Evoluţia COVID-19 în România şi în lume până la 25 octombrie 2021
În intervalul 18-25 octombrie 2021, în România s-au înregistrat 103.714 cazuri noi de infecţie cu noul coronavirus, în creştere faţă de săptămâna anterioară (101.613). În acest interval, s-au înregistrat noi recorduri zilnice de la începutul epidemiei în ţara noastră. Astfel, recordul absolut de infectări la 24 de ore s-a raportat la data de 19 octombrie, când au fost înregistrate 18.863 de cazuri. În aceeaşi zi, s-a înregistrat şi un nou record de decese: 561. Şi la nivel mondial, numărul cazurilor şi cel al deceselor au fost în uşoară creştere faţă de intervalul anterior, 11-18 octombrie 2021.
Evoluţia COVID-19 în România până la 25 octombrie 2021
Până la data de 25 octombrie 2021, în România au fost confirmate 1.571.115 cazuri de COVID-19, în ultimele 24 de ore fiind înregistrate 9.187 de cazuri. Au fost declaraţi vindecaţi 1.331.225 de pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 25 octombrie 2021, ora 13.00.
Până la data menţionată, 44.980 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au murit. Un număr de 301 decese a fost raportat de către INSP în ultimele 24 de ore la pacienţi infectaţi cu virusul SARS-CoV-2, potrivit GCS (dintre acestea, 2 decese au fost anterioare).
În unităţile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 20.962. Dintre acestea, 1.855 sunt internate la ATI. Din totalul pacienţilor internaţi, 515 sunt minori, 474 fiind internaţi în secţii şi 41 la ATI.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 10.171.955 de teste RT-PCR şi 4.195.670 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.604 teste RT-PCR (8.173 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 3.431 la cerere) şi 19.694 de teste rapide antigenice.
Evoluţia COVID-19 în România în intervalul 18-25 octombrie 2021: 103.714 cazuri noi; între 261 şi 561 de decese noi pe zi
În intervalul 18-25 octombrie 2021, numărul cazurilor confirmate pozitiv cu noul coronavirus a crescut până la 1.571.115 cazuri în 25 octombrie 2021, de la 1.467.401 în 18 octombrie.
Evoluţia pe zile a cazurilor în intervalul 18-25 octombrie 2021: 18 oct. - 10.141 cazuri; 19 oct. - 18.863; 20 oct. - 17.158 cazuri; 21 oct. - 16.110 cazuri; 22 oct. - 15.410 cazuri; 23 oct. - 15.261 cazuri; 24 oct. - 11.725 cazuri; 25 oct. - 9.187 cazuri.
Numărul deceselor la 24 de ore, în intervalul 18-25 octombrie 2021, a oscilat între 261 şi 561.
Evoluţia COVID-19 în România, în ultimele aproximativ trei luni: intervalul 18-25 octombrie, în creştere uşoară faţă de 11-18 octombrie 2021
În intervalul 18-25 octombrie s-au înregistrat 103.714 cazuri, în creştere faţă de săptămâna anterioară (101.613).
Evoluţia numărului de cazuri noi, pe săptămâni, în ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei: săptămâna 28 iun.-5 iul. - 312 cazuri; săptămâna 5-12 iul. - 296 cazuri; săptămâna 12-19 iul. - 403; săptămâna 19-26 iul. - 698; săptămâna 26 iul.-2 aug. - 1.102; săptămâna 2-9 aug. - 1.622; săptămâna 9-16 aug. - 2.409; săptămâna 16-23 aug. - 3.831; săptămâna 23-30 aug. - 6.112; săptămâna 30 aug.-6 sept.: 9.591; săptămâna 6-13 sept. - 15.610; săptămâna 13-20 sept. - 29.399; săptămâna 20-27 sept. - 47.709; săptămâna 27 sept. - 4 oct. - 74.358; săptămâna 4-11 oct. - 91.669; săptămâna 11-18 oct. - 101.613; săptămâna 18-25 oct.: 103.714.
Evoluţia numărului de decese noi, pe săptămâni, în ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei în ţara noastră: săptămâna 28 iun.-5 iul. - 24; săptămâna 5-12 iul. - 15; săptămâna 12-19 iul. - 18; săptămâna 19-26 iul. - 15; săptămâna 26 iul.-2 aug. - 18; săptămâna 2-9 aug. - 33; săptămâna 9-16 aug. - 34; săptămâna 16-23 aug. - 72; săptămâna 23-30 aug. - 114; săptămâna 30 aug.-6 sept.: 175; săptămâna 6-13 sept. - 322; săptămâna 13-20 sept. - 556; săptămâna 20-27 sept. - 858; săptămâna 27 sept.-4 oct. - 1.227; săptămâna 4-11 oct. - 1.952; săptămâna 11-18 oct. - 2.413; săptămâna 18-25 oct.: 2.896 .
