29 octombrie - Ziua Autorităţii Electorale Permanente
La 29 octombrie este marcată Ziua Autorităţii Electorale Permanente. La această dată, în 2003, a fost adoptată în Parlament Legea de revizuire a Constituţiei României din 1991, prin care, la art. 73 alin. (3) lit. a), se introducea Autoritatea Electorală Permanentă ca instituţie nouă, potrivit https://www.roaep.ro/.
Prin Ordinul nr. 993 din 3 septembrie 2019 semnat de preşedintele AEP, Constantin-Florin Mituleţu-Buică, şi publicat în Monitorul Oficial nr. 728 din 4 septembrie 2019, s-a instituit ziua de 29 octombrie drept Ziua Autorităţii Electorale Permanente. Potrivit acestui ordin, "structurile de specialitate ale Autorităţii Electorale Permanente pot organiza activităţi festive, sesiuni de comunicări ştiinţifice, conferinţe, seminare, mese rotunde, lansări de carte, expoziţii şi alte asemenea acţiuni de promovare a rolului şi imaginii instituţiei pe plan naţional şi internaţional". Totodată "se pot acorda diplome, premii sau distincţii, în condiţiile prevăzute la art. 10 alin. (2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, aprobat prin Hotărârea Birourilor permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului nr. 2/2019". Conform acestui articol din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, "preşedintele poate acorda diplome, premii şi distincţii stabilite prin ordin, pentru merite în activitatea în domeniile de competenţă ale Autorităţii sau pentru performanţe profesionale deosebite în cadrul Autorităţii".
În 2019, a avut loc prima aniversare a Autorităţii Electorale Permanente, în cadrul unui eveniment organizat la sediul instituţiei. Totodată, au fost marcaţi cei 100 de ani de la alegerile pentru primul Parlament al României Mari, care s-au desfăşurat în perioada 2-9 noiembrie 1919, prin lansarea a două lucrări: "1919. Primele alegeri parlamentare din România Mare" şi "1919. Primele alegeri parlamentare din România Mare - Culegere de acte normative", potrivit unui comunicat de presă al AEP transmis AGERPRES.
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) este o instituţie administrativă autonomă cu personalitate juridică şi cu competenţă generală în materie electorală, care are misiunea de a asigura organizarea şi desfăşurarea alegerilor şi a referendumurilor, precum şi finanţarea partidelor politice şi a campaniilor electorale, cu respectarea Constituţiei, a legii şi a standardelor internaţionale şi europene în materie, se arată pe site-ul https://www.roaep.ro/.
De la înfiinţarea sa, prin Legea nr. 286/2003, atribuţiile Autorităţii Electorale Permanente au fost modificate prin acte normative succesive. Organizarea şi funcţionarea Autorităţii sunt prevăzute de Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, cu modificările şi completările ulterioare, şi de Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de Regulamentul de organizare şi funcţionare a Autorităţii Electorale Permanente, din 17 aprilie 2019 (actul a intrat în vigoare la 22 aprilie 2019).
AEP îşi desfăşoară activitatea cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii, transparenţei, eficienţei, profesionalismului, responsabilităţii, sustenabilităţii, predictibilităţii şi legitimităţii. De la înfiinţarea sa au fost create Registrul electoral şi Corpul experţilor electorali, s-a implementat sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal SIMPV, s-a lansat portalul www.votstrainatate.ro.
Autoritatea Electorală Permanentă este membru de drept al Asociaţiei Oficialilor Electorali Europeni (ACEEEO), Asociaţiei Mondiale a Organismelor Electorale (A-WEB) şi Reţelei de Competenţe Electorale Francofone (RECEF), organisme internaţionale din domeniul electoral. Totodată, AEP are memorandumuri de cooperare internaţională semnate cu Regatul Haşemit al Iordaniei, Republica Moldova, Albania, Libia, Ucraina, Tunisia, fiind şi partener al Uniunii Studenţilor din România şi al Ligii Studenţilor Români din Străinătate, potrivit https://www.roaep.ro/.
