Accidente în care au fost implicate elicoptere militare (cronologie 2001-2022)
La 2 martie 2022, un elicopter IAR 330-Puma care a decolat, în jurul orei 20,21, în misiune de căutare-salvare a aeronavei Mig 21 LanceR a pierdut legătura radio cu turnul de control şi a dispărut de pe radar în jurul orei 20,44, conform MApN. Aparatul s-a prăbuşit şi toţi cei cinci membri ai echipajului şi-au pierdut viaţa, potrivit purtătorului de cuvânt al MApN, Constantin Spînu.
***
21 noiembrie 2014 - Un elicopter militar IAR-330 PUMA aparţinând Ministerului Apărării Naţionale s-a prăbuşit în apropierea municipiului Mediaş, între localităţile Stejărişu şi Mălâncrav, în nordul judeţului Sibiu. Opt militari şi-au pierdut viaţa şi alţi doi au fost răniţi. Elicopterul, de la Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii, se afla în misiune, urmând să participe la un exerciţiu în Poligonul Cincu.
7 martie 2013 - Doi militari şi-au pierdut viaţa, iar alţi trei au fost răniţi, după ce elicopterul IAR 330 PUMA SOCAT în care se aflau s-a prăbuşit în apropierea localităţii Bereşti-Bistriţa, în timpul executării unui zbor în formaţie. Elicopterul aparţinea Flotilei 95 a Forţelor Aeriene Române.
5 iulie 2012 - Un elicopter tip IAR-316 aparţinând Şcolii de aplicaţie pentru Forţele Aeriene "Aurel Vlaicu" Boboc, cu patru persoane la bord, s-a prăbuşit în zona Joiţa, comuna Ziduri, din judeţul Buzău, la 10 kilometri de drumul naţional 2. Toate cele patru persoane aflate la bord au murit după ce aparatul militar de antrenament s-a prăbuşit într-un lan de porumb.
26 iulie 2010 - Un elicopter israelian de transport tip CH-53, care participa la exerciţiul comun aerian româno-israelian Blue Sky 2010, s-a prăbuşit în localitatea Fundata, judeţul Braşov. Potrivit specialiştilor, aparatul s-a izbit frontal de un perete stâncos, probabil din cauza ceţii foarte dense. La bordul aparatului de zbor se aflau şase militari israelieni şi unul român, iar Ministerul Apărării a anunţat că nu există supravieţuitori.
19 iunie 2008 - Un elicopter de tip IAR-316B Alouette al SRI a aterizat de urgenţă şi a fost cuprins de flăcări la baza Grădiştea, în judeţul Giurgiu. La bordul elicopterului se aflau doi membri ai echipajului şi un luptător antitero. Elicopterul executa un exerciţiu de pregătire. Aterizarea forţată a fost cauzată de o defecţiune tehnică. Elicopterul a fost avariat în totalitate, după ce a fost cuprins de flăcări.
7 noiembrie 2007 - Un accident aviatic s-a produs la 7 noiembrie 2007 în localitatea argeşeană Ungheni, soldându-se cu trei militari morţi. În accident a fost implicat un elicopter militar IAR 330 Puma Socat care decolase de la Baza 90 Otopeni şi efectua un zbor de antrenament pe timp de noapte, fără muniţie la bord.
24 octombrie 2006 - Un accident aviatic s-a produs în Argeş, în timpul unui zbor de antrenament efectuat de un elicopter IAR 330 Puma de la Baza 90 Transport Aerian din Bucureşti. Elicopterul efectua un zbor de instrucţie şi nu avea armament sau muniţie la bord. Aparatul de zbor s-a prăbuşit în lacul de acumulare Goleşti din judeţul Argeş. Trei persoane şi-au pierdut viaţa.
17 august 2001 - Un elicopter militar IAR 330 Puma Socat, aparţinând Bazei 61 Aeriene Titu, a fost grav avariat în timpul executării unui zbor de instrucţie în zona aeroportului Boteni. Cei trei membri ai echipajului au fost răniţi. AGERPRES/(Documentare - Cerasela Bădiţă; editor: Liviu Tatu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
2 noiembrie - Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor (ONU)
Ziua internațională de eliminare a impunității pentru crime împotriva jurnaliștilor, marcată în fiecare an la 2 noiembrie, a fost proclamată de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în rezoluția A/RES/68/163, care îndeamnă statele membre să pună în aplicare măsuri concrete care să contracareze cultura actuală a impunității.
