La 19 noiembrie 1946 au fost organizate primele alegeri parlamentare postbelice, care au fost precedate de o susţinută campanie electorală a Blocului Partidelor Democrate (B.P.D.), în timp ce activitatea politică şi propaganda electorală a Opoziţiei, reprezentată de partidele istorice Partidul Naţional-Ţărănesc şi Partidul Naţional Liberal, a fost limitată, anihilată şi obstrucţionată de autorităţi, întrunirile ei fiind atacate de comunişti cu unităţi înarmate, soldate cu morţi şi răniţi, nepermiţându-i-se să-şi exprime programul şi să îşi afişeze listele de candidaţi, notează lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Între septembrie 1944 şi martie 1945, România a fost condusă de guverne având în frunte pe generalii Constantin Sănătescu şi, respectiv, Nicolae Rădescu, în care au fost incluşi şi reprezentanţi ai Partidului Comunist Român (P.C.R.). Începând din octombrie 1944, România intrase în sfera de influenţă sovietică, în urma înţelegerii sovieto-britanice de la Moscova.

Foto: (c) historia.ro

În acest context, la 27 februarie 1945, a sosit în ţară A.I. Vîşinki, adjunctul ministrului de Externe al URSS, Viaceslav Molotov, care a exercitat presiuni şi a dat un ultimatum regelui Mihai I pentru a accepta un guvern controlat de comunişti. Toate încercările suveranului de a păstra o formulă de coaliţie politică autentică au eşuat, din cauza opoziţiei P.C.R., sprijinit de Vîşinski. Dezarmarea trupelor române din Capitală, la ordinul autorităţilor sovietice, l-a determinat pe regele Mihai I să accepte ca Petru Groza să formeze un nou guvern, în urma promisiunilor de a se restabili administraţia română în Transilvania şi a se aplica mai suplu condiţiile de armistiţiu. La 6 martie 1945 a avut loc instaurarea regimului pro-comunist, prin constituirea guvernului Petru Groza, controlat în totalitate de P.C.R. Câteva zile mai târziu, la 9 martie, a avut loc restabilirea administraţiei româneşti în Transilvania de Nord.

În cadrul Conferinţei miniştrilor de externe ai URSS, SUA şi Marii Britanii de la Moscova, din 16-25 decembrie, care a dezbătut probleme ale organizării lumii postbelice, s-a hotărât includerea în guvernul Groza, ca o condiţie a recunoaşterii acestuia de către cele două state, a câte unui reprezentant al Partidului Naţional-Ţărănesc şi al Partidului Naţional Liberal, şi organizarea de alegeri parlamentare libere. În fapt, guvernele de la Washington şi Londra au recunoscut regimul impus României de Moscova, la 6 martie 1945. La 31 decembrie, a sosit la Bucureşti, Comisia Aliată Tripartită, formată din A.I. Vîşinski, A. Harriman, ambasadorul SUA la Moscova, şi Sir Archibald Clark-Kerr, ambasadorul Marii Britanii la Moscova, pentru a pune în aplicare deciziile Conferinţei de la Moscova.

La 7 ianuarie 1946, cei doi reprezentanţi ai partidelor de opoziţie, Emil Haţieganu (P.N.Ţ.) şi Mihai Romniceanu (P.N.L.), cooptaţi în guvernul Groza, în funcţia de miniştri secretari de stat fără portofoliu, au depus jurământul în faţa regelui Mihai I şi a primului-ministru, Petru Groza. Astfel, a luat sfârşit "greva regală", suveranul reluând legăturile oficiale cu guvernul comunist.