Evoluţia COVID-19 la nivel mondial în ultimele şapte zile şi pe săptămâni: peste 243.000.000 de cazuri şi aproape 5.000.000 de decese, până la 25 octombrie 2021
La nivel mondial, în ultimele şapte zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 3.036.210 cazuri, de la 240.711.743 în 18 octombrie la 243.747.953 în 25 octombrie, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă şi Ingineria Sistemelor (sursa: https://coronavirus.jhu.edu/map.html).
Din totalul de 243.747.953 de cazuri înregistrate până în 25 octombrie 2021, 4.949.093 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut, astfel, de la 4.900.105 decese în 18 octombrie la 4.949.093 de persoane în 25 octombrie, ora 13.00, conform sursei citate.
Evoluţia numărului de decese noi, pe săptămâni, din ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei, la nivel mondial: săptămâna 28 iun.-5 iul. - 54.044; săptămâna 5-12 iul. - 55.441; săptămâna 12-19 iul. - 56.545; săptămâna 19-26 iul. - 70.106; 26 iul.-2 aug. - 69.861; săptămâna 2-9 aug. - 67.776; săptămâna 9-16 aug. - 66.233; săptămâna 16-23 aug. - 68.741; săptămâna 23-30 aug. - 70.376; săptămâna 30 aug.-6 sept.: 65.163 de decese; săptămâna 6-13 sept. - 64.195 de decese; săptămâna 13-20 sept. - 60.453 de decese; săptămâna 20-27 sept. - 56.595 de decese; săptămâna 27 sept.-4 oct. - 54.364 de decese; săptămâna 4-11 octombrie - 49.354 de decese; săptămâna 11-18 octombrie - 47.713 decese; săptămâna 18-25 octombrie - 48.988 de decese.
Numărul total al dozelor de vaccin administrate, la nivel mondial, până la 25 octombrie, era de 6.805.596.419.
La 25 octombrie 2021, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 5 milioane de cazuri, se aflau: SUA (45.444.413 şi 735.941 decese), India (34.189.774 cazuri şi 454.712 decese), Brazilia (21.729.763 cazuri şi 605.644 decese), Regatul Unit (8.814.735 cazuri şi 139.950 decese), Rusia (8.112.999 cazuri şi 226.464 decese), Turcia (7.851.775 cazuri şi 69.112 decese), Franţa (7.226.974 cazuri şi 118.183 decese), Iran (5.860.844 cazuri şi 125.223 decese), Argentina (5.272.551 cazuri şi 115.666 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor.
Situaţia COVID-19 pe continente: America pe prima poziţie, Europa pe locul al doilea, Asia pe locul al treilea
În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la data ultimei actualizări a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), din 21 octombrie 2021, America se află pe primul loc (cu aproximativ 92,4 mil. cazuri), Europa pe locul al doilea (cu aproximativ 71,3 mil. cazuri) şi Asia, la mică distanţă, pe locul al treilea (cu aproximativ 68,8 mil. cazuri). Urmează Africa (cu circa 8,4 mil. cazuri) şi Oceania (cu peste 296.000 cazuri), potrivit www.ecdc.europa.eu. AGERPRES/(Documentare - Ionela Gavril, editor: Doina Lecea, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 15 august
Este a 227-a zi a anului 2026. Au mai rămas 138 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 18 m și apune la 20 h 21 m. Luna răsare la 09 h 23 și apune la 21 h 29 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
Retrospectiva evenimentelor interne 10-14 august 2026
Oprirea controlată a Reactorului 2 al Centralei Nucleare de la Cernavodă, prezentarea Raportului trimestrial asupra inflației de către Guvernatorul BNR, producerea a două accidente rutiere grave și cucerirea medaliei de aur la 100 m liber, la Campionatele Europene de natație de la Paris, de către înotătorul David Popovici sunt câteva dintre cele mai importante ev
Săptămâna europeană 10-14 august 2026
Reuniunea ad-hoc a Grupului de Coordonare pentru Electricitate, Estonia primește prima sa plată în cadrul instrumentului de apărare SAFE, noi reguli în UE, din 12 august, privind ambalajele și deșeurile de ambalaje, consultare publică deschisă cu privire la noua sa strategie a UE privind drepturile victimelor, adoptare de norme armonizate pentru cân
DESTINAȚII DE WEEKEND: sfârșit de săptămână în București și în țară
* Sâmbătă, 15 august, este sărbătorită Ziua Marinei Române. Sunt programate evenimente în șase orașe: Constanța, Mangalia, Brăila, Tulcea, Galați și București, se arată într-un comunicat al Forțelor Navale Române. 'Centrul de greutate al activităților va fi la Constanța, pe faleză și în raionul maritim d
