, în scopul eficientizării administraţiei publice şi îmbunătăţirii raporturilor dintre administraţie şi principalii săi beneficiari, cetăţenii. ANFP funcţionează în subordinea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), fiind condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat şi un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, notează site-ul oficial al instituţiei, www.anfp.gov.ro.
Hotărârea nr. 1.000 din 2 august 2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici şi publicată în Monitorul Oficial nr. 620 din 2 septembrie 2010 a fost republicată în temeiul art. V din Hotărârea Guvernului nr. 620/2010 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a activităţii Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, precum şi pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1.000/2006 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 9 iulie 2010, rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 3 august 2010, dându-se textelor o nouă numerotare, notează http://www.anfp.gov.ro/.
La nivel mondial, Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat, la 20 decembrie 2002, ziua de 23 iunie drept Ziua Naţiunilor Unite pentru administraţie publică, în urma adoptării rezoluţiei 57/277, potrivit site-ului oficial al organizaţiei, https://www.un.org. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea, editor: Ruxandra Bratu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
PERSONALITATEA ZILEI: Fosta jucătoare profesionistă de tenis Martina Navratilova
Legendă a sportului alb, deținătoare a primului loc mondial atât la simplu, cât și la dublu, Martina Navratilova s-a născut la 18 octombrie 1956, în Praga, Cehoslovacia (actuala Republică Cehă), conform martinanavratilova.com. A crescut într-o familie de sportivi, mama sa, Jana
DOCUMENTAR: Dirijorul Horia Andreescu împlinește 80 de ani (18 octombrie)
Ajuns la vârsta de 80 de ani, Horia Andreescu este unul dintre cei mai importanți dirijori români, recunoscut pe plan internațional pentru interpretările sale de referință ale marilor capodopere simfonice semnate de Haydn, Beethoven, Berlioz și Bartok. S-a născut la 18 octombrie 1946, la Brașov, arată site-ul Bibliotecii Județene 'George Bariți
18 octombrie - Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane
Ziua europeană de luptă împotriva traficului de persoane este marcată, la 18 octombrie, în vederea creșterii nivelului de conștientizare a populației asupra acestei forme de crimă organizată. Instituită în anul 2007, ca urmare a recomandării Parlamentului European, precum și a propunerii înaintate de Comisia Europeană, această zi are ro
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 18 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. și Evanghelist Luca; Sf. Mc. Marin cel Bătrân Duminica a 20-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 20-a după Rusalii. Sf. ap. și ev. Luca Romano-catolice Duminica a 29-a de peste an PP Sf. Luca, ev. Sfântul
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 18 octombrie
Este a 291-a zi a anului 2026. Au mai rămas 74 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 34 m și apune la 18 h 27 m. Luna răsare la 14 h 56 m și apune la 23 h 48 m. Luna la Primul Pătrar la 19 h 12 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 'Conacul Executiv' a devenit oficial 'Casa Albă' (17 octombrie 1901)
Președintele Theodore Roosevelt (1901-1909) a preluat mandatul, în urma asasinării președintelui William McKinley (1897-1901), fiind cel mai tânăr președinte de până atunci al SUA, notează https://www.whitehousehistory.org/. Având o familie numeroasă, cu șase copii, întregul etaj d
17 octombrie - Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial
La 17 octombrie, în fiecare an, este marcată, la nivel internațional, Ziua Patrimoniului Cultural Imaterial, dedicată valorizării și protejării tradițiilor, meșteșugurilor, expresiilor artistice și obiceiurilor care definesc identitatea culturală a popoarelor, notează https://www.cnr-unesco.ro/. Co
17 octombrie - Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei (ONU)
Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (ONU), prin rezoluția 47/196 adoptată la 22 decembrie 1992, a declarat ziua de 17 octombrie Ziua internațională pentru eradicarea sărăciei și a invitat toate statele să dedice această zi prezentării și promovării, după caz în contextul național, a unor activități concrete privind eradicarea sărăciei și a lipsurilor.
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 17 octombrie
Ortodoxe Sf. Proroc Oseea; Sf. Cuv. Mc. Andrei Criteanul Greco-catolice Sf. pf. Osea; Sf. cuv. m. Andrei din Creta Romano-catolice Ss. Ignațiu din Antiohia, ep. m.; Osea, profet Sfântul Proroc Osea este pomenit în calendarul creștin ortodox la 17 octombrie.
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 17 octombrie
Este a 290-a zi a anului 2026. Au mai rămas 75 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 07 h 33 m și apune la 18 h 28 m. Luna răsare la 14 h 20 m și apune la 22 h 44 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Săptămâna europeană 12-16 octombrie 2026
Principalul eveniment din spațiul Uniunii Europene a fost reuniunea Consiliului European de la Bruxelles (15-16 octombrie). Agenda europeană a fost dominată de competitivitatea economică, prețurile energiei, sprijinul pentru Ucraina, relațiile comerciale cu China și viitorul buget multianual al UE. Săptămâna Europeană a Regiunilor și Orașelor a fost marcată la
Retrospectiva evenimentelor interne 12-16 octombrie 2026
Depunerea în parlament de către premierul desemnat, Luca Niculescu, a listei de miniștri (PSD și independenți) și a programului de guvernare, stabilirea votului de învestitură pentru data de 20 octombrie, participarea președintelui Nicușor Dan la Consiliul European de toamnă (15-16 oct), precum și la reuniunea Prietenii Coeziunii sau la o discuție trilate
UPDATE Lista miniștrilor și programul de guvernare, depuse la parlament (calendarul formării guvernului)
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a depus, la Parlament, în seara zilei de 15 octombrie, lista cu membrii Guvernului și programul de guvernare. Lista este formată din 18 miniștri, dintre care doi sunt miniștri delegați. Membrii Guvernului propus sunt: * Prim-ministru - Luca Niculescu; * Viceprim-ministru ș
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Ediția a 36-a a Festivalului Național de Teatru București (FNT), program permanent al UNITER și unul dintre cele mai importante evenimente teatrale din România, are loc la București, în intervalul 16-25 octombrie 2026, potrivit https://fnt.ro/. Ediția din acest an cuprinde, pe lângă spectacolele
Cea de-a 36-a ediție a Festivalului Național de Teatru (16-25 octombrie)
Între zilele de 16 și 25 octombrie 2026, are loc Festivalul Național de Teatru, ajuns la ediția cu numărul 36. Timp de zece zile, spectacolele și evenimentele sunt găzduite de teatre și spații culturale din București, arată site-ul oficial al evenimentului, fnt.ro. Tema ediției de anul este '(...)perfect um