SÃRBÃTORI RELIGIOASE - 2 noiembrie
Ortodoxe Sf. Mc. Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Greco-catolice Sf. m. Achindin, Pegasie, Aftonie, Elpidifor și Anempodist Romano-catolice Pomenirea tuturor credincioșilor răposați Sfinții Mucenici Achindin, Pigasie, Aftonie, Elpidi
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 2 noiembrie
Este a 306-a zi a anului 2026. Au mai rămas 59 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 54 m și apune la 17 h 04 m. Luna nu răsare în această zi. Apune la 13 h 57 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost deschis Rainbow Bridge, peste râul Niagara (1 noiembrie 1941)
Rainbow Bridge, cunoscut și sub denumirea Rainbow International Bridge, ce leagă orașele Niagara Falls, unul din Ontario, Canada și celălalt, în New York, Statele Unite, este un pod în arc, fiind o legătură vitală de transport între cele două țări, notează https://www.gpsmycity.com/. Numele său provin
DOCUMENTAR: Luna noiembrie
Luna noiembrie, cunoscută în tradiția populară sub numele de 'Brumar', marchează sfârșitul toamnei și pregătirea pentru un nou anotimp, cel alb și înghețat, al iernii. Este luna a unsprezecea în calendarele iulian și gregorian cu început de an la 1 ianuarie și era luna a noua în calendarul roman cu început de an la 1 martie,
1 noiembrie - Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut
Ziua internațională a sindromului Lennox-Gastaut, o formă rară și severă de epilepsie, este marcată în fiecare an la 1 noiembrie. Inițiativa este susținută de organizații internaționale precum Lennox-Gastaut Syndrome Foundation (LGS Foundation) și de organizații naționale precum Asociația Pacienților cu Epilepsie (ASPERO), pentru a informa publicul larg cu privire la a
1 noiembrie - Ziua radioului național
La 1 noiembrie este marcată Ziua radioului național. În 1928, pe 1 noiembrie, la ora 17:00, se difuza prima emisiune a postului național de radio, cu anunțul 'Alo, alo, aici Radio București!', potrivit www.radioromaniacultural.ro. Primele cuvinte în eter au fost
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 1 noiembrie
Ortodoxe Sf. doctori fără de arginți Cosma și Damian, cei din Asia Duminica a 22-a după Rusalii Greco-catolice Duminica a 22-a după Rusalii. Sf. Cosma ;i Damian, doctori fără plată. (Pomenirea morților) Romano-catolice Toți Sfinții Sfinții doct
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 1 noiembrie
Este a 305-a zi a anului 2026. Au mai rămas 60 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 53 m și apune la 17 h 05 m. Luna răsare la 23 h 01 m și apune la 13 h 28 m. Luna la Ultimul Pătrar la 22 h 28 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: 145 de ani de la nașterea a criticului literar Eugen Lovinescu (31 octombrie)
Eugen Lovinescu, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari români, a contribuit decisiv la modernizarea literaturii române, promovând spiritul critic, sincronizarea cu valorile europene și afirmarea noilor direcții literare. S-a născut la 31 octombrie 1881, la Fălticeni, județul Suceava, fiind al patrulea dintre cei șapte co
FRAGMENT DE ISTORIE: A fost finalizată lucrarea Memorialul Național Muntele Rushmore (31 octombrie 1941)
Memorialul Național Muntele Rushmore este o sculptură impresionată, care prezintă chipurile, înalte de aproximativ 18 metri, a patru președinți americani - George Washington, Thomas Jefferson, Theodore Roosevelt și Abraham Lincoln - ce simbolizează nașterea, creșterea, dezvoltarea și conservarea țării. Cunoscut drept 'Sanctuarul Democrației' din SUA, Muntele Ru
31 octombrie - Ziua internațională a Mării Negre
La 31 octombrie, în fiecare an, este marcată Ziua internațională a Mării Negre, prin care se evidențiază importanța deosebită pe care o are acest ecosistem, ca sursă de viață și ca resursă pentru activitățile maritime. În urmă cu 30 de ani, la această dată, era semnat, la Istanbul, primul Plan Strategic de Acțiune pentru Reabilitarea și Protecția Mării Negre, doc
31 octombrie - Ziua mondială a orașelor (ONU)
Ziua mondială a orașelor este marcată, anual, la data de 31 octombrie, sub genericul 'Better City, Better Life'. Ziua mondială a orașelor încheie manifestarea 'Octombrie Urban', care se desfășoară anual între 1 și 31 octombrie, arată site-ul https://unhabitat.org/. În 2026,
31 octombrie - Ziua Arhivelor Naționale
Ziua Arhivelor Naționale este marcată, în fiecare an, la 31 octombrie. În 1862, la această dată, domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) semna decretul de înființare a Direcției Generale a Arhivelor Statului din București (din 1996, Arhivele Naționale ale României) prin unificarea Arhivelor Statului din Țara Românească și Moldova, în su
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 31 octombrie
Ortodoxe Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah Greco-catolice Sf. ap. Stahie, Apelie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis, din cei 70; Sf. m. Epimah Romano-catolice Sf. Alfons Rodriguez, călug. Sfinții Apostoli Apeli