La şedinţa Consiliului de Miniştri din 8 ianuarie, primul-ministru Petru Groza a propus spre aprobare îndeplinirea integrală a hotărârilor Conferinţei de la Moscova: organizarea de alegeri generale legislative în cel mai scurt timp posibil; asigurarea libertăţilor acestor alegeri, care vor fi făcute pe baza sufragiului universal şi secret, cu participarea tuturor partidelor democratice şi antifasciste, care vor avea dreptul să îşi prezinte candidaţii; asigurarea libertăţii presei, a cuvântului, a religiei, a dreptului de asociere. Contrar obligaţiilor asumate în şedinţa de guvern, P.C.R. a instituit un control asupra vieţii culturale şi a aplicat o cenzură severă, prin promulgarea la 5 martie, a Legii privind transformarea Ministerului Propagandei în Minister al Informaţiilor cu misiunea "de a dirija, organiza şi controla toate acţiunile de informare prin presă, radio, film etc.". Organele de execuţie erau: Direcţia presei, Direcţia relaţiilor cu străinătatea, Direcţia culturală, Direcţia cinematografică, Direcţia contenciosului, Direcţia contabilităţii, Direcţia administrativă şi a serviciilor regionale. Sub tutela sa se afla Oficiul Naţional de Turism (O.N.T.), Oficiul Naţional Cinematografic, Societatea Română de Radiodifuziune, Societatea Naţională de Editură şi Arte Grafice "Dacia Traiana" şi Editura de Stat.

Constituirea Blocului Partidelor Democrate (B.P.D.), alianţă electorală alcătuită din P.C.R., P.S.D., P.N.L. - Gh. Tătărescu, P.N.Ţ. - Anton Alexandrescu, Frontul Plugarilor şi P.N.P. a avut loc la 17 mai, fiecare partid păstrându-şi ideologia şi programul propriu. Platforma-Program, dată publicităţii la 20 mai, prevedea: asigurarea regimului democratic în cadrul monarhiei constituţionale; respectarea libertăţii individuale; respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti; libertatea cuvântului, a scrisului, a întrunirilor şi a dreptului de asociere, libertatea religioasă; apărarea şi întărirea proprietăţii individuale asupra pământului; democratizarea aparatului justiţiei şi a legislaţiei; stimularea iniţiativei particulare şi folosirea resurselor interne în economie ş.a. De cealaltă parte, partidele istorice nu au putut ajunge la un acord de colaborare, atât Partidul Naţional-Ţărănesc cât şi Partidul Naţional Liberal se pronunţau pentru un regim "monarhic constituţional", potrivit lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)" (vol. IV, Mihai I, Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, 2004).

Guvernele SUA şi Marii Britanii adresează guvernului Groza, la 27 mai, o notă, în care protestează împotriva gravelor încălcări ale drepturilor şi libertăţilor democratice în România (libertatea presei, a întrunirilor, instituirea cenzurii etc.). La 1 iunie, în nota de răspuns a guvernului român se arată că acesta se pregăteşte de organizarea de alegeri cât mai repede, că a luat măsuri pentru garantarea libertăţilor democratice, menţionând în acest sens că partidele de opoziţie au la dispoziţie 16 ziare etc. La 14 iunie, guvernele american şi britanic au răspuns considerând nota guvernului Groza nesatisfăcătoare şi conţinând "o serie de inexactităţi".

Manifeste electorale comuniste: „Maniu la arat“ și “Maniu cavalerist“

Foto: (c) historia.ro

Decretul-lege privind alegerile pentru Adunarea Deputaţilor a fost promulgat la 15 iulie şi prevedea, următoarele: dreptul de vot este universal, egal, direct şi secret pentru toţi cetăţenii ţării de la vârsta de 21 de ani în sus (este acordat pentru prima dată în istoria României dreptul de a alege şi a fi ales pentru femei şi militari); s-a desfiinţat Senatul şi s-a înfiinţat Adunarea Deputaţilor, parlament unicamercal, în care puteau fi aleşi deputaţi cetăţeni de peste 25 de ani (femei, militari, funcţionari publici etc.). A fost desfiinţată "prima electorală", introdusă în 1926, mandatele fiind repartizate în funcţie de numărul de voturi obţinut de fiecare partid politic; s-a limitat competenţa magistraţilor sporindu-se, în schimb, rolul factorilor administrativi şi politici.