AEP a primit Distincţia anului 2018 pentru activitatea întreprinsă în acelaşi an pentru primul proiect de asistenţă electorală implementat de România în calitate de stat donator, în cadrul Ceremoniei de decernare a premiilor electorale internaţionale organizate de Centrul Internaţional pentru Studii Parlamentare, care a avut loc în Accra, Ghana. De asemenea, s-a bucurat de recunoaştere internaţională la Gala Premiilor Electorale Internaţionale 2020, conferite de Centrul Internaţional pentru Studii Parlamentare (ICPS) pentru activitatea desfăşurată în 2019, la care a obţinut cinci distincţii, după cum urmează: Marele premiu acordat celui mai bun organism electoral al anului 2019; Locul I la categoria Management electoral; Promovarea cooperării la nivel mondial în domeniul electoral; Implicarea cetăţenilor; Ergonomie electorală. AGERPRES/(Documentare - Irina Andreea Cristea; editor: Ruxandra Bratu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent), învestită ministru al Culturii (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ioana Ruxandra Victoria Ciocan (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Culturii. *** Ioana Ruxandra Victoria Ciocan este licențiată în Arte, profilul Arte plastice și decorative, Specializarea Grafică,
Sorin Gabriel Ionescu (independent), învestit ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sorin Gabriel Ionescu (independent) urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Învățământ preuniversitar. *** Sorin-Gabriel Ionescu, profesor de istorie, directorul Colegiului Național Bănățean din T
Valentin Sorin Costreie (independent), învestit ministru al Educației și Cercetării (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Valentin Sorin Costreie (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Educației și Cercetării. *** Valentin Sorin Costreie a urmat cursurile Facultății de Filosofie a Universității din București unde a obținut li
Alexandru-Florin Rogobete (PSD), învestit ministru al Sănătății (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Florin Rogobete (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Sănătății. *** Alexandru-Florin Rogobete s-a născut la 21 aprilie 1991, conform https://www.cdep.ro/. Absolvent al Facultății de Chim
Marcel-Alexandru Stoica (PSD), învestit ministru al Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Marcel-Alexandru Stoica (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. *** Marcel-Alexandru Stoica a studiat la Liceul Teoretic 'Radu Vlădescu' din localitatea Păt&
Petre-Florin Manole (PSD), învestit ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Petre-Florin Manole (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale. *** Petre-Florin Manole s-a născut la 6 octombrie 1983. A urmat Colegiul Național &
Costinel Bogdan Dumitru (independent), învestit ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Costinel Bogdan Dumitru (independent), urmează să preia portofoliul de ministru delegat pentru Digitalizare și Inteligență Artificială. *** Bogdan Dumitru are un masterat în Matematică, Informatică (septembrie 1995 - i
Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD), învestit ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Alexandru-Mihai Ghigiu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene. *** Alexandru-Mihai Ghigiu s-a născut la 19 ianuarie 1989. Este absolvent al Facultății de Admini
Natalia-Elena Intotero (PSD), învestită ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Natalia-Elena Intotero (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Mediului, Apelor și Pădurilor. *** Vicepreședintele Camerei Deputaților (din 1 sept. 2025), deputata PSD Natalia-Elena Intotero s-a născut la 14 ianuar
Florin-Ionuț Barbu (PSD), învestit ministru al Agriculturii și Dezvoltării Rurale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Florin-Ionuț Barbu (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. *** Florin-Ionuț Barbu s-a născut la 4 septembrie 1980. A absolvit Facultatea de Științe Economice, specia
Dumitru Chisăliță (independent), învestit ministru al Energiei (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Dumitru Chisăliță (independent) urmează să preia portofoliul de ministru al Energiei. *** Dumitru Chisăliță s-a născut la 23 august 1973, potrivit www.romgaz.ro. A absolvit Facultatea de Inginerie, Universitat
Daniel-Cătălin Zamfir (PSD), învestit ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Daniel-Cătălin Zamfir (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. *** Senatorul social-democrat Daniel-Cătălin Zamfir, liderul grupului PSD din Senat, s-a năs
Ștefan-Radu Oprea (PSD), învestit ministru al Apărării Naționale (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Ștefan-Radu Oprea (PSD) urmează să preia portofoliul Ministerului Apărării Naționale. *** Fostul Secretar General al Guvernului (iun. 2025 - apr. 2026) Ștefan-Radu Oprea este licențiat în inginerie mecanică și electric
Radu Marinescu (PSD), învestit ministru al Justiției (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Radu Marinescu (PSD) urmează să preia portofoliul de ministru al Justiției. *** Radu Marinescu s-a născut la 25 mai 1973 și este licențiat al Facultății de Drept 'Nicolae Titulescu', Universitatea din Craiova (1991-1
Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent), învestit ministru al Afacerilor Externe (fișă biografică)
Guvernul Luca Niculescu a fost învestit, la 20 octombrie 2026, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. Sebastian-Dănuț Neculăescu (independent) urmează să preia portofoliul Ministerului Afacerilor Externe. *** Sebastian-Dănuț Neculăescu este diplomat de carieră, activând în Ministerul Afacerilor Externe al Rom&aci