PERSONALITATEA ZILEI: Cântărețul David Hallyday
David Hallyday părea predestinat unei cariere în muzică; părinții săi au fost legenda rock franceză Johnny Hallyday și cântăreața pop Sylvie Vartan, cuplul 'la modă' al Franței în anii '60. Hallyday s-a născut David Smet (numele real al tatălui său) pe 14 august 1966, în Boulogne-Billancourt. De la vârsta de patru ani,
DOCUMENTAR: 110 ani de la începerea Războiului de Eliberare și Întregire Națională (1916-1919) (14 august)
În 1916, ofensiva armatei ruse în Galiția (22 mai/4 iunie-31 iulie/13 august), încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a generat intensificarea presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României. În aceste împrejurări, la 4/17 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Conve
DOCUMENTAR: 30 de ani de la moartea dirijorului și compozitorului Sergiu Celibidache (14 august)
Sergiu Celibidache este una dintre cele mai fascinante și influente personalități din istoria muzicală a secolului XX. Dirijorul român a cucerit scena internațională prin rigoarea tehnică, profunzimea filosofică și abordarea neconvențională a actului artistic. Cariera sa a marcat etape de o importanță majoră, de la preluarea conducerii Filarmonicii din B
DOCUMENTAR: Actrița Halle Berry împlinește 60 de ani (14 august)
Halle Berry, născută la 14 august 1966, Cleveland, Ohio (SUA), este o actriță americană de film, prima afro-americană care a câștigat Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță. A primit această distincție pentru interpretarea nuanțată a rolului Leticia Musgrove, un personaj ghinionist din filmul 'Monster's Ball' (2001). A fost finalistă &icir
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 14 august
Ortodoxe Înainte-prăznuirea Adormirii Maicii Domnului; Sf. Proroc Miheia Greco-catolice Sf. pf. Micheia; Sf. Maximilian Kolbe Romano-catolice Sf. Maximilian Maria Kolbe, pr. m. În ziua dinaintea sărbătorii Adormirii Maicii Do
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 14 august
Este a 226-a zi a anului 2026. Au mai rămas 139 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 17 m și apune la 20 h 23 m. Luna răsare la 08 h 09 și apune la 21 h 10 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
FRAGMENT DE ISTORIE: 65 de ani de la începutul construirii zidului Berlinului (13 august)
Zidul Berlinului a reprezentat simbolul cel mai important al istoriei războiului rece, perioada de confruntare a celor două blocuri, Uniunea Sovietică și Occident, după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial. Împărțirea Berlinului a evidențiat sferele de influență trasate după război între cele două blocuri. Sectoarele Berlinului au fos
13 august - Ziua internațională a stângacilor
Ziua internațională a stângacilor este o sărbătoare globală dedicată creșterii gradului de conștientizare cu privire la provocările și experiențele unice ale stângacilor. Această zi evidențiază creativitatea, adaptabilitatea și caracterul distinctiv al stângacilor, care reprezintă aproximativ 10% din populația lumii. Este, de asemenea, o oportunitate de a p
SĂRBĂTORI RELIGIOASE - 13 august
Ortodoxe Odovania Schimbării la Față a Domnului; Mutarea moaștelor Sf. Cuv. Maxim Mărturisitorul; Sf. Cuv. Dorotei și Dositei Greco-catolice Aducerea moaștelor Sf. Maxim Mărturisitorul la Constantinopol Romano-catolice Ss. Ponțian, pp. m. și Hipolit, pr. m.; Ioan Berc
EFEMERIDE ASTRONOMICE - 13 august
Este a 225-a zi a anului 2026. Au mai rămas 140 de zile până la sfârșitul anului. Soarele răsare la 06 h 16 m și apune la 20 h 24 m. Luna răsare la 06 h 51 și apune la 20 h 49 m. AGERPRES (Documentare, editor: Horia Plugaru)
DOCUMENTAR: Fostul tenismen Pete Sampras împlinește 55 de ani (12 august)
Pete Sampras, considerat unul dintre cei mai mari jucători din toate timpurile, a dominat tenisul masculin în anii 1990 și la începutul anilor 2000 cu jocul său puternic de serviciu și voleu. Poreclit 'Pistol Pete', a câștigat 14 titluri de Grand Slam, din care șapte titluri la Wimbledon, cinci la US Open și două la Australian Open. &