Cele trei mari partide de opoziţie Partidul Naţional-Ţărănesc, Partidul Naţional-Liberal şi Partidul Social-Democrat Independent, prin reprezentanţii lor, respectiv, Iuliu Maniu, Constantin I.C. Brătianu şi Constantin Titel-Petrescu, au încheiat un acord pentru apărarea libertăţilor democratice, care a fost dat publicităţii la 21 octombrie, în care se arăta că "guvernul Groza a instituit un regim de adevărată tiranie, sugrumând toate libertăţile democratice" şi că în aceste condiţii, cele trei partide "socotesc de a lor datorie să-şi sincronizeze toate eforturile pentru apărarea drepturilor ţării, pe temeiul acordurilor şi convenţiunilor internaţionale care se referă la România. Aceste partide vor acţiona în comun pentru împiedicarea abuzurilor electorale şi a furturilor de urne, pe care guvernul le pregăteşte pentru alegerile care vin".

La 28 octombrie, guvernele Marii Britanii şi SUA, prin reprezentanţii lor la Bucureşti, au remis guvernului român noi note diplomatice prin care au atras atenţia asupra faptului că Legea electorală adoptată "nu corespunde întocmai concepţiei democratice" şi asupra neregulilor săvârşite în desfăşurarea campaniei electorale, în care membrii opoziţiei "sunt neîncetat supuşi unor acte de intimidare", creându-se astfel "impresia că autorităţile române încearcă să câştige alegerile prin diverse metode de falsificare, acum, înainte ca alegerile să fi avut loc". Gheorghe Tătărescu, viceprim-ministru şi ministru al Afacerilor Străine răspunde, în numele guvernului, calificând notele drept "o serioasă atingere a suveranităţii României şi o imixtiune directă în afacerile ei interne".

Primele alegeri parlamentare postbelice au fost organizate pentru a legitima prin vot puterea comunistă. După încheierea numărării voturilor, în condiţiile prefigurării unei victorii categorice a Opoziţiei asupra B.P.D.-ului, la sugestia sovieticilor, guvernanţii au recurs la forţă, alungând din centrele de votare pe reprezentanţii Opoziţiei şi au întocmit cu totul alte liste cu rezultatele votării, iar buletinele de vot au fost arse în întreaga ţară imediat după numărarea lor. Potrivit comunicatului oficial din 22 noiembrie 1946, rezultatul definitiv al alegerilor a fost următorul: din totalul de 414 mandate, B.P.D. - 347 mandate, Partidul Naţional-Ţărănesc - 33 mandate; Uniunea Populară Maghiară (prezentă în alegeri pe listă independentă) - 29 mandate; Partidul Naţional Liberal - 3 mandate; Partidul Ţărănesc-Democrat - 2 mandate. Guvernele american şi britanic au considerat rezultatele alegerilor ca "un complet fals" iar guvernul român "era implicat în alegeri în acelaşi mod în care a pregătit alegerile", în total dezacord cu promisiunile făcute. Ca urmare a falsificării rezultatelor alegerilor, conducerea PNŢ şi PNL a anunţat printr-un comunicat retragerea din guvern a celor doi miniştri secretari de stat: Emil Haţieganu şi Mihail Romniceanu, arată lucrarea "Istoria României în date" (Editura Enciclopedică, 2003).

Nicolae Ceaușescu la un miting electoral, în 1946 .

Foto: (c) historia.ro

La 20 noiembrie 1946, în Memoriul adresat preşedintelui Comisiei Centrale Electorale, în care au prezentat abuzurile şi ilegalităţile autorităţilor, liderul ţărănist Iuliu Maniu şi cel liberal Constantin I.C. Brătianu au ajuns la concluzia că "guvernul a falsificat rezultatul alegerilor cu mult înainte de votare. Având în vedere toate acestea, declarăm că întreaga responsabilitate pentru această imensă falsificare revine tuturor acelor care au comis fapte ce au dus la falsificarea alegerilor, sau care, deşi informaţi asupra faptelor, nu au luat măsurile necesare remedierii situaţiei".

Pe baza rezultatelor obţinute în alegerile parlamentare, la 29 noiembrie, a avut loc remanierea guvernului. Comuniştii au primit pe lângă ministerele deţinute anterior (Justiţie, Afaceri Interne, Comunicaţii) şi Ministerul Industriei şi Comerţului, titular al postului fiind secretarul general al C.C. al P.C.R., Gh. Gheorghiu-Dej. Dr. Petru Groza a rămas în continuare în funcţia de preşedinte al Consiliului de Miniştri, iar vicepreşedinte, Gh. Tătărescu. Gruparea PNL-Tătărescu a deţinut în guvernul remaniat portofoliile Externelor, Finanţelor, Cultelor şi Lucrărilor Publice, pierzând portofoliul Ministerului Industriei şi Comerţului, ceea a însemnat reducerea influenţei liberale asupra politicii economico-sociale a guvernului şi asupra activităţii parlamentare.

La 1 decembrie 1946 a avut loc deschiderea, la Bucureşti, a Sesiunii primului parlament postbelic. Deputaţii naţional-ţărănişti nu au participat la lucrările Adunării Deputaţilor, în semn de protest faţă de modul cum s-au desfăşurat alegerile şi faţă de rezultatul falsificat al acestora. De cealaltă parte, prezenţa şi mesajul regelui Mihai I au fost interpretate ca o validare a rezultatului scrutinului, dar şi ca o subminare a şanselor Opoziţiei de a convinge Marile Puteri să anuleze alegerile declarându-le falsificate. De altfel, regele Mihai I nu a avut de ales. Potrivit Constituţiei, putea amâna cu o lună deschiderea Parlamentului, după care deputaţii îşi puteau începe lucrările şi fără prezenţa suveranului.

La sfârşitul anului 1946 şi în prima jumătate a lui 1947 au avut loc diverse acţiuni asupra vieţii economice şi social-politice a ţării, care au vizat, între altele: instaurarea controlului de stat asupra vieţii economice, limitarea posibilităţilor de acţiune ale marii burghezii, consolidarea poziţiilor Partidului Comunist Român, îngrădirea activităţii partidelor Naţional-Ţărănist şi Naţional Liberal şi scoaterea lor de pe scena politică românească. Sub diferite pretexte, au fost arestate numeroase persoane, fără a li se intenta proces. Iuliu Maniu a cerut unui grup de fruntaşi naţional-ţărănişti să plece în străinătate pentru a informa Occidentul despre situaţia din România. Serviciul Secret de Informaţii a aflat despre această iniţiativă, astfel că, în dimineaţa zilei de 14 iulie 1947, grupul în frunte cu Ion Mihalache a fost arestat chiar în momentul în care se pregătea să urce în avionul aflat la Tămădău (jud. Ilfov), conform lucrării "Istoria românilor în timpul celor patru regi (1866-1947)" (vol. Iv, Mihai I, Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, 2004).

Acesta a fost pretextul pentru scoaterea în afara legii a Partidului Naţional-Ţărănesc, acuzat de complot împotriva guvernului României, trădare naţională etc. La 29 iulie 1947, Adunarea Deputaţilor a ratificat hotărârea Consiliului de Miniştri privind dizolvarea Partidului Naţional-Ţărănesc. În aceste împrejurări, şi Partidul Naţional Liberal, condus de C.I.C. Brătianu, s-a destrămat din punct de vedere organizatoric, încetându-şi practic activitatea la mijlocul anului 1947. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Liviu Tatu, editor online: Andreea Preda)

Sursa foto din deschidere: rfi.ro